Populația rurală rămâne dezavantajată ori chiar discriminată în mai multe domenii. Protejarea drepturilor omului nu e o excepție.
În comparație cu locuitorii urbelor, sătenii au acces limitat la serviciile de sănătate, educație, iar cele mai multe femei din mediul rural nu au un loc de muncă.
Această discrepanță a crescut considerabil în ultimii cinci ani, afectând tot mai multe categorii de cetățeni.
Mai dezavantajate sunt persoanele vârstnice, cele cu dizabilități, tineri și familiile cu copii.
La această concluzie au ajuns membrii Comitetului ONU pentru drepturi economice, sociale și culturale, care, recent, au examinat situația din țara noastră.
Iată ce spune Veaceslav Balan, coordonator național al Oficiului pentru Drepturile Omului:
„Problema discriminării pe motiv de reședință, urban-rural, a fost abordată pentru prima dată, la un astfel de nivel. Există o disparitate în acces la mai multe servicii, aprovizionare cu apă, canalizare, asistență socială, asistență medicală, servicii administrative și altele. Dacă autoritățile nu vor lua în considerație recomandările făcute de Comitetul ONU și nu vor stabili drept prioritate asigurarea drepturilor persoanelor din mediul rural, consecințele vor fi dezastruoase”.
Comitetul ONU s-a arătat îngrijorat de faptul că nivelul de sărăcie e mai înalt în zonele rurale și afectează cel mai mult persoanele vulnerabile. Deși venitul mediu disponibil al populației a crescut de două ori în ultimii cinci ani, decalajul dintre cei care trăiesc la oraș și cei care stau la sat s-a acutizat.
Datele prezentate la ONU arată că discrepanța dintre spațiul urban și cel rural la nivel de sărăcie absolută este considerabilă – 19 % persoane la limita sărăciei la sate, comparativ cu 5 % la orașe.
Cele mai sărace persoane cheltuie cel mai mult pe alimente, servicii comunale, ceea ce le face vulnerabile la șocuri economice. Pe lângă inegalitățile monetare, cele mai vulnerabile grupuri – femeile, persoanele cu dizabilități, persoanele în etate, tinerii – sunt expuse la inegalități sociale, în domeniile educației, sănătății, accesului la servicii de calitate și a participării, se menționează în raportul întocmit, Comitetul ONU pentru drepturi economice și sociale a recomandat autorităților moldovenești să întreprindă măsuri pentru a crea locuri de muncă la sate și a crește salariul, ca să corespundă necesităților vitale ale cetățenilor, dar și să faciliteze accesul la servicii de calitate, cum ar fi apa potabilă și salubrizare, infrastructura drumurilor.
Autoritățile recunosc existența mai multor probleme legate de mediul rural, dar spun că politicile elaborate în ultimii ani și reformele demarate vor minimaliza discrepanțele dintre populația de la sate și cea din orașe.
Iată ce spune Djulieta Popescu, șefă de direcție în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale:
„Pe de o parte, autoritățile publice locale nu întotdeauna prioritizează domeniul asistenței sociale, în special, crearea de servicii sociale și atunci preferă să aloce banii disponibili pentru alte necesități. Pe de altă parte atestăm și autorități publice locale care chiar nu au bani pentru servicii sociale.
Experți în drepturile omului afirmă că discrepanțele dintre sate și orașe se acutizează, pentru că politicile statului sunt elaborate separat pe domeni și nu în complexitate și nu de fiecare dată sunt centrate drepturile și neceistățile cetățenilor.
Optimizarea serviciilor, cum ar fi, bunăoară, cele din domeniul sănătății, urmărește crearea de servicii mai calitative, dar în același timp, crește numărul cetățenilor, care din cauza sărăciei, a distanței către aceste servicii, nu le vor putea accesa, precizează experta Olesea Cazacu:
„Aceste inegalități de șanse generează migrația populației de la sate către orașe, atât pe intern, cât și în afara țării. Aceasta arată că autoritățile trebuie să promoveze politici de integrarea, care să țină cont de toate aspectele problemei, așa cum recomandă și raportul Comitetului ONU ”.
Datele statistice arată doar 43 % din locuitorii satelor au acces la apă potabilă, față de 90 % dintre cei din mediul urban. Astfel, cele mai sărace pături ale populației cheltuie în medie până la 15 % din venitul disponibil pentru a-și permite servicii de alimentare cu apă potabilă și canalizare la standarde minime, pentru care costurile sunt mult prea mari.
