Linkuri accesibilitate

Ion Varta: „Marea majoritate a populației R. Moldova este în prizonieratul propagandei rusești”


Istoricul Ion Varta
Istoricul Ion Varta

Un interviu cu istoricul și deputatul în primul Parlament, Ion Varta.

Marți, 27 august Guvernul a anunțat că membrii Executivului vor vorbi cu cetățenii în incinta spațiului verde din fața clădirii instituției. „Alături de cei dragi, familie, prieteni, colegi, concetățeni, avem o zi în care să stăm grămăjoară”, anunță Guvernul. Istoricul Ion Varta, fost deputat în Parlamentul de la Chișinău, crede că R. Moldova este un stat care în continuare nu are o viziune clară pentru viitor.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:23 0:00
Link direct

Europa Liberă: Ce parcurs a avut Republica Moldova de la proclamarea independenței și până astăzi? Cum a fost această cale?

Ion Varta: „Noi, din păcate, am căzut în derizoriu, suntem într-o situație greu de apreciat la ora actuală, fiindcă totul e în mișcare, urmează să vedem. Nu vreau să fiu categoric și să dau verdicte, dar se pare că situația este una incertă și una aproape de dramatic, întrucât la ora actuală se pare că Rusia și-a pus în valoare toate pârghiile și toate atuurile pe care le-a avut dintotdeauna în acest spațiu bântuit de rele. Noi, din păcate, n-am reușit să ne consolidăm independența proclamată atunci, la 27 august 1991; am avut parte în scurt timp de un război la Nistru, care n-a fost un război civil, cum spun unii, dar a fost un război moldo-rus, impus de forțele pro-imperiale pentru a fi țintuiți locului, așa cum a mărturisit de altfel unul din președinții Dumei de Stat, care a făcut acea dezvăluire senzațională spunând că, de fapt, acel război a trebuit să ducă la țintuirea pe loc a Republicii Moldova pentru a nu admite o eventuală reîntregire a ei cu România. Am avut parte ca urmare a acelui război de înrăutățirea considerabilă a situației social-economice și în consecință ne-am ales cu acest exod greu de imaginat pe atunci, pentru că a plecat, practic, fiecare al patrulea...”

Europa Liberă: Fiecare al patrulea cetățean a ales calea pribegiei?

Ion Varta: „Fiind determinați s-o facă, n-au plecat de bunăvoie, situația i-a determinat să meargă pe o asemenea cale. Probabil că undeva s-a greșit atunci când am pus în aplicarea acea reformă agrară, cred că era mai rezonabil, acum este ușor să dai verdicte, dar atunci cred că era mai indicat să nu distrugem tot ceea ce s-a construit cu munca în ultimă instanță a țăranilor noștri, care au fost cooperați, colectivizați, care au devenit niște sclavi ai modernității noastre, dar oricum era o infrastructură care nu trebuia distrusă, trebuia ca acele proprietăți să devină chiar proprietăți autentice ale acelor țărani. Deci trebuiau transformate acele colhozuri sovietice în niște arteluri bazate pe principii sănătoase și atunci toate veniturile pe care obțineau acele persoane membre ale acelor gospodării colective urmau să fie distribuite lor, celor care făceau parte din acele asociații cooperatiste, dar s-a distribuit acel teren arabil de o manieră egalitaristă și s-a ajuns la 1,2-1 hectare, ceea ce a semnificat revenirea într-o perioadă de Ev Mediu, fiindcă țăranul trebuia să facă față cu sapa în mână la competiția dură cu alți producători, care erau înzestrați până în dinți cu tehnici moderne, cu respectarea asolamentului, cu îngrășăminte performante, cu fond semincer performant.

Asistăm la consecințele acestei grave erori, satele noastre sunt în proces de dispariție...

