Panait Istrati (1884-1935), supranumit un „Gorki al Balcanilor”, a fost unul dintre primii scriitori care au denunţat abuzurile şi realitatea din Uniunea Sovietică. Asta în urma celor două călătorii făcute în ţara dominată de regimul lui Stalin, în 1927 şi 1929.
În 1931, călătoreşte şi jurnalistul britanic, Gareth Jones (1905-1935) în Uniunea Sovietică, publicînd o serie de articole, apărute în presa americană, engleză şi germană. (A se vedea, de exemplu, articolul său din Berliner Tageblatt, din data de 1 aprilie 1933, „Hungersnot în Rußland?” – „Foamete în Rusia?”; cf. tot aici şi traducerea în engleză a articolului: „Famine in Russia?”).
În relatările sale, jurnalistul a descris foametea din Ucraina ca o consecinţă a politicii agricole staliniste. Această catastrofă, de care este responsabil Stalin, a intrat în istorie sub denumirea de Holodomor.
Pornind de la biografia lui Gareth Jones, regizoarea poloneză Agnieszka Holland a realizat un film, intitutulat Mr. Jones.
Filmul care a rulat în cadrul competiţiei la Festivalul Internaţional din Berlin nu este un biopic. Asta pentru că în multe detalii pelicula se abate de la biografia protagonistului. În numeroase detalii, filmul se abate şi de la corectitudinea istorică.
Astfel, din biografia protagonistului, jurnalistul Gareth Jones (interpretat de actorul James Norton), sînt eliminate elementele ambivalente. Se aminteşte, în treacăt, că Jones a făcut un interviu cu Hitler, dar se trece sub tăcere că s-a bucurat de aprecierile lui Goebbels.
În postura de consilier al lui David Lloyd George, fost prim ministru britanic, Jones apare în ipostaza aureolată de profet care prezice nenorocirile politice şi ideologice care au zguduit secolul XX.
După această prezentare cinematografică inaugurală urmează următorul pas care permite regizoarei să-l transforme pe jurnalistul britanic într-un luptător imaculat şi lipsit de vicii pentru răspîndirea adevărului, legat de colectivizarea din Ucraina şi victimele acestei inginerii ideologice, iniţiate de regimul stalinist. Acuzaţiile directe şi indirecte la adresa presei occidentale care a preferat să tacă sau să dea crezare unor relatări inspirate de către aparatul de propagandă a Moscovei sînt evocate concomitent cu etapele biografice ale jurnalistului, prezentate fragmentar şi în secvenţe retrospective.
Figura contrastantă în disputa asupra realităţilor sovietice este corespondentul ziarului New York Times, acreditat la Moscova, Walter Duranty (interpretat de Peter Saarsgard). Acesta are relaţii excelente cu oamenii regimului şi cu Stalin, contestînd relatările lui Jones.
Filmul alunecă în demonizări, în loc să evidenţieze într-un mod realist contradicţiile între jurnalismul practicat de către un colaborator al regimului şi cel al unui ziarist responsabil. Mai mult decît bizară apare în acest context al problematizării eticii jurnalistice, invocarea baronului controversat de presă din SUA, William Randolph Hearst (1863-1951) care-i acordă lui Jones atenţia cuvenită. Faptul că Hearst a fost un admirator al lui Hitler şi Mussolini nici măcar nu se aminteşte în acest film. În schimb, se sugerează spectatorilor că Jones l-ar fi inspirat pe marele scriitor, George Orwell, autorul distopiei „1984”, la scrierea parabolei sale anti-totalitare „Ferma animalelor”. Nici acest fapt nu este atestat şi este o găselniţă regizorală pentru a contura subiectul propriu zis: Holodomorul.
Compoziţia întreagă a filmului mizează pe efectul de şoc, încercînd să aducă în prim plan moartea ţăranilor prin inaniţie. În mulţimea de imagini şi situaţii, scena de canibalism ocupă un loc central.
În orice caz, creaţia lui Agnieszka Holland este net inferioară filmului lui Andrzej Wajda (1926-2016), Katyń, din 2007, în care s-a tematizat masacrarea celor 14.000 de ofiţeri polonezi de către poliţia secretă sovietică, peliculă prezentată şi în cadrul Berlinalei, din 2008.
Berlinala de anul acesta a prezentat şi un biopic reuşit. Este vorba despre noul film al lui Heinrich Breloer, Brecht (care a rulat în secţiunea „Berlinale Special”). În trecut, Breloer a mai realizat filme similare. Amintim aici doar cel despre familia scriitorului Thomas Mann (2001) sau cel despre ministrul nazist Albert Speer (2004). În cele două serii ale filmului Brecht, realizatorul se concentrează asupra etapelor biografice din viaţa dramaturgului, utilizînd formulele deja impuse ale genului numit docu-dramă. Adică, o combinaţie între material filmat existent în arhive şi scene biografice jucate de către actori. Pe lîngă omul Bertolt Brecht, cu toate păcatele sale umane şi politice, regizorul a evidenţiat, în primul rînd, opera literară a acestui mare scriitor care a revoluţionat teatrul modern.
