Linkuri accesibilitate

Fălești: „Alt parlament trebuie, ar trebui oleacă Moldova să se reînnoiască”


Președinta Maia Sandu speră că deputații vor respinge candidatul la funcția de premier și vor declanșa astfel alegeri parlamentare anticipate. În această săptămână, într-o emisiune la Moldova 1, șefa statului a spus că în timpul consultărilor publice pe care le-a avut cu aleșii poporului aceștia au asigurat-o că ar opta și ei pentru anticipate ca soluție la actuala criză politică. „Acest vot va arăta cine își dorește anticipate și cine nu”, a mai spus Maia Sandu. Ce cred cetățenii despre un eventual scrutin parlamentar anticipat? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:33:51 0:00
Link direct

Pe 27 ianuarie, Maia Sandu a nominalizat-o la funcția de premier pe Natalia Gavriliță, fost ministru al Finanțelor în guvernul pe care l-a condus în 2019. Candidatul are 15 zile la dispoziție, din momentul desemnării, pentru a cere votul de încredere al parlamentului. Pentru dizolvarea legislativului este necesar ca deputații să respingă de două ori învestirea unui Cabinet de miniștri. Șefa statului a spus că a urmat calea constituțională, nominalizând un premier, pe Natalia Gavriliță, dar calea cea mai scurtă spre anticipate este respingerea acestei candidaturi. Maia Sandu a mai spus că Partidul Acțiune și Solidaritate pe care l-a condus „ar fi onorat ca în fruntea executivului să aibă un prim-ministru cum este Natalia Gavriliță”, dar un executiv are nevoie de sprijin în parlament. „Ca să ajungem să avem un guvern bun, format din oameni integri și profesioniști, trebuie să avem un parlament în care cel puțin 51 de deputați sunt integri, care vor susține un executiv integru”, a mai spus Maia Sandu.

Despre viața politică parlamentară din ultimii ani am discutat cu alegătorii din Fălești. Trecătorii întâlniți la întâmplare cred că aleșii poporului au uitat de doctrină, de electorat, de promisiunile făcute cetățenilor și au trecut la alt partid, în funcție de interesele personale. Sunt deputați traseiști care au schimbat cel puțin o formațiune politică, alții chiar și două, trei. Mulți interlocutori cred că anticipatele ar fi o soluție, pentru că de mai multă vreme în Republica Moldova se bate pasul pe loc.

– „De 30 de ani stăm pe același loc. Vin la conducere și vin la conducere, dar ei nu fac nimic, numai se așază pe scaunele celea moi de acolo și șed, dar la lume nu se gândește nimeni.”

Europa Liberă: Ce se întâmplă azi în Parlamentul Republicii Moldova, vă este clar?

– „E război politic, e război între dânșii, fiecare-i pentru buzunarul lui.”

Europa Liberă: Acum se discută mult – a fi sau a nu fi alegeri parlamentare anticipate? Ar fi un deznodământ pentru situația creată anticipatele?

– „Da, acolo au să intre alții mai tineri și care până acum nu au furat nimic și ei au să înceapă a lucra. E sărăcie, de atâta că fură, dacă nu s-ar fura, nu ar fi sărăcie deloc; se fură pe capete. Uitați-vă, ce se face în pădurile acestea ale noastre...”

Europa Liberă: Dar este procuratura, sunt instanțele...

– „Nu, ele încă nu și-au revenit; procuratura de la Plahotniuc încă nu și-a revenit, poate peste vreo 10 ani dacă își va reveni, că acolo-s tot rămășițe din rămășițe. De-amu când la pensie îi vor fugări, poate vor veni acești tineri și vor începe, dacă nu...”

Europa Liberă: Dar mai aveți răbdare să așteptați?

– „Nu știu zău.”

Europa Liberă: Dacă se ajunge la anticipate, când să aibă loc?

– „Cât mai degrabă! Dodon voia în noiembrie, ca să aibă timp să se ducă prin sate, să lămurească despre aceea că el îi drept, dar el îi vai de capul lui cât îi de drept.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, am făcut un popas aici, la Fălești, și întrebăm cetățenii pe ce drum se îndreaptă astăzi țara lor. Încotro, Moldova?

– „De-acum fără interes suntem. Trăim așa – te scoli, că trebuie să te scoli, mănânci, că trebuie să mănânci, dar n-ai niciun interes de nimic.”

Europa Liberă: Dar la soarta Republicii Moldova vă gândiți, la viitorul acestui stat?

– „D-apoi cum nu mă gândesc? Sigur că mă gândesc! Eu aș vrea să fie, în primul rând, locuri de muncă. Copiii mei șed prin țări străine...”

Europa Liberă: Unde vă sunt?

– „În Germania și eu nu-i văd cu anii. Ce eu n-aș vrea copiii mei să fie lângă mine, să fiu ajutată când am nevoie sau susținută și eu să-i pot susține când le trebuie lor? Noi nu putem, pentru că noi suntem departe unul de altul și astăzi sunt foarte multe necazuri și foarte multe probleme. De exemplu, eu sunt pensionară și sunt foarte indignată că am o pensie mizeră – 900 de lei. Cum pot eu să trăiesc, o femeie cu diabet, cu tensiune și când s-a mărit pensia cu 1% astă-toamnă eram cu ochii în lacrimi, că-i strașnic, n-am mai auzit în nicio țară să se mărească pensia cu 1%. Îi mare bătaie de joc! Eu aș vrea măcar un deputat, măcar unul să trăiască cu 1.000 de lei o lună de zile cum trăim noi.”

Europa Liberă: Dar, apropo, în legislativ vă este clar ce se întâmplă acum?

– „Eu nici nu vreau să-i ascult, de-amu nu mai am încredere în nimeni. Nu știu, poate-poate cumva dna Maia Sandu să facă ceva, dar corupția-i foarte mare și vedeți că ei nu vor anticipate, nu vor...”

Europa Liberă: Dar cetățenii vor anticipate?

– „Cetățenii vor anticipate, de-atâta ca să distrugă corupția și să desfacă parlamentul acesta, să facă un parlament nou, cumva să schimbăm ceva spre bine.”

Europa Liberă: Pentru ce ați votat Dvs., pentru cine?

– „Pentru Maia Sandu.”

Europa Liberă: Cum să fie oamenii aceia care merită să ajungă deputați?

– „În primul rând să fie cinstiți, să fie cinstiți.”

Europa Liberă: Ei toți spun că-s cinstiți, onești.

– „Dar nu-s cinstiți niciunul, iaca, eu nu-i cred, asta vă spun. Dar parcă îmi pare că, dacă ar fi anticipatele, poate-poate ceva o să se schimbe. Nu știu, sperăm.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, am făcut un popas aici, la Fălești, și întrebăm cetățenii pe ce drum se îndreaptă azi țara lor. Încotro, Moldova?

– „Țara trebuie să se îndrepte spre Europa, dar nu spre acel prezident care a fost, care a înclinat Republica Moldova spre Rusia. Am lucrat 17 ani în Rusia ca șofer, în Moscova, și nu mi s-a dat pensia din Rusia, ne-a spus dl Dodon că la toți cei care lucrați pe bază de contract vi se va da pensie. Am venit noi, 20 ori 30% din toți șoferii care lucrează la Moscova, noi am lucrat pe bază de contract, am plătit contribuțiile la țara rusească și am întrebat cum vor face cu noi. Și ei atunci au spus: Da, noi vom face... N-o făcut nimic dl Dodon.”

Europa Liberă: În Parlamentul Republicii Moldova vă este clar astăzi ce raport de forțe este, ce se întâmplă?

– „În parlament se întâmplă o nevoie mare, că Șor îi bandit și s-a unit cu Partidul Socialiștilor.”

Europa Liberă: Ei nu recunosc că sunt uniți. Acum se discută mult - a fi sau a nu fi anticipate? Ce punct de vedere împărtășiți?

– „De dizolvat parlamentul, alt parlament trebuie, ar trebui oleacă Moldova să se reînnoiască.”

Europa Liberă: De la Maia Sandu-președinta ce așteptați?

– „Așteptăm ca să o creadă lumea. Noi nu suntem țară prezidențială, suntem parlamentară, până ce nu se schimbă parlamentul, până atunci de la Maia Sandu noi nu putem să avem nimic absolut. Vrem schimbări, dar cred că nu poate cineva să facă, un prezident singur nu poate, asta trebuie poporul, cu ajutorul poporului cred că noi o să facem schimbări.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, am făcut un popas aici, la Fălești, și întrebăm cetățenii pe ce cale se îndreaptă țara lor. Încotro, Moldova?

– „Chiar că lumea nu știe în ce parte se îndreaptă.”

Europa Liberă: În parlament vă este clar astăzi ce se întâmplă?

– „Nu, îi haos, haos total, cine și ce vrea aceea face.”

Europa Liberă: Și atunci se discută - să fie sau nu alegeri parlamentare anticipate? Trebuie declanșate anticipate sau nu?

– „Dacă ar fi încă o dată alegeri, iarăși sunt bani din buzunarul nostru și dacă lumea are pensie mică, salariul e mic, ei trebuie să încerce din ceea ce este să facă față, fiindcă oamenii i-au ales pe dânșii.”

Europa Liberă: De la Maia Sandu ce așteptări aveți?

– „Să fie bine, să facă regulă în țară. Ea e bună, e o femeie deșteaptă, dar dacă o să aibă cine să o ajute și cine să o înțeleagă – o să fie treabă, dar dacă au s-o târâie toți din toate părțile nu o să fie. Maia Sandu, ea e președintele, ea trebuie să pună la punct. Dacă o să țină unul cu altul, adică o să se înțeleagă, uite, ea e pe patru ani, pe patru ani dumneaei e aleasă și lumea o să o ajute și o să fie un rezultat, dar în momentul în care ei ca racul, lebăda și știuca – fiecare prin părți, nu cred eu, căci o persoană singură nu face nimic.”

Europa Liberă: Credeți în viitorul Republicii Moldova?

– „Vreau să cred, că am copil de zece ani și adică el trebuie să aibă un viitor.”

– „Miracolul o să fie atunci când o să fim toți uniți, dar lumea așteaptă, la lume mult nu le trebuie, atunci când o să vii și o să zici: mătușă Ileană, ce ai mâncat azi, ori ai primit pensia? Mult face, când o să te întrebe, dar atunci când nu te întreabă nimeni și auzi odată la televizor că eu o să vin și nu mai vine, păi lumea e disperată, lumea nu are încredere. Dacă o să fie uniți, o să fie treabă.”

Europa Liberă: Dacă se decide să se ajungă la declanșarea anticipatelor, mergeți să votați, sunteți pregătită, cui ar trebui să-i dați votul?

– „Nu, nu știu ce aș face, nici pe cine aș vota, chiar nimic nu știu.”

Europa Liberă: Vă este clar ce se întâmplă astăzi în forul legislativ de la Chișinău?

– „Mie mi-e clar, ei vor să întindă de timp, să nu mai fie alegeri anticipate, ei pot să-l voteze și pe dracu’ prim-ministru numai să meargă mai departe, că altfel ei își pierd scaunele. Asta-i!”

Europa Liberă: Dar părerea Dvs., trebuie să se declanșeze anticipate?

– „Trebuie să fie anticipate și în parlament să intre niște persoane noi, dar trebuie să fie niște alegeri corecte, să nu fie fraudate, într-adevăr să-și expună omul cinstit votul.”

Europa Liberă: Dar de ce ziceți să nu fie fraudate, credeți că încă se mai falsifică voturile?

– „D-apoi cum?! Transnistria cu una, cu alta, cu tot, dar până la urmă în legislativ vor intra partidele care vor acumula voturi cinstite, dar nu acei, el a cumpărat mandatul pe circumscripție și el e în parlament, care au pus bani – aceia au venit, ei au furat. Și acum ce? Ca să nu poată să fie distruși, ei se aliază, s-au dus din partidul cela în celălalt și se mențin tot hoții la putere.”

Europa Liberă: De la Maia Sandu-președinta ce așteptați?

– „Noi avem o speranță în președintele Republicii Moldova, cred că totuși ceva poate vor fi schimbări, dar schimbările întârzie...”

Europa Liberă: Dar ce pași trebuie să întreprindă acum?

– „Schimbările pot să fie numai cu cetățenii, cu noi, ca să aibă susținere, altfel, dacă nu va avea susținere, nu se va produce schimbarea asta. Schimbarea-i în mâinile noastre, dar oamenii trebuie să înțeleagă că propaganda aceasta care li se spune diferite prostii, diferite nebunii, căci cum te trezești NTV-ul acesta rusesc... Uitați-vă ce se face în Rusia, dacă e așa democrată țară, acolo peste două milioane de oameni au ieșit în stradă, pentru că se încalcă drepturile omului, nu le dă voie să protesteze, îi ucide cu dubinka (baston polițienesc), îi închide. Despre care democrație putem să vorbim noi?”

Valentina Ursu, Europa Liberă, am făcut un popas aici, la Fălești, și întrebăm cetățenii pe ce cale se îndreaptă astăzi Republica Moldova.

– „Tot înspre rău.”

– „Pe loc șede, sperăm încetișor poate ceva-ceva.”

Europa Liberă: Ia ziceți un clasament al primelor probleme cu care se confruntă cetățeanul și statul.

– „Pensia e mică, de lucru nu-i, parlamentul trebuie să se gândească oleacă la noi.”

Europa Liberă: Acum se discută – să se ajungă sau nu la anticipate? Dvs. ce părere aveți?

– „Anticipate și să schimbăm tot, și să începem...”

– „Toată speranța e în Maia Sandu, eu mă gândesc să o susținem mai departe. Dacă de-amu bunul Dumnezeu ne-a lua COVID-ul acesta și să revenim întâi la viața pe care am avut-o și să fim sănătoși, și mai răbdăm oleacă, eu asta mă rog, să scăpăm.”

Europa Liberă: Dar dacă se ajunge la anticipate, mergeți să votați?

– „Da, mergem, mergem să ajutăm...”

Europa Liberă: Și Moldova – mai aproape de Est, de Vest, cu cine?

– „Nu m-am hotărât, eu mă sfătui cu copiii acasă, cu bărbatul și noi stăm de vorbă, ne rugăm la bunul Dumnezeu.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, am făcut un popas aici, la Fălești, și întrebăm cetățenii pe ce drum se îndreaptă astăzi Republica Moldova. Încotro, țara?

– Sperăm că înspre Europa, dar cum se va primi nu știm.”

Europa Liberă: Dar, în general, astăzi ce probleme macină statul?

– „Ce probleme? Mafia, mafia să o dea jos și să ne mărească pensia, că trăim cu 1.000 de lei. Eu am 1.000 de lei și am bărbat de nouă ani la pat, paralizat.”

Europa Liberă: Și cum vă descurcați? La ce ați renunțat?

– „La ce am renunțat?... Mâncăm mai puțin, facem focul mai puțin, lumina tot cu economie, dar băieții ne mai ajută.”

Europa Liberă: Unde vă sunt copiii?

– „Una la Chișinău, una în Italia. A trăit aici, în Fălești, a vândut casa, s-a dus, că n-avea cu ce trăi, s-a dus...”

Europa Liberă: Se discută mult – să fie alegeri anticipate, să se mențină...

– „Vă gândiți că, dacă alegerile acestea anticipate o să fie, o să se schimbe ceva?”

Europa Liberă: Dvs. ce părere aveți?

– „Maia Sandu e puternică, dar n-are oameni puternici, pe dânsa n-are cine o ajuta, toți care îi știu toate secreturile statului sunt în mâna lui Dodon.”

Europa Liberă: Și ce-i de făcut?

– „De luptat! Dacă lumea o să țină cu Maia Sandu, o să luptăm, dar dacă nu o să fie din partea lui Maia Sandu, nu o să facem nimic. Dodon, iaca, s-a dus în Rusia. Ce caută el acolo? El vrea să ne dea cu Rusia și gata, pe toți oamenii i-a cumpărat, toți îs de partea lui. Și Maia Sandu a rămas cu ce? Cu bugetul gol! De unde să ne dea pensie, dacă nu-i? Tineretul nu-i, n-are cine lucra, de unde să ne dea?”

Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Republicii Moldova, cum ați vrea să fie ziua de mâine?

– „Am vrea să fie bine, dar nu se vede, degrabă nu o să fie.”

Europa Liberă: Dacă se ajunge la alegeri parlamentare, mergeți să votați?

– „Mergem! Dar de ce să nu mergem? Sperăm ca să fie bine.”

Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?

– „Să trăim bine, să ne dea pensia la vreme, să ne dea pensie, să ajungem măcar la minimală, 2.400, dar eu cu 1.000 de lei...”

Europa Liberă: Care sunt cele mai acute probleme cu care se confruntă astăzi Republica Moldova?

– „Pensiile îs mici și totul îi scump.”

Europa Liberă: Cine și cum trebuie să rezolve problemele?

– „Parlamentul, este șeful nou al statului, dar nu știm, nu hotărăște nimic șefa, văd că tot scumpește, și benzina, și motorina. Iaca, acuși se începe lucrul pe dealuri, pe câmpuri, cu aratul... Și ce o să facă lumea, pe ce să cumpere? Ei n-au bani, iaca, vii cu o pasăre aici, vii și te fugărește.”

Europa Liberă: Dar în parlamentul de la Chișinău vă este clar ce se întâmplă acum?

– „Ei nu știu care-s și cu cine-s și ei vor toți scaune moi, dar la lume nu se uită.”

Europa Liberă: Dar ei spun că îs diferiți acolo, în parlament.

– „Fiecare trage la turta lui și de-atâta și nu-i regulă în țară, dacă ar fi un partid unit, s-ar hotărî ceva, dar așa îs multe partide și unul vrea într-a lui parte să tragă, altul într-a lui, dar alegerile celea parlamentare pe care ei vor urgent să le facă, astea-s cheltuieli de bani în dodii, bani zvârliți pe vânt. În loc să dea pensii, să mai ajute poporul cu ceva, ei cheltuiesc banii aceștia fără rost. Mai bine ar fi să se ocupe de populație, de lume.”

Europa Liberă: Dar cum să se ocupe, acolo trebuie să fie creată o majoritate, majoritatea asta parlamentară cine să o formeze?

– „Șeful statului să coordoneze cu șeful parlamentului, prim-ministrul, trebuie coordonare, să fie un partid, socialiștii au fost, să fi fost ei înainte, poate era încă, mergea cum trebuie, dar așa...”

Europa Liberă: Și încotro, Moldova, pe ce cale?

– „Nici într-o parte nu se duce, europenilor nu le trebuim noi, la ruși, chiar dacă le trebuim, iaca acum cu pandemia asta-i problemă și nu se poate cu dânșii de alăturat și stăm pe loc, că nu-i nicio ieșire.”

Europa Liberă: Acum se discută mult - să fie sau să nu fie alegeri parlamentare anticipate? Dvs. ce ziceți?

– „Alegeri anticipate trebuie să fie numaidecât, o să fie mai bine în țară, mai bine.”

Europa Liberă: Dar credeți că vin alte forțe politice în parlament, nu tot acestea?

– „Nu, eu dacă o să fie socialiștii, dar poate să fie acolo și o părticică din democrați, o părticică de la Șor, dar dacă o să fie mai mulți socialiștii, o să meargă o regulă și o să meargă pe o linie toți, dar așa unul trage într-o parte, altul trage într-o parte și ei nu pot să se înțeleagă. Ei îs ca copiii cei mititei, ei se joacă în parlament, unul șede și doarme, altul șede și face zâmbre acolo.”

Europa Liberă: Care forțe ar trebui să se unească, ca să constituie o majoritate?

– „Socialiștii și partidul lui Șor, mai mult nouă nu ne trebuie niciun partid. Șor a furat, el face, face pentru Moldova, face, iaca, el se stăruie să facă, să aducă pentru Moldova. Dar Plahotniuc ce face? Partidul Democrat ce face? Ce face el pentru Moldova? O furat și o șters-o! Lui nu-i trebuie nimic.”

Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Republicii Moldova peste zece ani?

– „Peste zece ani? Doamnă, nu pot să vă spun, dar eu plâng... Să fie o viață fericită, să avem și pensie bună, și toate celea să avem noi.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, am poposit aici, la Fălești, și întrebăm cetățenii: încotro se îndreaptă Republica Moldova?

– „În pământ, osobenno (îndeosebi) pensionarii, la pământ.”

Europa Liberă: Dar acum se discută mult – să se ajungă la alegeri parlamentare anticipate sau nu? Dvs. ce ziceți?

– „Lasă să se ajungă, dar eu nu votez, la mine pașaportul e curat din 2006. Când am început a coace turte la copii, de atunci n-am mai votat. Cestno (sincer)! Vreți, eu vă arăt pașaportul? Nu-i niciunul bun!”

Europa Liberă: Ia ziceți, pe ce cale se îndreaptă Moldova?

– „Nu vreau să mă amestec în politică, fiindcă oricât de bine ar dori cineva să facă, boala, bătrânețea și moartea le poate elimina din societatea umană numai împărăția lui Dumnezeu.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, am făcut un popas aici, la Fălești, și întrebăm cetățenii pe ce drum se îndreaptă țara lor. Încotro, Moldova?

– „De când e Maia la putere, Maia Sandu trebuie să mai aștepte o lună, două, trei până se va ridica toată situația aceasta, altfel e greu de înțeles omul deodată. Ea e bravo, a fost și o să fie bravo, mă gândesc că e pentru noi, de aceea am și votat-o toți.”

Europa Liberă: Se discută mult – să fie sau nu alegeri anticipate? Dvs. ce credeți?

– „Ar trebui să fie, și cu cât mai repede, cu atât mai bine.”

Europa Liberă: De ce?

– „Să se clarifice cu situația din țară și să curețe cadrele acestea care încep a arăta acum în lumea noastră ceea ce noi n-am știut, că am fost cu ochii închiși.”

Europa Liberă: Cum se face curățenia aceasta?

– „Curățenia să o facă numai ca să scoată cadrele acestea care șed ascunse, pe toți cei care au făcut prostii, trebuie în orice caz de încercat.”

* * *

Voci adunate la Fălești. Oamenii cu care am discutat cred că deputații ar trebui să reabiliteze prestigiul propriei lor funcții. Amintim că guvernul Chicu a demisionat pe 23 decembrie, cu o zi înainte de învestirea în funcție a noului președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu. Scopul declarat al demisiei a fost declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Conform Constituției, legislativul poate fi dizolvat în doar două cazuri – în cazul imposibilității învestirii unui nou Cabinet de miniștri în 45 de zile sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni. Oficial, majoritatea partidelor din legislativul de la Chișinău declară că-și doresc să ajungă cât mai curând la anticipate, acțiunile însă trădează încercarea multor deputați de a evita scrutinul cu orice preț, constată analistul occidental Vladimir Socor, care consideră că dizolvarea actualului parlament ar fi unica soluție pentru depășirea crizei politice.

Vladimir Socor
Vladimir Socor

Vladimir Socor: „Parlamentul actual este un fel de societate pe acțiuni, în care fiecare partid și, respectiv, fiecare lider de partid este acționar, deține un pachet de acțiuni și orice decizie trebuie luată după tocmelile nesfârșite între acești acționari, dintre care aproape fiecare are un pachet de blocaj. Iată de ce sistemul parlamentar de guvernare din Republica Moldova a fost pervertit, Republica Moldova nu era pregătită instituțional, nici la nivelul mentalităților pentru asemenea sistem și poporul ca întotdeauna are dreptate. Opinia publică din Republica Moldova, arată toate sondajele, se pronunță în favoarea unui sistem prezidențial de guvernare. Tactica Partidului Socialiștilor, a Partidului „Șor” și a oamenilor lui Plahotniuc este aceea de a tărăgăna cât mai mult actualul parlament cu un guvern, eventual, provizoriu sau temporar pentru a garanta locurile în parlament ale acestor partide și cu speranța că ratingul dnei Maia Sandu va scădea, între timp, ca urmare a dezamăgirii electoratului. Aceasta este tactica evidentă a forțelor proruse și plutocratice.

Acest nod gordian trebuie tăiat, parlamentul acesta trebuie dizolvat, alegerile anticipate trebuie ținute cât mai curând, fără nicio tărăgănare...

Și acest nod gordian trebuie tăiat, parlamentul acesta trebuie dizolvat, alegerile anticipate trebuie ținute cât mai curând, fără nicio tărăgănare, iar dna Maia Sandu nu trebuie să intre în tocmeli și pertractări cu actualii lideri de partide. Dumneaei nu a făcut acest lucru, sper că nu-l va face, pentru că dumneaei nu trebuie să repete greșeala pe care au făcut-o anterior alți politicieni cu ambiții reformatoare, printre aceștia și Vlad Filat. Și anume, acești lideri potențiali ai reformelor s-au coborât la nivelul politicienilor ordinari, negociind cu ei pentru guverne de coaliție, pentru împărțirea puterii, pentru tot felul de compromisuri într-un parlament în care era foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să formezi majorități. Dna Maia Sandu trebuie să se ridice deasupra celorlalți politicieni, nu trebuie să intre în pertractări cu ei ca să nu fie percepută de către alegători ca fiind pur și simplu alt politician, încă un politician.”

Europa Liberă: Pe moment vă este clar cine își dorește cu adevărat alegeri parlamentare anticipate și dacă există sinceritate în rândul politicienilor care vorbesc despre acest subiect?

Vladimir Socor: „Nu există sinceritate! Cu excepția Partidului Acțiune și Solidaritate și, posibil, cu excepția și a Platformei DA, celelalte partide doresc să rămână în acest parlament cât mai mult timp posibil, dar liderii lor sunt conștienți de faptul că poporul nu dorește acest lucru, populația dorește să-i scoată din acest parlament. De aceea ei se prefac că ar fi de acord cu alegerile anticipate, dar recurg la toate manevrele și trucurile posibile pentru a prelungi viața acestui parlament cât mai mult.”

Europa Liberă: Dar, în general, comportamentul lui Igor Dodon Dvs. cum l-ați defini? Ce scop urmărește el acum?

Vladimir Socor: „Dl Dodon dorește să-și ia revanșa, dorește ca Partidul Socialiștilor să revină la guvernare într-o formulă de coaliție cu partidul lui Șor sau cu oamenii lui Plahotniuc, cu o combinație a ambelor grupări, dl Dodon dorește o formulă de coaliție ca să revină la putere în acest mod. De ce urmărește dl Dodon să revină la putere, care sunt motivațiile lui pentru a veni la putere, că nu e numai setea de putere ca o motivație abstractă, trebuie să aibă și niște motivații materiale? Și motivațiile materiale includ și corupția, dar nu se limitează la corupție, este și o motivație mai puțin materială, dar la fel de reală.

Dl Dodon dorește să-și ia revanșa, dorește ca Partidul Socialiștilor să revină la guvernare într-o formulă de coaliție cu partidul lui Șor sau cu oamenii lui Plahotniuc...

Dl Dodon și partidul pe care îl reprezintă pot rămâne la putere numai în rolul de intermediari între Republica Moldova și Rusia. Orientarea proeuropeană a Republicii Moldova practic îl exclude pe dl Dodon, exclude Partidul Socialiștilor, nemaivorbind de partidele plutocratice, le exclude de la putere. Aceste partide pot rămâne la putere în postura de intermediari ai relației dintre Republica Moldova și Moscova. Ei nu au altă capacitate, nu cunosc Occidentul, cunosc numai limba rusă ca limbă străină, dar pentru unii dintre ei e chiar limbă maternă, rămân ancorați în spațiul informațional și în mentalitățile lumii ruse și sunt perfect conștienți că orientarea democratică, proeuropeană îi exclude de la putere, îi lipsește de rațiunea de a exista ca partide. De aceea se îndârjesc ei atât de mult pentru a stopa orientarea europeană.”

Europa Liberă: Și atunci, societatea moldavă devine și mai polarizată, pentru că inclusiv această politică îi face pe unii cetățeni să se gândească că viitorul Moldovei ar avea o șansă mai mare aproape de Rusia, iar cealaltă parte a populației crede că doar o apropiere de Uniunea Europeană ar putea să ajute cetățenii și statul Republica Moldova?

Vladimir Socor: „Așa este. Și anume din acest considerent politicieni precum Igor Dodon sau Ilan Șor accentuează, exacerbează nota prorusească, nu pentru că ar fi ei proruși din sentimentalism sau din motive de suflet, dar din motivele de a mobiliza la maximum propriii susținători și a se agăța în continuare de putere, învrăjbind populația. Învrăjbirea este instrumentul lor pentru a rămâne la putere.”

Europa Liberă: Și atunci, cine se mai gândește să ajute Republica Moldova?

Vladimir Socor: „Vom fi ajutați din afară, după ce ne ajutăm noi înșine din interior. Și avem o șansă unică prin dna Maia Sandu. Și nu vreau să reduc situația la nivelul personalităților. Nu avem numai personalitatea dnei Sandu, mai avem partidul dnei Sandu și echipa de tehnocrați pe care dna Sandu poate să o aducă la guvernare.”

Europa Liberă: Și acum Dvs. cărui scenariu îi dați mai multe șanse – că va veni o echipă a dnei Sandu să guverneze sau că totuși se va ajunge la anticipate?

Vladimir Socor: „Alegerile anticipate sunt absolut necesare, și anume fără întârziere, nu peste un an, nu peste nouă luni, dar acum, altminteri va avea succes tactica lui Dodon și a partidelor plutocratice de a-i dezamăgi pe cetățeni în Maia Sandu și de a eroda ratingul acesteia. Și mă întrebați despre scenarii.

Vom fi ajutați din afară, după ce ne ajutăm noi înșine din interior. Și avem o șansă unică prin dna Maia Sandu...

Sistemul constituțional este atât de complicat, și a fost făcut așa de complicat într-adins de către politicieni, încât fiecare situație în parte, fiecare conjunctură politică de la o săptămână la alta sau de la o lună la alta implică niște scenarii posibile. Complicațiile sunt atât de întortocheate, încât se vorbește tot timpul despre scenarii. Pe vremea Alianței pentru Integrare Europeană, liderii acesteia tot timpul apăreau la televiziune și vorbeau despre scenarii, pentru că situația din parlament și din coaliție, și din guvernare era atât de complicată, încât trebuia mereu renegociată și se vorbea mereu despre scenarii. Și vedeam lideri de partid apărând cu toată seriozitatea la televiziune și spunând: „Avem trei scenarii posibile”. Și dl Dodon, când era președinte, a comis aceeași greșeală. A comis multe greșeli tactice, greșeli de politician netalentat. Printre altele, a comis dl Dodon și această greșeală – apărea mereu la televiziune și spunea, practic o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni: „Avem trei scenarii posibile”. Alegătorii nu au interes în scenariile politicienilor, nu asta îi doare pe alegători. Politicianul care apare la televiziune și începe să vorbească despre scenarii se compromite. De aceea sper foarte mult ca dna Maia Sandu să nu repete această greșeală a celorlalți politicieni, să înceapă și dumneaei să vorbească despre scenarii. Dacă va face acest lucru, ea va fi confundată cu ceilalți politicieni, se va coborî la nivelul lor. Dumneaei trebuie să se țină departe de ceilalți lideri de partid, departe de ei, să se distanțeze de ei și să se poziționeze deasupra lor. Și în loc să vorbească despre scenarii, trebuie să vorbească despre soluții radicale, cu sprijinul alegătorilor, cu sprijinul poporului. Dânsa se adresează mereu oamenilor, poporului. Acum este momentul pentru ca acești oameni, acest popor să-și spună cuvântul despre plutocrații care imobilizează parlamentul și imobilizează statul Republica Moldova. Partidele proruse, plutocrate doresc să tărăgăneze acest parlament, doresc să aibă un guvern pentru a prelungi viața acestui parlament. Parlamentul a devenit un instrument de sugrumare a statului Republica Moldova, nu numai de împiedicare a reformelor, dar de sugrumare a statului. Cu această majoritate sau pretinsă majoritate parlamentară pur și simplu are mâna pe beregata Republicii Moldova, o șantajează și o amenință cu sufocarea, dacă statul nu se supune acestei majorități constituite acum doi ani de către Vladimir Plahotniuc. Acest parlament este putred până în măduva oaselor, el trebuie să plece.”

* * *

Experții continuă să evalueze șansele candidatului Natalia Gavriliță la funcția de șef al executivului atât pentru învestire, cât și din punctul de vedere al declanșării alegerilor parlamentare anticipate. Comentatorul politic Roman Mihaeș crede că „mișcarea făcută de președinta Maia Sandu de a nominaliza un candidat pentru funcția de premier deschide calea pentru anticipate, însă acum totul depinde de Partidul Socialiștilor, pentru că doar ei pot decide, cu 37 sau 40 de mandate pe care le au în parlament, dacă va fi învestit un nou guvern sau nu.”