Deci asta a însemnat o involuție și, de fapt, asistăm la consecințele acestei grave erori, satele noastre sunt în proces de dispariție. Bine, o să-mi spună cineva că este firesc ca să ne urbanizăm, fiindcă noi am întârziat și suntem restanțieri la acest capitol, dar nu este chiar așa, întrucât sunt țări unde sectorul agrar are un rol important în continuare, iar noi, având un asemenea sol fertil, cu această ambianță reușită și acei factori beneficiu climaterici, în primul rând, am fi putut deveni un grânar important al vecinilor noștri, al Uniunii Europene și, bineînțeles, dacă Rusia nu s-ar fi comportat așa cu noi cum s-a comportat, mereu aplicând sancțiuni...”

Europa Liberă: Dvs. sugerați că în mare parte calea Republicii Moldova a depins de felul cum a înțeles Federația Rusă să mențină Republica Moldova în orbita sa. Dar autoritățile statului au știut ce vor?

Ion Varta: „Bineînțeles că este vorba, în primul rând, de elitele noastre. Noi n-am avut elite și nici nu le avem. Ceea ce se înfiripa în debutul mișcării noastre de eliberare națională, însuși faptul că în fruntea acelei Mișcări de eliberare națională s-au poziționat scriitorii, poeții vădește despre această lipsă acută de oameni care au viziuni politice clare și coerente. Noi am dus o lipsă totală, balticii totuși au reușit să se manifeste frumos în acest sens, o parte din nomenclatura comunistă a trecut cu arme și bagaje în tabăra opozanților, în tabăra fronturilor populare și au devenit lideri incontestabili; un Brasauskas a fost absolut admirabil...”

Europa Liberă: De ce mulți intelectuali din Republica Moldova s-au regăsit în barca guvernărilor?

Ion Varta: „Păi se vede că-i feleșagul nostru de a accepta pomeni și de a găsi o modalitate de a coabita ca în consecință să profiți de anumite beneficii, dar ceea ce spuneam mai devreme – n-am avut parte de lideri naționali, de o elită politică bine edificată și de proiecte naționale, care ne-ar fi permis să ne emancipăm sub aspect social-economic. Bineînțeles, factorul extern, care, de fapt, este cel din Răsărit a avut un impact absolut distrugător pentru destinele noastre, fiindcă prezența militară rusească în acest spațiu, plus prezența coloanei a cincea rusești în mai multe structuri ale statului au pus la mare încercare Republica Moldova, tânărul stat și el, de fapt, a eșuat pe alocuri.”

Europa Liberă: Clasa politică a dezamăgit cel mai mult electoratul. Dvs. ați pornit încă de pe timpul mișcării de eliberare națională...

Ion Varta: „Eram un simplu participant la evenimente, eram tânăr atunci, dar urmăream... bine, eram deja cu o mică experiență, aveam vreo câțiva ani de activitate în calitate de cadru didactic, mi-am luat doctoratul, dar eram un participant obișnuit la acele evenimente, la Marile Adunări Naționale și era, într-adevăr, un avânt absolut admirabil și se crea impresia că urmează să se întâmple lucruri frumoase. Bineînțeles că atunci acea opțiune inițială, care era una pro-românească, în favoarea unei eventuale reîntregiri, ea a eșuat din simplul motiv că iarăși liderii acelei mișcări nu au avut niște tactici subtile ca să dezamorseze acele scenarii oculte pe care le-a pus în aplicare vechea metropolă.

Noi trebuia să revenim acasă, de unde ne-au luat atunci în 28 iunie 1940...

În acele condiții era necesar să fie păstrată coeziunea forțelor implicate în acea luptă cu vechiul imperiu, dar a intrat dihonia în rândurile acelei conduceri și s-a produs o fragmentalizare cumplită, s-au dispersat forțele și cel mai grav lucru – la un moment dat, dihonia asta a intrat atât de tare în rândurile celor care la început făceau corp comun, că se luptau ei între ei, unii cu alții. Și asta a fost foarte benefic pentru cei care au urmărit ca Republica Moldova să fie blocată pe calea unei eventuale reîntregiri, reuniri cu România, fiindcă noi, de fapt, asta cred că trebuia să facem, întrucât Pactul Ribbentrop-Molotov fusese considerat caduc, el era nul, consecințele lui trebuiau să fie lichidate. Noi nu le-am lichidat așa cum le-au lichidat balticii, balticii și-au recuperat independența și au redevenit iarăși suverani, noi trebuia să revenim acasă, de unde ne-au luat atunci în 28 iunie 1940, fiindcă conform articolului...”

