Linkuri accesibilitate

De ce tancurile franceze trimise în România nu pot merge pe șoselele germane și cât de mult beau polonezele


Retragerea din Herson, „o pagină tragică”, potrivit corespondenților militari ruși. 

Este sfârșitul unui lung suspans, care a durat câteva săptămâni. Bătălia mult așteptată de la Herson nu va avea loc, pentru că apare acum limpede că ea a fost deja câștigată strategic de armata ucraineană, care înaintează inexorabil spre oraș.

Miercuri 9 noiembrie, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat retragerea forțelor ruse din orașul Herson și de pe tot malul drept al Niprului. „Continuați retragerea trupelor și luați toate măsurile necesare pentru a asigura transferul în siguranță al personalului, armelor și echipamentelor peste Nipru”, a spus el, după ce a spus că a ascultat raportul generalului Serghei Surovikin privind situația din regiune, potrivit agenției de presă oficiale Tass.

Informația a ajuns imediat pe prima pagină a presei ruse, atât a celei oficiale, cât și de opoziție. „Comandamentul rus anunță retragerea din Herson”, pune astfel titlul site-ul independent Meduza.

Midterms și pariul lui Trump, «marele perdant»

Marele pariu al lui Donald Trump în legătură cu alegerile midterm, la mijloc de mandat, nu s-a concretizat, scrie site-ul Politico.

Trump spera într-o uriașă petrecere la Mar-a-Lago, reședința sa din Florida, dar iată că iarăși se pun întrebări legitime dacă el este într-adevăr viitorul partidului republican. Concluzia rămâne însă că nu a avut loc un adevărat tsunami republican, insistă și Libération, în Franța.

Până și Fox News ajunge să-l critice pe fostul președinte: „Mulți comentatori văd rezultatul alegerilor ca pe un semn că a venit timpul ca Partidul Republican să întoarcă pagina Trump”, scrie canalul conservator pe site-ul său. „Observatorii serioși văd că Trump a susținut pe candidați dubioși, care au transformat ceea ce trebuia să fie o victorie ușoară într-o serie de curse strânse, ba chiar în pierderi”.

„Există încă o mulțime de necunoscute cu privire la rezultatele alegerilor midterm, dar un lucru este cert: eventuala întoarcere a lui Donald Trump la Casa Albă a devenit mult mai complicată”, observă și The Los Angeles Times.

De ce tancurile franceze nu pot merge pe șoselele germane

Același Libération explică în detaliu de ce tancurile franceze trimise în direcția României nu pot merge pe șoselele germane, în vreme ce tancurilor americane li se permite.

Este o întrebare des pusă de cititorii francezi, care a dat naștere unui adevărat mit urban. Și, într-adevăr, transportul tancurilor Leclerc promise de Emmanuel Macron și care trebuie să ajungă în România a fost întârziat de un refuz al tranzitului rutier din partea Germaniei.

Într-un articol publicat vineri, 4 noiembrie, și consacrat desfășurării unei părți a armatei franceze pe flancul de est al Europei, la Cincu în România, în cadrul NATO, Le Monde relatează problemele întâmpinate de statul major francez în transportul de echipamente grele la fața locului, în România, și în special de „lipsa de omogenitate a regulilor de trecere a frontierelor europene pentru echipamentele militare”. Potrivit informațiilor din Le Monde, transportul tancurilor Leclerc promise de Emmanuel Macron pe 13 octombrie a fost amânat din pricina „unui refuz categoric al tranzitului rutier din partea Germaniei. Și asta, în limitele de tonaj care se aplică chiar și pentru Bundeswehr, armata germană.

Tancurile vor pleca până la urmă pe o cale mai lentă, cu trenul, în jurul datei de 10 noiembrie, potrivit ziarului.

Pe Twitter, corespondenta în Franța a ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, Michaela Wiegel, a pus această întrebare: „De ce tancurile franceze Leclerc nu pot fi transportate pe drumurile germane, în timp ce tancurile americane și britanice pot? Se aplică oare reguli diferite?”

Ei bine, explicația este foarte simplă și foarte tehnică, legată de funcționarea birocrației germane. Libération explică: este vorba de faptul că legile rutiere din Germania prevăd că „sarcina maximă pe axă [axele mecanice transversale care leagă două roți], și anume 12 tone, nu trebuie depășite. Acest element al dreptului civil național se aplică și forțelor armate aliate”. Or, «Statele Unite, Marea Britanie și Germania transportă tancuri de luptă chiar mai grele [decât francezii] cu propriile lor remorci cu pat jos, însă în limita sarcinii pe osie autorizate (12 t)».

În schimb, în partea franceză, Statul Major recunoaște că „odată ce tancul Leclerc este încărcat, două osii ale lui TRM 700/100 [transportorul blindat capabil să transporte tancuri Leclerc] depășesc cele 12 tone” autorizate de reglementările germane. „Așadar, varianta feroviară a fost aleasă pentru transportarea tancurilor Leclerc”.

Tancurile nu au însă fost blocate în niciun fel la granița cu Germania. Marți, săptămâna aceasta, armata franceză a declarat pentru AFP că a început deja încărcarea celor 13 tancuri Leclerc în trenurile care se vor îndrepta spre baza militară Cincu din România.

Cât de mult beau polonezele

În Polonia, descoperă Washington Post, Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului ultraconservator aflat la putere Dreptate și Justiție, tocmai a ajuns la concluzia că cifra coborâtă a nașterilor din Polonia se explică prin aceea că femeile tinere beau la fel de mult pe cât beau bărbații.

Sigur, afirmațiile lui Jarosław Kaczyński au fost denunțate rapid de organizațiile pentru drepturile femeilor și de parlamentari din interiorul și din afara țării.

La Varșovia, Gazeta Wyborcza face din asta principalul titlu: «Cât beau polonezii și polonezele

În momentul căderii comunismului, la începutul anilor 1990, polonezii beau în medie 6,5 litri de alcool pur pe an. Este nivelul la care se bea în vremurile Republicii Populare Polone. Când țara a aderat la Uniunea Europeană, în 2004, consumul mediu urcase deja la peste 8 litri de persoană. În prezent, consumul de acolo în Polonia este cel mai ridicat din istoria statisticilor Agenției de Stat pentru Rezolvarea Problemelor cu Alcoolul: 9,7 litri de alcool pur de persoană pe an.

Statistic, 80% din polonezii adulți beau zdravăn. Aproximativ 800.000 de oameni sunt dependenți, iar circa 2,3 milioane de oameni beau distrugându-și sănătatea.

Kaczyński așadar nu e foarte departe de adevăr (este remarcabil că Gazeta Wyborcza e principalul ziar de opoziție), însă doar în ce-i privește pe bărbații. Bărbații polonezi beau de trei ori mai mult decât femeile.

Apoi, scrie Gazeta, ziarul istoric al sindicatului Solidaritatea, tipule alcool consumat e diferit. «Mężczyźni - piwo. Kobiety - wino»: Bărbații beau bere, iar doamnele beau mai degrabă vin. Studiul publicat de ziar pune însă la îndoială afirmația că femeile, «kobiety», n-ar face copii din cauza asta. Dezbaterea rămâne deschisă. Na zdrowie!…

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG