Linkuri accesibilitate

CEC a respins din nou înregistrarea grupului de iniţiativă penru anularea sistemului de vot mixt


Emblema Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău
Emblema Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău

Schimbarea regulilor de joc cu mai puțin de un an înaintea alegerilor parlamentare ar fi contrară recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Cu şase voturi pro şi unul împotrivă CEC a respins din nou înregistrarea grupului de inițiativă care voia să organizeze un referendum împotriva votului mixt.

CEC și-a motivat refuzul prin diverse abateri de la rigorile privind întocmirea dosarului, dar a invocat și un impediment de ordin legal: schimbarea sistemului de vot cu mai puțin de un an înaintea alegerilor parlamentare ar fi contrară recomandărilor Comisiei de la Veneția. Citind decizia CEC care nu a fost prezentată în ajun reprezentanţilor grupui de iniţiativă, preşedinta Alina Russu a mai invocat o hotărâre a Curţii Constituţionale din 1998:

„CC a statuat ca parlamentul este unicul organ în măsură să adopte orice tip de scrutin sau modalitatea de atribuire a mandatului de deputat. Rămâne la discreţia organului legislativ care sistem electoral să fie aplicat.”

Alina Russu a mai adăugat că CEC a cerut parlamentului să interpreteze articole din Codul electoral vizând dreptul cetăţenilor de a iniţia un referendum legislativ. Ea a dat citire concluziilor din avizul consultativ cu titlul de recomandare al comisiei juridice din legislativ:

Cu ce ocazii lucrătorii aparatului care niciodată nu participă la şedinţă se află acum în sală? Ca să ocupe locurile? ...

„Şi-au expus opinia potrivit căreia parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă a statului cu dreptul de a decide asupra sistemului electoral, dreptul cetăţenilor de a recurge la referendum legislativ nefiind reglementat de către Constituţie.”

Membrii grupului de iniţiativă au anticipat decizia CEC încă joia trecută, când Comisia juridică a parlamentului a votat acel aviz invocat de președinta CEC, aviz care a stârnit reacții critice din partea Asociaţiei Promo-Lex.

Şedinţa de astăzi a CEC a avut loc în condiţii mai puţin obişnuite, aşa cum a remarcat chiar unul din membri CEC, Vladimir Şarban. Sediul autorităţii electorale era păzit de un număr impresionantr de poliţişti în frunte cu adjunctul sefului Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc. Iar sala de şedinţă s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţi dintre membrii grupului de iniţiativă, unii fiind nevoiţi să stea afară. Vladimir Şarban a cerut explicaţii:

„Cu ce ocazii lucrătorii aparatului care niciodată nu participă la şedinţă se află acum în sală? Ca să ocupe locurile? Ne aflăm sub vreun pericol ceva? Cu ce ocazie un detaşament destul de impunător de poliţişti secundează activitatea CEC.”

„Credeam că a fost invitaţia din partea grupului de iniţiativă ca reprezentanţii forţelor de ordine să fie prezenţi”, a răspuns preşedinta CEC, Alina Russu, atragând critici şi huidueli din partea reprezentanților grupului de iniţiativă prezenţi în sală.

Ei au încercat să respingă prin argumente constatările CEC, ulterior au părăsit sala strigând „Rușine!” şi „Demisia!”.

Şi-au permis să facă referire la codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia. Este efectiv o bătaie de joc...

Secretarul grupului de iniţiativă Valeriu Paşa a criticat decizia de azi a CEC:

„CEC şi-a depăşit atribuţiile de serviciu prin faptul că şi-a permis interpretarea normelor legale şi chiar ale hotărârilor Curţii Constituţionale. Doi – hotărârea CEC nu e scrisă la CEC. Trei – CEC nu a adus nici un fel de motivare şi nu a spus nimic ce am încălcat noi. Mai mult ca atât, şi-au permis să facă referire la codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia. Este efectiv o bătaie de joc. Noi tratăm această decizie ca una ilegală. Nu ştiu dacă o să ne apucăm să o contestăm în actuala justiţie din R. Moldova.”

Ideea referendumului a fost criticată anterior de democrați și de aliații lor, şi dimpotrivă a fost salutată de opoziția care se autoidentifica drept anti-oligarhică. Reprezentanţi ai opoziţiei au criticat decizia de azi a CEC. Bunăoară, lidera PAS, Maia Sandu, a spus că e „un atentat direct asupra democrației și drepturilor fundamentale ale omului”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG