Studiul „Cartografierea «democrației militante»: Variațiuni în practicile de interzicere a partidelor în democrațiile europene (1945-2015)” arată că, după cel de-al Doilea Război Mondial, în mai multe state din Europa afectată de război au fost interzise partidele fasciste și de extremă dreaptă, iar după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, în mai multe țări post-sovietice - cele comuniste.
În Lituania și Letonia, de exemplu, partidele comuniste au fost interzise în 1991 pe motiv că reprezentau o amenințare pentru consolidarea statelor nou-formate. Același lucru s-a întâmplat și în R. Moldova în 1991, însă 3 ani mai târziu a fost înregistrată o formațiune care continua ideile Partidului Comunist din URSS și care-l avea printre fondatori pe Vladimir Voronin, devenit ulterior președinte al R. Moldova.
- Te-ar putea interesa și: Partidul Șor, declarat ilegal de Curtea Constituțională
11 partide suspendate în Ucraina, în 2022
Kievul a interzis în 2015 Partidul Comunist, urmare a adoptării unei legi care interzicea orice propagandă comunistă și fascistă în Ucraina. Organizațiile locale ale Partidului Comunist au mai fost acuzate de forțele de ordine că ar fi colaborat cu rebelii ruși din estul Donbasului.
Războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei a determinat Kievul să suspende anul trecut activitatea a 11 partide pentru că promovau activități împotriva Ucrainei. Activitatea acestor formațiuni politice este interzisă, deocamdată, doar pe durata aplicării legii marțiale. Două dintre ele erau reprezentate și în Rada Supremă (legislativul ucrainean): Platforma de Opoziţie - Pentru viaţă şi Blocul Opoziţiei.
În multe state europene, au fost scoase în afara legii sau a fost suspendată activitatea unor partide care ar fi amenințat existența statului sau i-ar fi subminat independența. Un exemplu este Organizația Macedoneană Unită, un partid minoritar macedonean interzis în Bulgaria, în 2001, pentru scopurile sale secesioniste.
Patru ani mai târziu, în 2005, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că interzicerea formațiunii politice de către autoritățile de la Sofia a fost nejustificată, iar statul bulgar ar fi încălcat astfel drepturile omului.
Acum 3 ani, o instanță din Grecia a scos în afara legii Partidul Zorii Aurii, o formațiune politică neo-nazistă, care a avut și reprezentați în parlamentul elen vreme de 7 ani. Instanța a decis că formațiunea reprezintă o organizație criminală, iar șapte dintre liderii săi au fost condamnați la închisoare pentru că au organizat asasinarea unui cântăreț de hip-hop.
Discuții în Germania în jurul unui partid naționalist
În Germania, se discută despre posibilitatea scoaterii în afara legii a Alternativei pentru Germania (AfD), un partid considerat naționalist-autoritar. O analiză realizată de Institutul German pentru Drepturile Omului menționează că partidul, format în 2013, s-a radicalizat treptat și împărtășește acum idei naționalist-rasiste, astfel fiind îndeplinite condițiile care ar putea duce la interzicerea lui.
Ideile naționalist-rasiste s-au manifestat și în interiorul grupului „Aripa” („Der Flügel”), care, între timp, a fost dizolvat. Liderul acestui grup, Björn Höcke, este una dintre figurile intens mediatizate ale partidului. Procuratura a deschis o anchetă, învinuindu-l pe Höcke de folosirea unor lozinci naziste.
AfD este un partid bine cotat în Germania: este reprezentat în aproape toate parlamentele regionale, precum și în Bundestag, iar sondajele arată că 18% din germani ar vota acest partid.
Procedura de interdicție a unui partid este una complexă în Germania și ar fi nevoie de numeroase argumente dacă aceasta s-ar iniția. Celelalte partide politice din Germania par să înțeleagă că, încercând să scoată partidul în afara legii, nu ar face altceva decât să alimenteze furia electoratului care îl susține.
Turcia, condamnată la CEDO
Numeroase cazuri de interzicere a partidelor politice au fost raportate în Turcia. Cele mai multe dintre formațiuni au ajuns în afara legii fie pentru că promovau naționalismul kurd, fie pentru că încălcau principiul de unitate națională.
În 1991, Turcia a interzis Partidul Comunist Unificat al Turciei, din cauza că în denumirea formațiunii politice era cuvântul „comunist”. Mai târziu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat că statul turc a încălcat libertatea de întrunire și asociere.
CEDO a condamnat guvernul turc și în cazul Partidului Socialist din Turcia, desființat pe motiv că ar leza unitatea națională, oferind kurzilor dreptul la autodeterminare. Judecătorii de la Strasbourg au constatat că partidul a fost interzis doar în baza programului său și că nu a reușit să desfășoare nicio activitate politică.
Principalul partid de opoziție din Turcia, Cumhuriyet Halk Partisi, s-a adresat la CEDO acuzând statul turc de faptul că i-a confiscat nejustificat o bună parte din active, după ce i-au fost verificate conturile pentru anii 2007-2009. Magistrații CEDO au stabilit că nu a fost o problemă că partidul a trebuit să-și supună finanțele inspecției oficiale, ci faptul că autoritățile nu au explicat clar ce înseamnă „cheltuieli ilegale”.
Curtea a dat câștig de cauză formațiunii, pentru că, odată ce autoritățile turce i-au confiscat o mare parte a banilor, partidul a fost nevoit să-și reducă activitățile politice. CEDO a decis că Turcia trebuia să plătească acestui partid peste un milion de euro în calitate de prejudiciu material.
Finanțarea partidelor din exterior
Un alt caz în care finanțarea partidelor politice a ajuns până la CEDO a fost cel al aripii franceze a Partidului Naționalist Basc din Spania. Organizația franceză a vrut să înființeze o asociație de finanțare, prin care să adune bani, însă autoritățile de la Paris i-au interzis acest lucru, din motivul că banii urmau să vină de la partidul spaniol.
CEDO a decis că partidului i-a fost încălcat dreptul de a-și înființa o organizație, însă, prin faptul că nu i-a fost permis să primească bani din străinătate, nu a fost violată libertatea de asociere. Astfel, CEDO a dat dreptate statului francez în acest caz. Printre altele, judecătorii au argumentat că interzicerea finanțării partidelor politice de către state străine este necesară pentru păstrarea suveranității naționale.
Comisia de la Veneția subliniază în „Liniile directoare privind interzicerea și dizolvarea partidelor politice și măsurile analogice” că interzicerea sau dizolvarea partidelor politice, „ar trebui utilizată cu cea mai mare reținere”. Înainte de a cere acest lucru unei instanțe, statul ar trebui să evalueze dacă un partid reprezintă într-adevăr un pericol pentru ordinea publică și democratică.
