Politologul de la Tiraspol, Anatoli Dirun, care își anunțase intenția de a-i face concurență actualului lider transnistrean Vadim Krasnoselski la așa-numitele alegeri prezidențiale din 12 decembrie, spune că refuzul comisiei electorale din regiune de a-l înregistra în cursă are la bază considerente politice și demonstrează că regimul de la Tiraspol refuză orice competiție deschisă de teamă ca exponentul său să nu fie susținut de locuitorii regiunii.
Anatoli Dirun a fost în trecut unul dintre liderii Partidului Obnovlenie, care controlează integral puterea în regiunea transnistreană, însă din 2013 s-a retras și a fondat un grup de inițiativă pentru crearea la Tiraspol a mișcării sociale „Unitatea Populară”. Dirun încearcă să participe la toate alegerile din stânga Nistrului, însă nu este înregistrat în cursă – comisia electorală de la Tiraspol declară de fiecare dată că a identificat în listele sale de susținători un număr mare de semnături neconforme.
Când a anunțat că vrea să intre în competiția pentru poziția de șef al regiunii, Dirun a spus că pune accent pe necesitatea organizării unor alegeri libere în stânga Nistrului, demonopolizarea regiunii transnistrene și pe faptul că afacerile se pot dezvolta sănătos doar în condițiile unei concurențe economice libere.
Argumentându-și decizia de a-i refuza înregistrarea, comisia electorală din regiunea transnistreană a spus că în listele de susținători prezentate de Dirun au fost comise greșeli, iar o parte dintre semnături sunt nevalabile sau aparțin unor persoane decedate. Listele au fost verificate de miliția transnistreană. Dirun spune că aceste verificări au fost făcute cu încălcări, iar unii susținători de-ai săi au fost intimidați.
La o conferință de presă susținută la Tiraspol, Dirun a negat acuzațiile formulate de comisia electorală și de miliție și a declarat că va contesta în instanța de judecată refuzul de a fi înregistrat în cursă. Dar chiar și presupunând că ar avea câștig de cauză într-o instanță subordonată total administrației separatiste, Anatoli Dirun nu va mai avea suficient timp pentru a mai participa la așa-zisul scrutin.
Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul, transmite că Dirun și-a început conferința de presă prin a-și exprima regretul că niciun jurnalist de la mediile controlate de administrația transnistreană, care au mediatizat pe larg informația că semnăturile pentru candidatura sa au fost falsificate, nu a dat curs invitației la conferința de presă pentru a face cunoscută și poziția echipei sale:
Anatoli Dirun: „Noi am vrut foarte mult să-i vedem aici pe cei de la postul de televiziune Pervîi Pridnestrovskii, și de la ziarul Pridnestrovie, dar chiar dacă i-am invitat nu a venit nimeni. Asta apropo despre corectitudinea proceselor democratice și a reflectării acestora. De ce este important acest aspect? Pentru că atunci când vorbim despre refuzul de înregistrare în cursă, răspunsul nostru este unul foarte clar – motivul este unul politic. Și poate fi explicat prin faptul că businessul mare care a investit bani și îl susține în acest moment pe Vadim Krasnoselski, conducătorul actual al Transnistriei, se teme că Vadim Krasnoselski ar putea pur și simplu pierde într-o competiție electorală reală.
trebuie să vă confirmați statutul într-o luptă în care să existe competiție reală
De ce concurența este importantă? Pentru că atunci când vorbim despre concurență în procesele politice, această concurență echivalează cu legitimitatea. Adică dacă ați decis să va autointitulați țar, imperator sau procuror – nu este nicio problemă atâta timp cât acțiunea se petrece în bucătăria Dvs. Acolo puteți să vă autonumiți și Împăratul Traian. Dacă însă declarați că vreți să deveniți șef de stat, atunci trebuie să vă confirmați statutul într-o luptă în care să existe competiție reală.”
