Anul 2018 reprezintă un moment special pentru România, marcarea Centenarului Marii Uniri. În luna noiembrie va fi lansat la Bucureşti volumul numit „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”, editat de istoricul Bogdan Bucur, lector universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA București. El a declarat Europei Libere că sensul acestei aniversări este o mai bună cunoaştere a istoriei.
Europa Liberă: Europa Liberă a inaugurat o rubrică specială pentru a comenta evenimentele anului 1918 și repercusiunile acestora până astăzi. Sunteți preocupat și Dvs. de acest subiect, către sfârșitul anului intenționați să faceți și o lansare de carte. Dvs. ce ne puteți spune despre istorie și memorie în ajunul acestui centenar?
Bogdan Bucur: „Centenarul nu acoperă doar partea fericită pentru noi, ceea ce înseamnă anul 1918/2018. Centenarul, după cum cunoaștem, cel puțin în Europa, dar și în România, celebrează inclusiv Primul Război Mondial. Deci, în 2018, practic vom celebra centenarul unui moment fericit din istoria noastră comună, și anume: realizarea Marii Uniri, de fapt, o încununare a unor uniri succesive (martie 1918, noiembrie și decembrie 1918, când la Patria-mamă s-au alăturat provinciile care până la acel moment fuseseră sub administrare țaristă, în cazul Basarabiei, maghiară, în cazul Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului, și austriacă, în cazul Bucovinei). Drept urmare, este o discuție foarte serioasă și n-aș ști să vă spun în acest moment modul în care vor curge dezbaterile în anul centenarului, în anul 2018, dar ar trebui să luăm în calcul toate aceste realități istorice. Mă refer la aceste guvernări diferite care au existat în aceste provincii care s-au alipit ulterior la trunchiul Patriei-mame, la România, și modul în care România a guvernat și a administrat un spațiu geografic cu mult mai larg, numit România Mare în perioada interbelică.”
Europa Liberă: Într-un context amplu al transformărilor la nivel regional, dar și european, poate chiar și mondial, ce ar trebui să fie scos în prim-planul opiniei publice, vorbindu-se despre acest centenar?
Bogdan Bucur: „În primul rând, cred că este extrem de important faptul că realizarea României Mari a fost un proiect politic de succes. În urma Primului Război Mondial, s-au prăbușit patru imperii – Imperiul German, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Rus și Imperiul Otoman. Dintre toate, cele mai puține transformări sub aspect teritorial le-a avut Imperiul German, care era un imperiu cvasi-național, n-au avut alte minorități, alte teritorii pe care să le piardă pe considerentul aplicării principiului națiunilor promovat de președintele Statelor Unite în funcție la acel moment Wilson. În urma acestor prăbușiri, în urma acestor transformări teritoriale ale Europei, s-au născut un număr de state în această parte de Europă din care facem și noi parte. România Mare este un exemplu, Iugoslavia este un alt exemplu, Cehoslovacia…”
Europa Liberă: Domnule profesor, aspectele politice ale secolului Marii Uniri sunt ceva mai delicate, dat fiind că România de astăzi nu mai este ceea ce rezulta atunci din Actul de la 1 decembrie 1918.
Bogdan Bucur: „E adevărat. România din 2018 nu este România din 1918, dar România din 2018 este cea mai apropiată formulă posibilă de momentul 1918, cum Iugoslavia din 2018 nu este nicidecum față de situația de atunci, cum Cehoslovacia nu este nicidecum față de situația de atunci. Polonia este cumva într-o situație similară cu a noastră. Deci, raportându-ne la celelalte țări care s-au născut în urma Primului Război Mondial, România exceptând într-adevăr nordul Bucovinei, exceptând Basarabia, acestea sunt cele două pierderi majore. Sudul Dobrogei este o altă discuție și, dacă e să fim realiști, nu prea putem pretinde cu foarte multă îndreptățire acel teritoriu ca fiind românesc. Deci, tăierea teritorială pe care noi am suferit-o, raportată la restul teritoriului, nu este foarte însemnată. Sigur, contează, evident ne doare, ne deranjează, dar totuși proiectul politic care a fost România Mare a fost un proiect politic de succes. Adică, provinciile au stat și au fost guvernate eficient, au fost teritorii guvernabile și au stat în cadrul statului național unitar român în perioada interbelică în regulă, că ulterior au fost desprinse cu forța și alipite imperiului sovietic este cu totul altceva, dar asta este un câștig foarte însemnat - capacitatea de a guverna, de a fi un stat funcțional, pentru că altele n-au fost.”
Europa Liberă: Dvs. ați anunțat că o carte de aur a centenarului Marii Uniri a intrat deja în linie dreaptă, va fi lansată oficial către sfârșitul acestui an, 2017.
Bogdan Bucur: „Așa este.”
Europa Liberă: Ce ați reușit să includeți în coperțile acestei cărți?
Bogdan Bucur: „Da, într-adevăr, lucrez acum la un volum de documente și ilustrații legat de centenarul Marii Uniri. Mi-am propus să am o abordare realistă și corectă din punct de vedere științific. Cartea acoperă, așadar, implicarea României în Primul Război Mondial, acoperă inclusiv opiniile divergente față de alegerea pe care conducerea statului de la acel moment a avut-o. Să nu uităm că o parte din intelighenția românească din perioada 1914-1916, deci din perioada neutralității, a opinat pentru intrarea României în război de partea Puterilor Centrale, pentru că România, în această opinie, trebuia să vizeze, în primul rând, alipirea Basarabiei, iar nu alegerea care în cele din urmă a fost făcută - alipirea Transilvaniei și Bucovinei și intrarea în război de partea Antantei. Deci, am încercat să iau în considerare, să fac cunoscută și cealaltă opinie, care sigur era una minoritară în context național, dar în contextul intelighenției românești, care se exprima în perioada respectivă, ea conta aproape jumătate. Se făcea auzită această opinie cu la fel de multă greutate sau cu la fel de multă putere, cu o voce la fel de bine auzită și bine articulată ca și cealaltă. Ele erau opinii echivalente, vehiculate într-o manieră aproximativ egală de către elita românească din perioada neutralității. Elită care a însemnat câteva sute de oameni la momentul respectiv, o mie de oameni, să spunem. Nu știu, erau câteva sute, oricum nu discutăm de numere foarte mari. Asta, pe de o parte. Un alt capitol sigur privește Unirea Basarabiei cu România. Și aici este de discutat - toate fazele care au condus până la unirea Basarabiei cu România în cele din urmă. Să nu uităm că Basarabia întâi își proclamă autonomia în cadrul Republicii Democratice Federative Ruse; să nu uităm că inițial Sfatul Țării se mulțumește cu această formulă intermediară; să nu uităm că ulterior este proclamată independența în contextul în care bolșevicii ajung la putere la Moscova. Este solicitată intervenția armatei române în contextul în care dezordinea din Chișinău și din recent proclamata Republică Democratică Moldovenească generată de retragerea soldaților ruși de pe front era generalizată.
În acest context de haos intern este solicitată intervenția armatei române. Intervenția armatei române îndepărtează aceste bande bolșevice care provocau haos în Republica Moldova și ulterior, la câteva luni, sigur că este proclamată unirea condiționată mai întâi cu România, în martie 1918, pentru ca în noiembrie 1918 să se renunțe la condițiile puse cu câteva luni înainte și să se proclame unirea necondiționată. Deci, sunt niște pași care trebuie înțeleși și explicați în contextul istoriei - nu a fost dintr-odată o Unire a Basarabiei cu România, ci au fost în niște etape, care au sensul lor și care trebuie înțelese sau cel puțin explicate. Bineînțeles că volumul conține și celelalte capitole firești - Unirea Bucovinei cu România, Unirea Transilvaniei, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu România, construcția României Mari, încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, câteva episoade din ceea ce a însemnat România Mare și, bineînțeles, cele câteva momente în care a fost celebrată Marea Unire în perioada interbelică. Cam acestea ar fi capitolele esențiale ale lucrării.”
Europa Liberă: În încheiere, vreau o părere a Dvs. ca și istoric: Ați înțeles ce a vrut Rusia de la România în acești 100 de ani?
Bogdan Bucur: „Nu. N-am fost preocupat să înțeleg ce vrea Rusia de la România în acești 100 de ani. Rusia cred că vrea de la România ce vrea și de la restul lumii. Este un actor important pe scena politică internațională și vrea să exercite o anumită influență și este legitim ca un actor mare pe scena politică internațională să aibă asemenea intenții. Problema este cum joacă România și dacă acest lucru i se permite.”
Europa Liberă: Și cum joacă România, care e răspunsul Dvs.?
Bogdan Bucur: „România joacă bine, România joacă împreună cu aliații ei din NATO și din Uniunea Europeană și, din acest punct de vedere, alegerile geostrategice pe care le-a făcut țara noastră sunt corecte. Din punct de vedere geostrategic, România joacă bine și corect. Nu cred că are multe lucruri să-și reproșeze sub acest aspect. Modul în care se administrează țara și modul în care este exercitată guvernarea la București este o altă discuție, dar cel puțin în ceea ce privește deciziile esențiale de politica externă, ele sunt corecte. Noi nu avem fluctuații, ceea ce este un lucru foarte important. Avem o linie pe care o urmăm neîntrerupt aproape din, nu știu, sper să nu greșesc, anul ’94 sau ’95. Adică sunt deja 22 de ani în care noi urmăm această linie care ne duce către Occident.”
