Linkuri accesibilitate

Alexei Tulbure (fost ambasador): „Lupta cu corupția este fundamentul integrării europene”


Președinta Maia Sandu la Bruxelles cu președintele Parlamentului European ,David Sassoli , 19 ianuarie 2021.
Președinta Maia Sandu la Bruxelles cu președintele Parlamentului European ,David Sassoli , 19 ianuarie 2021.

​​​​​​​Președinta Maia Sandu şi-a încheiat prima sa vizită oficială la Bruxelles, care a durat două zile.

Lidera de la Chişinău a avut întâlniri la cel mai înalt nivel în cadrul instituțiilor UE, cu şefii Comisiei Europene, Consiliului şi Parlamentului European, precum şi cu şeful diplomaţiei UE. Sandu a discutat cu mai mulţi comisari europeni şi euro-parlamentari, în special români care se ocupă de relaţiile cu Moldova. În cadrul discuţiilor, Maia Sandu a anunţat că au fost abordate mai multe subiecte prioritare, în special, lupta împotriva corupției, accelerarea accesului la vaccinul anti-Covid, obținerea unui sprijin pentru agricultorii afectați de secetă și pentru întreprinderile mici și mijlocii. S-a mai discutat despre evoluțiile politice interne din R. Moldova şi despre o colaborare bilaterală strânsă în pofida lipsei unui guvern funcțional la Chișinău. Despre rezultatele vizitei Maiei Sandu la Bruxelles Alla Ceapai a discutat cu analistul politic Alexei Tulbure, fost ambasador moldovean la ONU şi Consiliul Europei.

Interviu cu Alexei Tulbure despre vizita la Bruxelles a președintei Maia Sandu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:49 0:00
Link direct

Alexei Tulbure: „Simbolic, este important că, după prima vizită efectuată la Kiev și după vizita primită din partea președintelui Klaus Iohannis, efectuată la Chișinău, Maia Sandu pleacă la Bruxelles. Este important pentru că e o demonstrație a priorităților. Noi avem un acord semnat holistic, un acord multidimensional cu UE, un Acord de asociere care, din păcate, trenează în implementarea sa, cum trenează și frânează în mai multe privințe și colaborarea noastră cu UE. În toate privințele. Deci, Maia Sandu pleacă la Bruxelles dând de înțeles că implementării Acordului de asociere îi va fi acordată atenția cuvenită.”

Europa Liberă: Dar, iată, în afară de o imagine oarecum pozitivă, Maia Sandu cu ce revine acasă, cu ce rezultate concrete?

Alexei Tulbure: „Dacă ne uităm la programul întâlnirilor, Maia Sandu a fost acceptată, practic, de toată conducerea Uniunii. Persoane foarte importante, începând de la președintele Consiliului Europei, înaltului reprezentant pentru politica externă, de un număr important de comisari, inclusiv comisarul pentru justiție, pentru economie, pentru lărgire ș.a.m.d. Plus Procurorul european, dna Kövesi. De aici, noi tragem concluzia. Evident pentru mine că Maia Sandu vine cu o asigurare din partea UE pentru un suport, un suport substanțial, concret și divers – suport politic, suport intelectual, în domeniul expertizei, și suport, bineînțeles, financiar. Noi deblocăm situația asta de relativă izolare în care ne aflăm.

Maia Sandu vine cu un rezultat foarte palpabil. Noi vom avea suportul UE, în primul rând, în reevaluarea mersului de implementare a Acordului de asociere. Pentru că, după mine, nu mai sunt acceptabile metodele și metodologiile aplicate până acum, când sunt raportate iată, am adoptat atâtea legi, atâtea hotărâri, decizii și am implementat Acordul la 80-90 %. Deci, o abordare formalistă, formală, o formă fără conținut. Noi trebuie să renunțăm la această practică și să purcedem la reformarea esențială, în substanță, a lucrurilor în R. Moldova. Despre aceasta a vorbit Maia Sandu la Bruxelles.

Dumneaei a vorbit despre corupție, principala problemă a Moldovei este corupția și lupta cu corupția este fundamentul integrării europene, eliminarea corupției din viața noastră cotidiană.

Pentru că noi trebuie să eliberăm instituțiile, trebuie să eliberăm mecanismele, procedurile de acest element care, de fapt, a substituit legile scrise, constituția etc. Toate aceste idei au fost acceptate, și-au găsit ecou pozitiv în discuțiile pe care le-a purtat dna președinte la Bruxelles. Bineînțeles că după instaurare unui nou guvern, un guvern proeuropean, democratic, un guvern cu un suport stabil în parlament, numai atunci noi putem vorbi despre o nouă etapă în relațiile noastre cu UE și putem vorbi despre un nou start în reforme.

Noi avem un președinte nou, dar avem un guvern vechi și avem o majoritate veche, și avem un parlament fără legitimitate democratică. Deci, vizita este importantă, președintele a reiterat prioritățile și urmează să creăm condiții instituționale aici, în R. Moldova, pentru realizarea și implementarea planurilor și a aspirațiilor despre care s-a vorbit la Bruxelles.”

Europa Liberă: Deci, sugerați că în actualul context politic, complicat, nu se poate materializa susținerea pe care a promis-o Bruxelles-ul?

