Linkuri accesibilitate

FNT 2018: „Bun de export”, de Alex Tocilescu (VIDEO)


Scenă din spectacol.

Teatru există în România și încă undeva foarte sus. Altceva ne lipsește!

„Bun de export” (regia Catinca Drăgănescu) e, așa cum am citit în Programul Festivalului și am văzut pe scenă - sau mai bine zis locul de desfășurare a acțiunii teatrale - „banala existență a lui Alex Tocilescu, publicitar și președinte de bloc, proaspăt întors în România după 20 de ani de trăit în Germania și SUA” și care este „profund zdruncinat în momentul în care proprii vecini și prieteni hotăresc să părăsească în masă blocul și casa”; este, de fapt, citând din nou din program, „întâlnirea dintre familia Tocilescu și poveștile de migrație ale unei generații aflate în permanentă mișcare”.

Ca formă teatrală, spectacolul e un amestec, reușit aș putea spune, între adresarea directă la public a lui Alex Tocilescu, autor și interpret al propriului rol, și scurte scene jucate de el și ceilalți trei interpreți, Constantin Dogioiu, Crina Ene și Silvana Negruțiu.

Atât prestația actoricească a lui Tocilescu cât și și a celorlalți interpreți e bună.

Afișul spectacolului
Afișul spectacolului

Ceva mai puțin reușită, când ei sunt obligați să joace vârstnici. Dar, „compozițiile”, cum le numim noi de obicei, sînt lucruri grele și pentru actori cu experiență, așa că observația mea nu se vrea răutăcioasă, ci doar realistă.

Ba aș putea spune că tonul lui Tocilescu, mirările și indignările lui, fie din scenele jucate, fie din adresările sale directe la spectatori, au valoare și credibilitate totală. Ca joc, desigur.

Prima parte a povești tocileștilor (le spun și eu așa, ca Alex, fiul), vorbește mai mult de părinți, el fiul fiind ce-i drept cam mic ca să fi avut vreun cuvânt de spus în hotărîrea părinților de a părăsi România.

E vorba deci de un soi de rezumat al plecării familiei în RFG, ajutată dacă am înțeles eu bine de banii plătiți de autoritățile germane pentru reîntregiri.

Partea asta se termină cu amintirea faptului că tatăl lui Alex, cunoscutul regizor Tocilescu, nu și-a găsit de lucru în teatrul german, o amintire ilustrată de scena părinților în audiență la o doamnă responsabilă cu Teatrele de stat din landul Hessen.

O doamnă rămasă parcă de pe vremea lui Hitler, sau venită din estul comunist, unde fusese bine dresată, și care cu un glas - desigur pițigăiat și strident - așa cum trebuie să vorbească un personaj negativ din piesele realist-socialiste - îl minte pe cunoscutul regizor.

Se pare că această întîlnire a fost unul din motivele detrerminante ale întoarcerii sale în țară singur, fără familie. Alex fiind copil și mama mamă de copii, au rămas în „îngrozitoarea” Germanie Federală.

În rest nu se mai spune cam nimic despre viața lor, a întregii familii, în Germania. Și asta te poate face pe tine spectatator, sau poate doar pe unii ca mine (care mai ilegal și fără ajutoare de la vreun stat, au avut o experiență de viață destul de asemănătoare, dar cam pe dos) să aibe unele îndoieli. Să se întrebe dacă ce aud și ce văd e realitate 100%, sau doar teatru.

Această sinceră îndoială creează mari dificultăți, pericole chiar, teatrului politic, pamfletului de actualitate, unde talentul, metafora nu-s suficiente, pentru că realitatea ce stă la bază genului, pretinde precizări... precise, mult mai precise, dar poate mai puțin „artistice”.

Nu-mi place predica pe scenă, și nici n-o recomand. Dar dacă scriitorul totuși o vrea, e obligat să spună tot.

Spre deosebire de marile piese de (să le spunem așa) invenție și metaforă, care găsesc calea câteodată chiar întortochiată, să ne lumineze, sau cel puțin ne facă să aflăm ce vrea autorul.

Citind ultimele rânduri cineva ar putea replica că mă contrazic singur. Că vreau final „de ședință”.

Nu. Nu vreau.

Vreau doar precizie. Trăim și, scuzați-mă !, trăiți azi aici o viață ciudată. În care se stă pe loc cu fanfară. Se suflă în tromboane... dar cam fals și... se pleacă pe capete!

Romania, FNT 2018: Bun de export, afiș
Romania, FNT 2018: Bun de export, afiș

Nu mai e nici un secret că minimum cinci milioane AU PLECAT și că în mare măsură cei plecați care au votat la ultimele alegerile prezidențiale, n-au hotărât rezultatul, dar votul lor a fost hotărâtor. Altfel nu s-ar fi „dat cu gaze” într-o manifestație pașnică, la care se aflau și cîțiva din cei „PLECAȚI”.

Nu fac propagandă, ci doar amintesc. Amintesc spunând că, din păcate, n-am prea înțeles ce vrea domnul Alex. Știu din ce spune și în spectacol că reușita lui în artă e visul lui. Îl cred și-l felicit. Înțeleg și durerea lui pentru continuele plecări.

Dar să știți că din când în când și pe noi PLECAȚII, acest fenomen, pentru că a devenit realmente un fenomen de transmutare în masă, ne întristează.

Deși ele, PLECĂRILE, nu sunt noile năvăliri barbare. Poate un soi de „năvăliri”, dar fără arme, fără prăzi și omoruri, ci pașnice și, culmea, doritoare de bine. De muncă dar și de răsplătirea muncii. Că omul și urmașii lui n-au totuși decât o singură viață. Și ea trebuie să le ofere și ceva bun.

Altfel, dragă domnule Alex, ne jucăm de-a vitejii. Și facem, fără să ne dăm seama, jocul lui Salvini și al Frontului Național Francez (care și-a schimbat numele, dar nu și năravul), jocul Democraților suedezi și al Popularilor danezi, al multor miniștri vestici, speriați de perspectiva de a-și pierde înaltele slujbe, din cauza PlECAȚILOR străini, deveniți NEDORIȚI „VENIȚI”, veniți pe care în amica noastră Ungarie e interzis prin lege să-i ajuți. Prin legea lui Orban... din Buda. Și așa, indirect, îi sprijinim pe toți cei care nu-și doresc decât binele și prosperitatea lor personală. De pe la noi, sau doar de pe la voi. Numește-i cum dorești.

Și, á propos, să nu uităm că în argumentele pro-Brexit nu era vorba doar de arabii sau negrii africani care „năvăliseră” peste bieții britanici, ci chiar mai mult de polonezi și de români.

Stima, domnule Alex! Eu nu te îndemn să faci din PLECAȚI subiecte sau personaje pozitive. Doamne ferește! Te-aș ruga un singur lucru, să încerci să afli de ce te părăsesc, de fapt, prietenii. Gașca.

În final, încă o dată, bravo pentru talent și joc! Îți spune asta un om care te roagă să nu uiți că sunt atâtea genuri teatrale, nu numai pamfletul politic. Poți spune adevărul și cu ele.

Uite, doar în trei seri am văzut cu deosebită bucurie piese de Cehov, Marivaux și Shakespeare, în spectacole de Șerban, Massaci și Darie.

Teatru există în România și încă undeva foarte sus. Altceva ne lipsește (scuză „ne”-ul).

XS
SM
MD
LG