În prezent, spune Anatoli Dirun, în regiunea transnistreană este puternic limitată posibilitatea oricui de a-și expune punctul de vedere și acest lucru a redus din credibilitatea și caracterul legitim al proceselor de pe scena politică, acaparată complet de actuala administrație controlată de Partidul Obnovlenie, iar din umbră – de holdingul Sheriff.
Anatoli Dirun: „Legitimitatea nu este doar acel rezultat pe care voi, stimați colegi din comisia electorală centrală, îl veți obține în urma alegerilor. Legitimitatea mai ține și de procesul în sine prin care mergeți către acel rezultat. Și dacă pe parcurs sunt admise încălcări critice, atunci încrederea în rezultatul pe care vreți să-l obțineți în favoarea unuia dintre candidați va fi pur și simplu infim.”
Anatoli Dirun a comparat, în cadrul conferinței de presă, procesele care au loc acum în regiunea transnistreană cu perioada din istorie în care regii ajungeau la putere prin impostură.
Anatoli Dirun: „În istoria rusească există o noțiune precum „impostura”. A fost o perioadă întreagă în care pe tronul rusesc urcau impostori, persoane care se autodeclarau ca fiind de viță regală. Și impresia mea este că în condițiile în care la noi lipsește factorul luptei concurențiale, lipsesc semnele campaniei electorale reale, când candidații ar trebui să-și prezinte platforma electorală, să se întâlnească cu alegătorii – lucrurile încep să semene foarte mult cu acea perioadă cu impostori la putere care, așa cum știm din istorie, a adus vremuri tulburi.”
Anatoli Dirun a mai declarat, la conferința de presă, că autoritatea electorală, prin intermediul presei locale, transmite informații false potrivit cărora semnăturile colectate de echipa sa nu ar fi adevărate, fără să-i ofere și dreptul la replică. În protocoalele pe care le-a primit de la comisia electorală se spune că datele despre 415 persoane din lista sa de susținători sunt neconforme, dar nu este indicat niciun nume concret.
Anatoli Dirun: „Am analizat foarte atent protocolul, însă nu am găsit niciun nume, absolut niciunul, care să fie dat ca exemplu de date colectate eronat. Acest lucru chiar depășește toate limitele. Dacă ați formulat un protocol care argumentează refuzul, acesta trebuie să conțină măcar câteva exemple pe care vă fundamentați concluzia.”
Anatoli Dirun a mai amintit și faptul că exact același a fost motivul refuzului și acum un an, când a încercat să se înregistreze în calitate de candidat la alegerile legislative de atunci și în urma cărora în legislativul local nu a trecut niciun reprezentant al opoziției.
Dirun spune că miliția transnistreană a acționat abuziv la verificarea semnăturilor și că i-ar fi intimidat pe membrii echipei sale care colectau semnături. Ar fi fost exercitate presiuni și asupra părinților tinerilor implicați în acest proces.
În acest moment pentru așa-numitele alegeri prezidențiale din regiunea separatistă este înregistrat un singur candidat – actualul lider Vadim Krasnoselski, care deține funcția din 2016.
Alți trei candidați care și-au anunțat intenția de a concura cu Vadim Krasnoselski sunt persoane necunoscute publicului larg - șeful unei cooperative locative de la Bender, un ales local din satul Hârtop din raionul Grigoriopol și un locuitor al orașului Bender. Unul dintre aceștia și-a retras între timp candidatura.
Iar un al șaselea anunțat candidat, liderul comuniștilor din regiune Oleg Horjan, este de trei ani în închisoare după organizarea unui protest pașnic la Tiraspol. Horjan consideră că detenția sa este ilegală și că decizia unei instanțe din regiune, nerecunoscute internațional, nu-i poate limita dreptul de a candida în alegeri. Poziție cu care nu este de acord administrația locală, care nu i-a luat în calcul cererea de a se înscrie în cursă.