Europa Liberă: Igor Dodon asta și spune, că totul depinde de PSRM, ei vor decide dacă alegerile anticipate vor fi în vară, așa zice el, sau vor avea loc alegeri ordinare peste doi ani.

Roman Mihaeș: „Este adevărat, pentru că socialiștii au circa 40 de mandate, Partidul Acțiune și Solidaritate are 15 mandate și ei pot împreună să blocheze votarea oricărui guvern. Acum depinde cât de sinceră este intenția socialiștilor de a avea alegeri parlamentare anticipate, însă unii experți sunt sceptici în această privință.”

Roman Mihaeș
Roman Mihaeș

Europa Liberă: Credeți că nu i-ar avantaja scenariul anticipatelor pe socialiști?

Roman Mihaeș: „Vreau să văd totuși cum se vor comporta ei în parlament, pentru că există mai multe variante, dar, în urma alegerilor parlamentare anticipate, în mod sigur socialiștii vor avea mult mai puține mandate. Dacă astăzi ei au sub control direct 40 de mandate, 37 ale Partidului Socialiștilor și încă două sau trei care sunt independenții, dar în viitorul parlament sondajele arată că ei vor avea cu mult mai puține mandate. Și unicul argument rezonabil de ce pe Dodon l-ar interesa alegerile parlamentare anticipate ar fi ca el personal să devină deputat și să obțină imunitate parlamentară. Noi știm că la procuratură sunt depuse mai multe plângeri penale împotriva lui, inclusiv de către Andrei Năstase, de către Maia Sandu, este renumitul dosar Bahamas. Deci, eu cred că Igor Dodon are motive să încline spre a deveni parlamentar și a obține imunitate și dacă argumentele acestea vor cântări mai mult, el va înclina balanța spre alegeri parlamentare anticipate, dar trebuie să vedem cum se va vota în parlament, pentru că există și scenariul conform căruia în primul tur dna Gavriliță să fie respinsă în parlament, iar pentru turul doi Partidul Socialiștilor împreună cu Partidul „Șor” și grupul „Pentru Moldova” să propună un candidat propriu la funcția de premier.”

Unicul argument rezonabil de ce pe Dodon l-ar interesa alegerile parlamentare anticipate ar fi ca el personal să devină deputat și să obțină imunitate parlamentară...

Europa Liberă: Igor Dodon astăzi a dezmințit acest scenariu și a spus că PSRM nu are de gând să propună un candidat pentru funcția de premier.

Roman Mihaeș: „Da, sigur că nu din partea PSRM, poate să fie un candidat din afara PSRM-ului, un așa-zis candidat tehnic, nu degeaba Ilan Șor a ieșit la o televiziune să-și facă promo. Deci, dânsul a anunțat că s-ar putea ca într-un timp foarte scurt să revină în Republica Moldova. Lucrurile acestea nu se fac întâmplător. Eu cred că nu trebuie să excludem a doua variantă prin care acea majoritate neformală să propună un candidat așa-zis apolitic pentru depășirea crizei cu COVID-ul, pentru depășirea crizei economice, s-ar putea să fie chiar și o persoană agreată în calitate de premier, pentru că Igor Dodon a spus atunci clar că s-ar putea întâmpla ca acest parlament să mai rămână pentru doi ani.”

Editorialistul Nicolae Negru estimează 50 la 50 numirea unui nou guvern sau declanșarea anticipatelor.

Nicolae Negru: „E 50 la 50. Depinde și de ce fel de program va propune guvernul Nataliei Gavriliță. Dacă va include în programul său de guvernare apropierea sau chiar aderarea la Uniunea Europeană, aderarea la NATO, la acest parteneriat strategic dintre Republica Moldova și Ucraina, de exemplu, că dintre Republica Moldova și România avem deja și mai cu seamă dacă se va pune accentul și pe retragerea trupelor ruse din Transnistria, de reformare a acestei misiuni de pacificare, așa cum a spus Maia Sandu, atunci eu cred că socialiștii nu se vor grăbi să voteze un asemenea guvern. Deci, din punctul meu de vedere, Natalia Gavriliță, Partidul Acțiune și Solidaritate au modalități de a-i determina pe socialiști să nu voteze, dar, pe de altă parte, depinde și de disperarea, de starea de spirit din Partidul Socialiștilor, partidul lor în frunte cu liderul se află în declin, pe o traiectorie descrescătoare și atunci lor le-ar conveni ca ei să tragă cât mai mult de timp, ca să funcționeze un guvern al Maiei Sandu sau al PAS-ului în așa fel, încât peste un anumit timp să spună că tot ce e rău în Republica Moldova nu e vina lor, nu depinde de socialiști, nu ei au lăsat acest dezastru și responsabili sunt Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate. E un calcul tactic, să zicem, destul de logic, adică oricine în locul lor ar gândi și, cred eu, ar proceda la fel.”

XS
SM
MD
LG