Alexei Tulbure: „Nu. Anumite aspecte ale acestei cooperări, colaborări, asistențe care poate veni din partea UE, anumite aspecte pot fi implementate. De exemplu în ceea ce ține de livrarea unui lot de vaccinuri în R. Moldova, produse de Pfizer BioNTech. Despre aceasta, la fel, s-a vorbit și am înțeles că dna președintă a obținut anumite promisiuni în acest sens, deci, aici, noi putem avea susținere. Însă în ceea ce ține de suport mai fundamental, suport în domeniul reformelor economice, suport în domeniul reformelor structurale, infrastructură ș.a.m.d., până când, n-avem progrese.

În primul rând, reforma justiției. Până când n-avem progrese în curățarea sistemului justiției de oameni corupți. Vorbesc aici, în primul rând, de sistemul judecătoresc, vorbesc de procuratură. Da, avem un Procuror General nou, dar restul, toți, sunt acei 600 de procurori care semnau scrisori în susținerea lui Plahotniuc. Până când nu vom avea o clasă politică sau un guvern determinat să facă regulă în aceste domenii, bineînțeles că noi nu vom putea porni la turații maxime colaborarea cu UE, bineînțeles că va trena și implementarea Acordului de asociere. Dar asta, de fapt, e prioritatea numărul unu pentru țara noastră, noi trebuie să modernizăm țara, să intrăm într-o normalitate, pentru că ceea ce se întâmplă acum, aceea cum se guvernează țara și cum s-a guvernat până acum nu poate fi numit un lucru normal.”

Europa Liberă: Ați menționat că Maia Sandu a declarat la Bruxelles că pentru R. Moldova cea mai mare amenințare la adresa statului este corupția și că reforma justiției este singura cale pentru a putea asigura bunăstarea cetățenilor. Despre reforma justiției se discută de ani de zile, fără prea mari rezultate. Ar putea un președinte cu atribuții limitate, dar care a câștigat mandatul cu mesaje anticorupție, să impulsioneze reforma justiției?

Alexei Tulbure: „În cazul în care nu avem un guvern cu o clară voință politică de a produce aceste reforme, un președinte va putea lansa apeluri, va putea cere anumite schimbări, însă nu vom mișca prea mult înainte. Aici trebuiesc măsuri extraordinare, de tipul celor care au fost adoptate în iunie 2019. Și mă refer aici, bineînțeles, la declarația cu privire la caracterul capturat al statului. Trebuiesc măsuri extraordinare. Și nu cred în reformă în justiție fără schimbarea oamenilor din acest domeniu. Nu toți, posibil, dar majoritatea. Majoritatea trebuie să vină și aceștia care-s acuma și care au devenit simbolul corupției și slugărniciei mafiei, aceștia trebuie să plece. nu cred într-un sistem judecătoresc cu acești judecători pe care-i avem acuma, cu acest Consiliu Superior al magistraturii etc. Astfel de reforme le pot efectua guvernul în cooperare cu parlamentul și cu președintele. Președintele, de una singură, nu poate face aceste reforme.

Problema alegerilor parlamentare nu este un capriciu sau un moft al președintelui, este o necesitate. Alegerile anticipate sunt o necesitate, pentru că fără un nou parlament, o nouă majoritate și un nou guvern, noi nu putem de fapt începe transformările pentru care am votat în noiembrie, anul trecut. Un milion de oameni a votat pentru închiderea acestei file tragice a istoriei noastre naționale, care este numită stat capturat, și începerea unei noi etape. Dar până când nu avem un nou guvern, noi continuăm să ne aflăm în starea de capturare a statului. Asta înseamnă că noi n-am produs multe schimbări. Am schimbat președintele, a fost o perioadă scurtă a unui guvern proeuropean, după care am revenit la practicile anterioare. Deci, asta-i, noi avem nevoie de alegerile anticipate pentru începe o nouă etapă în istoria noastră națională. Altfel, rămâneam acolo unde suntem, în mocirlă. Și un om nu poate schimba aceste lucruri – trebuie să avem trei ramuri ale puterii statale, judecătorească, legislativă, executivă, plus președintele, ca arbitru, într-o cooperare. Nu intervenire în afacerile fiecărei ramuri, dar în cooperare. Atunci noi putem spune: da, iată acum noi putem începe transformările necesare.

Europa Liberă: Și, în concluzie, dle Tulbure, după vizita de la Bruxelles, precedată de cea de săptămâna trecută, de la Kiev, credeți că s-a schimbat percepția despre care s-a vorbit mai mult timp, că R. Moldova s-ar afla într-o izolare politică internațională?

Alexei Tulbure: „Bineînțeles că se schimbă. Chiar dacă, substanțial, încă o dată repet, noi urmează să pornim niște colaborări cu varii actori internaționali, dar în opinia mea – bineînțeles că percepția se schimbă. Și noi vedem comentariile și reacțiile în Kiev, în București, în Bruxelles. O să vedem ce ne va spune Washingtonul, dar cred că după inaugurarea președintelui și pornirea lucrului instituțiilor de stat, și de acolo vom avea reacții. Sunt reacții foarte pozitive, fără echivocuri, reacții care vorbesc că Moldova revine în relațiile internaționale ca un partener de încredere, care a fost pierdut o perioadă oarecare.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG