Linkuri accesibilitate

„Într-o lună nu ne-am îmbogățit”. Cum explică autoritățile schimbarea categoriei de vulnerabilitate energetică la unii consumatori


Mai mulți consumatori spun că pentru luna decembrie le-a fost atribuită o altă categorie de vulnerabilitate energetică, decât cea din noiembrie. Ministerul Muncii spune că astfel de schimbări apar doar la gospodăriile care au declarat eronat veniturile în cererile de compensare.

„Pentru luna noiembrie ne-a fost atribuit gradul mediu de vulnerabilitate, iar pentru decembrie – scăzut. În noiembrie am achitat gazele naturale cu 12,6 lei/m3, iar pentru decembrie deja cu 17 lei și suntem familie cu trei copii minori. Într-o lună nu ne-am îmbogățit. Sun la linia fierbinte și nimeni nu răspunde”, spus pentru Europa Liberă, Daniela Dicusară din Chișinău.

Și Liliana Lupu din Chișinău spune că pentru luna noiembrie i-a fost atribuit gradul extrem de vulnerabilitate, iar pentru decembrie – foarte ridicat.

„Mi-a fost expediat un mesaj prin care am fost rugată să vin cu acte confirmative că soțul achită pensie alimentară copilului din căsătoria anterioară”, spune femeia.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, pentru a asigura o distribuție echitabilă a compensațiilor, datele introduse de solicitanți au fost verificate în nouă baze de date deținute de stat sau de instituții private, cum ar fi cele gestionate de Serviciul Fiscal de Stat, Casa Națională de Asigurări Sociale, Agenția Servicii Publice – Registrul de Stat al Populației, Registrul de Stat al Bunurilor Imobile.

„Au fost cazuri când persoanele au greșit ceva în cerere sau nu au indicat corect venitul. Anul acesta sistemul informațional are conexiuni cu mai multe sisteme: de stat, instituții bancare. Respectiv se verifică venitul și dacă de exemplu persoana a indicat venituri mai mici, dar sistemul găsește că are venituri mai mari, se iau veniturile din sursele oficiale”, a explicat Europei Libere purtătoarea de cuvânt al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Diana Blănaru.

Blănaru a precizat că autoritățile au acces inclusiv și la datele privind creditele imobiliare ale solicitanților deținute de instituțiile bancare, birourile de credit și alte instituții financiare, ceea ce permite estimarea mai exactă a venitului disponibil al gospodăriei.

Cetățenii care s-au înregistrat în sistemul pentru compensațiile la energie pot vedea calculul în baza căruia le-a fost acordat gradul de vulnerabilitate energetică a familiei. În „cabinetul personal” pot urmări venitul global lunar al gospodăriei casnice, dar și venitul disponibil pentru achitarea energiei.

Pentru sezonul de încălzire 2023-2024, autoritățile au stabilit șapte categorii de vulnerabilitate: extremă, foarte ridicată, ridicată, medie, scăzută, primară și fără vulnerabilitate.

Cererile de compensare pot fi depuse până la sfârșitul sezonului rece (martie 2024), până pe 25 a fiecărei luni, însă compensațiile vor fi acordate începând cu luna în care au completat cererea.

În total, de la începutul sezonului rece 2023-2024, pe platforma compensatii.gov.md s-au înregistrat 781 298 consumatori casnici.

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG