Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană amenință Ungaria cu un proces înainte de intrarea în vigoare a legii împotriva LGBTQ


Pride Party la Budapesta, 6 iulie 2019.
Pride Party la Budapesta, 6 iulie 2019.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut pe 7 iulie Ungariei să renunțe la controversata sa lege îndreptată împotriva minorităților sexuale, avertizând Budapesta că, în caz contrar, va avea de suportat consecințe juridice.

Comisia Europeană amenință Ungaria cu un proces înainte de intrarea în vigoare a legii împotriva LGBTQ
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:45 0:00

Șefa executivului european a vorbit la audieri în Parlamentul European, la Strasbourg, cu numai o zi înainte ca legea ungară să intre în vigoare, la 8 iulie.

„Această lege este una rușinoasă, contravine profund valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, contravine protecției minorităților, demnității umane, egalității și respectului pentru drepturile omului”, a spus Von der Leyen.

În cuvintele sale, aceste valori sunt protejate de articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene, iar Comisia își va folosi împuternicirile de gardian al tratatelor, dacă Ungaria nu remediază situația.

Comisia Europeană intenționează să înceapă o așa numită procedură de infingement, echivalentă cu un proces de judecată, care poate avea ca rezultat amenzi aplicate de Curtea Europeană de Justiție.

Adoptată cu voturile partidului de dreapta Fidesz al premierului Victor Orban, legea ungară spune că filme, publicații și alte informații în care apar homosexuali și lesbiene nu pot fi arătate minorilor pentru că ar avea consecințe negative asupra dezvoltării lor morale.

Invocându-se protecția copilului, aceste informații sunt puse pe picior de egalitate cu pornografia pentru a-i discrimina pe cei de o orientare sexuală diferită, a spus șefa executivului european.

„Europa nu va permite niciodată să fie stigmatizate părți ale societății noastre bazat pe cine iubesc, din cauza vârstei, a etniei, opiniilor politice sau convingerilor religioase”, a spus von der Leyen.

Ea a precizat că subiectul a fost discutat, la sfârșitul lunii iunie, la summit-ul liderilor europeni, care și-au exprimat „sprijinul ferm” față de Comisie.

La audierile de la 7 iulie în fața europarlamentarilor, șeful Consiliului European, Charles Michel, care a găzduit acel summit, a spus și el că discuțiile au fost aprinse, ceea ce nu „este o practică obișnuită”. „Conversația noastră a fost necesară, dificilă și uneori emoțională”, dovedind că drepturile LGBTQ „nu sunt o problemă marginală”, a spus Michel.

La dezbaterea din Parlamentul European, legea ungară a fost apărată de aliați politici ai premierului ungar Orban, ca europarlamentari francezi de extremă dreapta din Alianța Națională a lui Marine Le Pen.

Europarlamentarul Nicolas Bay a spus că atacarea Ungariei este „scandaloasă” și că Budapesta are dreptate să-și protejeze copii împotriva unei „ficțiuni a teoriei de gen”.

Avertismentul Comisiei Europene în cazul legii anti LGBTQ nu este singura veste proastă pentru Ungaria.

Potrivit unor surse citate de agențiile de știri, tot la 7 iulie, Comisia Europeană a decis să oprească aprobările pentru debursarea a 7,2 miliarde de euro care i-ar reveni Ungariei din fondul european de 750 de miliarde pentru redresarea economică în urma pandemiei de COVID-19.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG