Linkuri accesibilitate

De ce nu se grăbește guvernul Chicu să renunțe la programul „cetățenie contra investiții”


Guvernul Chicu a anunțat că prelungește moratoriul de șase luni introdus de fosta guvernare la primirea de noi cereri de vânzare a cetățeniei. Introdus în 2018, acest program prevede acordarea cetățeniei moldovene celor care fac investiții de 100 de mii de euro în economia moldoveană a fost introdus în 2018. Criticii spun însă că prezintă riscuri de corupție și spălare de bani, motiv pentru care a fost suspendat. Ce soartă poate avea programul și cu câți cetățeni noi s-a ales până acum R. Moldova datorită lui?

De ce nu se grăbește guvernul Chicu să renunțe la programul „cetățenie contra investiții”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:18 0:00
Link direct



Dintre actorii politici de la Chişinău, singurii care au optat cu fermitate pentru anularea unui program privit cu suspiciune şi de organizaţii internaţionale de luptă cu corupţia, precum este Transparency International, şi de UE au fost cei din blocul ACUM.

Dar când a avut puterea să-l anuleze, controlând vreme de cinci luni puterea executivă în R. Moldova, blocul ACUM a ezitat.

Motivul pe care l-a invocat atunci când, după votarea în primă lectură a unei legi ce ar fi anulat programul, ministrul economiei de atunci, Vadim Brînzan, propunea parlamentului instituirea primului moratoriu, era evitarea penalităţilor pe care R. Moldova le-ar fi plătit, spunea ministrul, companiilor implicate în procesarea cererilor.


Fostul ministru explica în acel moment că rațional ar fi ca R. Moldova să stopeze recepţionarea de noi cereri, dar să le proceseze totuşi pe cele deja primite, să încaseze banii de pe ele şi să acopere din aceşti bani penalităţile prevăzute de contractul, încheiat în condiţii proaste potrivit lui, de precedenta guvernare democrată.

În şedinţa de astăzi a executivului, noul ministru al economiei şi infrastructurii, Anatol Usatîi, argumenta astfel nevoia prelungirii moratoriului.

„Având în vedere că până în prezent nu a fost iniţiată o evaluare a programului de dobândire a cetăţeniei prin investiţii, pentru a lua o decizie finală se propune prelungirea moratoriului cu două luni, din 20 decembrie.”

Spre aprobarea prim-ministrului Ion Chicu:

„Într-adevăr, aşteptăm evaluarea şi raportul comisiei ca să înţelegem mai bine starea de lucruri.”


Veaceslav Negruţa, expert al Transparency International Moldova, care a criticat dintotdeauna iniţiativa ca ridicând mari riscuri de legalizare şi spălare a unor fonduri de provenienţă dubioasă, anticipează însă că noua guvernare socialistă de la Chişinău ar putea păstra până la urmă programul, ca sursă de venituri, şi ar putea căuta acum justificări, iar dacă se întâmplă, sugerează Negruţă, o parte din responsabilitate va cădea pe guvernul Sandu, pentru că a pierdut momentul când îl putea anula fără mari dificultăţi.

„Nu e nici o justificare. De fapt, este un interes la mijloc şi o tărăgănare în timp, pentru a căuta justificări spre a lăsa activ programul. Interesul e ca anumite categorii de businessmani, parteneri de afaceri a politicienilor din Moldova orientaţi spre est să ofere astfel de cetăţenii partenerilor lor din Rusia. Din păcate, a fost pierdut un moment foarte bun de anulare a programului în iulie-august.”

Din păcate, a fost pierdut un moment foarte bun de anulare a programului...


Sergiu Litvinenco, deputatul blocului ACUM care adusese primul în parlament propunerea de anulare a programului, admite şi el că guvernarea actuală ar putea căuta motive ca să prelungească programul:

„Noi, cât timp am fost în coaliţie temporară cu socialiştii, nu s-au pus întrebări în sensul revizuirii deciziei de anulare a acelui program. Acum, însă, în situaţia în care nu e în stare să obţină finanţări din afara ţării de la parteneri care ar oferi bani la procente foarte mici, nu excludem că actuala majoritate parlamentară ar decide la un moment dat să prelungească programul.”

După o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate din luna iulie, Igor Dodon, socialiştii căruia erau atunci într-o coaliţie cu blocul ACUM, vorbea despre nereguli în proprietatea companiilor care se ocupă de program şi anunţa suspendarea lui până la clarificarea acestor chestiuni.

Dar Igor Dodon nu a avut mereu o astfel de atitudine. În 2017, de exemplu, când legea democraţilor nici măcar nu era în vigoare, Igor Dodon fusese surprins la Moscova lăudând programul în faţa oamenilor de afaceri ruşi, pe care îi invita să profite de călătorii libere în UE, în schimbul investiţiilor în economia moldovenească. Igor Dodon nu s-a opus apoi promulgării textului de lege care pornea programul.

O atitudine neclară faţă de aceeaşi măsură a avut de la începutul mandatului şi ministrul Brînzan, care imediat după preluarea portofoliului vorbise în termini pozitivi despre ea, ca ulterior, cu puţin timp înainte de căderea guvernului Sandu, să-l numească „simplă schemă de vânzare a paşapoartelor”, în schimbul investirii banilor într-un alt proiect controversat de pe vremea democraţilor - Arena Chişinău.

Promovat cu mare insistenţă de însuşi Andrian Candu, democratul cel mai apropiat de fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, programul moldovenesc „cetăţenie contra investiţii” a atras până la moratoriu 34 de străini. Autorităţile nu au anunţat ultimele date despre câţi dintre ei au reuşit să obţină paşapoartele moldoveneşti până acum.

Previous Next

XS
SM
MD
LG