Europa Liberă: Cum vi se pare această reapariție a Rusiei ca partener de discuție cu Statele Unite ale Americii?
Igor Munteanu: „Oarecum surprinzătoare, pentru că, înainte de vizita și summitul de la Helsinki, președintele Statelor Unite a aruncat mai multe săgeți otrăvitoare în adresa aliaților săi, a avut o vizită în Coreea de Nord, a clătinat din răsputeri această barcă a parteneriatului transatlantic, ceea ce a făcut multă lume să-și pună întrebări care de fapt este strategia acestui mandat de președinte american și în ce măsură acest lucru nu va afecta lucruri mai profunde, care țin de interesul strategic al Statelor Unite în Europa, pentru că nu poți să reduci aceste relații la volumul de comerț exterior, nu poți să anulezi legacy-ul, istoria relațiilor dintre aliații europeni și Statele Unite, care au plămădit o anumită vibrație de interese comune și aceste interese comune într-o lume care devine tot mai impredictibilă face parte din valorile intangibile pe care nu ar trebui cineva să le arunce sau să le regândească în mod unilateral, pentru că costurile unor asemenea operații evident că sunt mult mai mari decât pot să pară la prima vedere, iar expresia pe care am auzit-o: „Uniunea Europeană este unul din inamicii sau dușmanii, sau rivalii Statelor Unite”, mie sigur că mi-a ridicat foarte multe semne de întrebare – de ce s-a întâmplat acest lucru și care sunt pașii următori? În al doilea rând, vă aduceți aminte că, imediat după summitul NATO de la Bruxelles, președintele american a plecat la Londra, unde s-a întâlnit cu Theresa May și printre sfaturile pe care i le-a dat a spus un lucru iarăși care trebuie analizat pe mai multe aspecte. A spus: „Nu negocia, dă-i în judecată!”, înțelegând astfel un fel de stil de a pune capăt unor dispute prin mijloace tipic ale businessului mare, ale businessului care se simte extrem de confident pe propriile forțe, pe resurse; un sfat care, evident, nu a fost urmat Theresa May, dar a lăsat un gust amar. Și pe fundalul acestor lucruri care s-au întâmplat în vecinătatea summitului cu Putin, evident că prima declarație pe care a făcut-o chiar în tranziție spre Helsinki a fost: „Relațiile s-au deteriorat, în primul rând, datorită stupidității și greșelilor uriașe ale Statelor Unite”. Este oarecum natural uneori când președinții dau vina pe predecesorii lor, încercând să construiască o nouă epocă sau să dea ritm unor idei politice noi, dar mie mi se pare că este totuși o zonă de risc pentru linia politică și – eu știu – strategică pe care capitala americană și Casa Albă întotdeauna au avut-o clară, fără ezitări sau fără unduiri, care ar putea să provoace neliniști strategice. La mijloc sunt lucruri care nu țin de o simplă încălzire a relațiilor, ci ce o reașezare a relațiilor americano-ruse.”
Europa Liberă: Ați putea să vă aventurați să punctați niște consecințe? Majoritatea analiștilor occidentali spun că, în primul rând, cine are de câștigat e Vladimir Putin și Federația Rusă.
Igor Munteanu: „Lucrurile sunt încâlcite, pentru că sancțiunile internaționale care au fost impuse ca urmare a anexării Crimeii în 2014 au fost inițiate și oarecum sigilate de sprijinul bipartizan al celor două partide mari din Congresul american. Deci nu a fost o reacție singulară și nu a fost legată doar de niște grupuri politice mai radicale, deci a fost o uniformitate a vocilor, ceea ce face o schimbare din partea Casei Albe imposibilă. Nu poți să pornești, oarecum să confrunți Congresul pe chestiuni majore, dar creează ambiguități și una dintre ambiguitățile mari este că oferă lui Vladimir Putin posibilitatea de a identifica o fereastră de ieșire din situația dată, din aceste sancțiuni internaționale. Strategia Rusiei este de a identifica fisuri în betonul, în cimentul Alianței Transatlantice și de a lovi până la fărâmarea țesutului organic dintre interesele
Trebuie să vedem ce a pierdut unitatea transatlantică în ultimii ani de zile. Această unitate a fost testată de anexarea Crimeii, de războiul din Siria, de războiul din Ucraina de Est, din Donbas, a fost testată prin cazuri de otrăvire a unor disidenți în Marea Britanie; lucruri care nu s-au terminat, n-a fost o singură etapă, au fost incursiuni masive în ciberspațiu...
acestor mari națiuni. Doi: evident că este un lucru extrem de important să înțelegem că, dacă vorbim de unitatea transatlantică, trebuie să vedem ce a pierdut unitatea transatlantică în ultimii ani de zile. Această unitate a fost testată de anexarea Crimeii, de războiul din Siria, de războiul din Ucraina de Est, din Donbas, a fost testată prin cazuri de otrăvire a unor disidenți în Marea Britanie; lucruri care nu s-au terminat, n-a fost o singură etapă, au fost incursiuni masive în ciberspațiu, de exemplu, și uitați-vă ce se întâmplă că pe de o parte, președintele Trump încearcă din răsputeri să creeze imaginea unei relații care poate fi resetată după reset-ul președintelui Obama, o relație să fie luată de la zero și, în același timp, instituțiile statului american, de exemplu, procurorul Muller a identificat 12 decidenți sau operativi ai Serviciului GRU, ai Serviciului de Informații Externe al statului rus, care sunt în căutare internațională, de fapt, unul dintre lucrurile pe care ar trebui să le spună la această întâlnire dl Trump este să ceară extrădarea. Evident, acest lucru, dacă va fi pronunțat probabil în această întâlnire bilaterală, fără niciun fel de consilieri, doar cu traducătorii, cred că Vladimir Putin va pufni în râs, pentru că nu cred că statul rus își va extrăda operativii sau agenții de influență din sistemul care a construit puterea americană, dar dincolo de asta instrumentalizarea resurselor politice în scopuri comerciale. De exemplu, președintele Trump a reproșat Germaniei că
[Trump] testează rezistența instituțiilor care erau tradițional legate sau consacrate de modelul liberal al lumii occidentale; modelul în care nu existau dubii asupra intereselor comune, nu existau dubii asupra interesului strategic de a merge împreună la lucruri mai importante.
beneficiază de scutul american și pe de altă parte, preia sau primește miliarde de dolari din partea Federației Ruse. Și acest reproș după asta a fost oarecum depășit și alterat prin conversațiile și discuțiile reciproce sau bilaterale cu cancelarul Merkel, dar a lăsat acest gust al înclinației spre căutarea de beneficii economice. Pe plan internațional, nimeni nu dorea să se întâlnească cu toate aceste schimbări bruște de atitudine, cum a fost de exemplu, cu liderul nord-coreean Kim Jong-un până nu demult când președintele american a dat startul unor discuții la nivel înalt. S-au întâlnit, lucrurile încă nu cunosc o evoluție rapidă, dar este clar că este liderul care testează sau care aruncă niște subiecte mari, nu se știe dacă le va duce la capăt, dar [Trump] testează rezistența instituțiilor care erau tradițional legate sau consacrate de modelul liberal al lumii occidentale; modelul în care nu existau dubii asupra intereselor comune, nu existau dubii asupra interesului strategic de a merge împreună la lucruri mai importante. Și asta creea un anumit confort și o anumită încredere a auditoriului din aceste națiuni și, odată simțindu-se frământări masive la nivelul societăților din Uniunea Europeană, această punere la îndoială a stabilității lumii occidentale creează un disconfort și o dezordine care cu greu pot fi compensate de discursuri.”
Europa Liberă: Cât de mare poate fi prejudiciul? Cum estimați?
Igor Munteanu: „Ca prejudiciu, eu aș putea numi această obișnuință a președintelui Trump de a pune la îndoială capacitatea aliaților de a face față sarcinii de a sta împreună. Și ordinea occidentală are o valoare în plus atunci când acești lideri ai lumii libere stau împreună, convin, au strategii comune, acționează de comun acord și atunci această coerență a mesajului lor aduce elemente care sunt extrem de importante pentru creșterea economică, pentru instituțiile democratice, pentru cetățenii Uniunii Europene și ai Statelor Unite. Din momentul în care se instalează niște dubii asupra mersului împreună, asupra acestor strategii de apărare a lumii generale, evident că chiar și țările mici încep să-și construiască strategii alternative și depinde foarte mult și de elitele politice locale și depinde probabil de calculele raționale pe care aceste elite locale le desprind din următoarea ecuație: dacă Trump merge și se întâlnește cu Putin, înseamnă că aceste sancțiuni ar putea fi ridicate. Asta înseamnă că toată construcția creată ca urmare a expansiunii sau a anexării Crimeii este pusă la îndoială și va fi schimbată cu altceva. Acest altceva ar putea să fie o zonă gri, acest altceva ar putea să fie o altă zonă în care Europa cu mai multe viteze va fi diferită.”
Europa Liberă: Am auzit și expresia „NATO cu două viteze” și de asta este legată următoarea mea întrebare. Analiștii occidentali, cei români se întreabă, de exemplu, dacă nu s-ar putea întâmpla pe timpul mandatului dlui Trump o defectare a NATO până într-acolo până unde orice președinte ar veni nu va putea reface lucrurile. Dvs. cum anticipați?
Igor Munteanu: „Eu am deplina încredere că în spatele Casei Albe sunt instituții extrem de solide, care pe baza cost-beneficiului analizează lucruri care țin împreună și societatea americană, însuși Security Council (Consiliul de Securitate) are o foarte bună expertiză pe zona continentului european și-și dă seama că, orice ar face pe alte teatre de acțiune, va avea nevoie de sprijinul aliaților. Problema însă este ce model de acțiune colectivă propune. Acest model este legat doar de America, înainte de toate, America first, în care nu mai contează principiul de solidaritate al aliaților, ori va fi mai degrabă o alianță nord-atlantică care va fi redusă la nivelul câtorva jucători importanți, care-și vor asuma cheltuielile pentru funcționarea alianței și care vor decomprima ceea ce s-a numit Alianța Nord-Atlantică după al Doilea Război Mondial, în care ușile erau deschise, ajustarea sau adaptarea la mecanismele de interoperabilitate erau de asemenea accesibile, dar este clar că această intersecție care se prefigurează în urma deschiderii ușii spre Vladimir Putin ar putea să reașeze strategia lumii occidentale față de Rusia; ar putea să anuleze sancțiunile internaționale; ar putea să pună un mare semn de întrebare față de compasiunea și solidaritatea pe care au manifestat-o toți în raport cu națiunea ucraineană atacată prin ultimul război de anexiune. Deci, eu văd consecințe de natură internă, văd consecințe la nivelul solidarității națiunilor europene, care ar putea într-un fel, cum spunea ministrul Apărării Germaniei că „trebuie să contăm nu doar pe Statele Unite”. Așa a fost întotdeauna. Trebuie să contezi, în primul rând, pe capacitățile interne de a face față provocărilor, trebuie să fii rezilient. Și cred că asta este una din observațiile pe care trebuie să le tragem din această situație, deși încă nu știm cu ce se va termina această poveste de dragoste dintre doi lideri ai lumii.”
Europa Liberă: Deci, fiecare pe cont propriu?
Igor Munteanu: „Pentru moment, asta reiese din discuțiile pe care le-am observat și evident că nu prea putem fi optimiști față de acest discurs bilateral.”