Europa Liberă: Dar cele 14 guvernări, pe care le-a avut Republica Moldova, toate au încercat să acrediteze ideea că definitivează și pun în aplicare un proiect de stat.

Ion Varta: „Parcă asta se dorea, dar în ultimă instanță nu prea a reușit. Poate la anumite etape au fost anumite succese, n-avem voie să negăm absolut totul, în debutul...”

Europa Liberă: Republica Moldova s-a bucurat de sprijin enorm din afară – și din partea Statelor Unite, și din partea Uniunii Europene.

Ion Varta: „Exact! Am fost susținuți frenetic...”

Europa Liberă: De ce a bătut pasul pe loc, având acest sprijin din afară?

Ion Varta: „S-a bătut pasul pe loc, fiindcă n-am avut acea coeziune, n-am fost coerenți, n-am fost lucizi, n-am avut maturitate în acțiunile noastre cele mai importante, am preferat compromisurile, am demonstrat lașitate și ca urmare avem o situație la zi care nu este una prea optimistă, suntem la momentul actual aproape înjumătățiți. Conform ultimelor rezultate prezentate de Departamentul Statistică, suntem vreo 2 milioane 600 de mii. Deci, în ajunul imploziei imperiului sovietic în fosta RSS Moldovenească, recensământul de la 1989 atesta 4 milioane 250 de mii de locuitori. Iată că la ora actuală suntem într-un declin cumplit demografic, ceea ce înseamnă că suntem în proces de dispariție.”

Europa Liberă: S-ar părea că există foarte multe asemănări între situația din Republica Moldova și ceea ce se întâmplă mai la est de Nistru, în Ucraina.

Ion Varta: „Este adevărat, avem niște probleme în teritoriu...”

Europa Liberă: Se deosebesc sau se aseamănă mai mult aceste două state?

Ion Varta: „Există multe deosebiri, nu avem acea coeziune națională, nu avem acea conștiință națională pe care o demonstrează ucrainenii. Noi, din păcate, marea majoritate a populației actualei Republici Moldova sunt în prizonieratul propagandei rusești, televiziunile rusești fac ravagii în mentalul nostru colectiv; noi nu facem distincție între niște lucruri elementare, bunăoară, iată acum mulți aplaudă, jubilează în legătură cu această așa-zisă „eliberare” din 24 august 1944, când, de fapt, ziua de 24 august 1944 a fost o zi dramatică, cumplită pentru toată lumea, întrucât este o recidivare a prevederilor din protocolul adițional secret, acel articol 3 cu privire la anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, care a fost pus în aplicare pe 28 iunie 1940. Iată că pe 24 august ‘44, Uniunea Sovietică recidivează și reanexează... Deci, care este motivul, temeiul să ne bucurăm, să jubilăm, când, de fapt, am avut parte de deportări, de foamete organizată, de asasinări în masă, de tot ce vreți, de decupări din teritoriul Basarabiei, sudul și nordul?...”

Europa Liberă: Și dacă unii serbează și alții sunt în doliu, ar mai putea apărea ideea națională, care ar coagula această societate dezbinată?

Ion Varta: „La ora actuală, lucrurile sunt grave de tot, am remarcat cu toții că suntem divizați rău pe aceste criterii geopolitice, cu toată că actuala coaliție și-a propus din start să evite abordările astea de pe poziții geopolitice, dar n-ai cum să le eviți.”

Europa Liberă: Ideea poate să apară care ar solidariza o societate?

Ion Varta: „Haideți să fim și noi optimiști, dar deocamdată nu prea se întrezărește la orizont, lucrurile deocamdată sunt într-o formulă nu prea fericită.

La ora actuală, lucrurile sunt grave de tot...

Bine, omul speră toată viața, speranța moare ultima, dar la momentul de față bineînțeles că speranțele noastre sunt legate de susținerea, de sprijinul partenerilor noștri occidentali, Uniunea Europeană, Statele Unite.”

Europa Liberă: Și se mai acreditează acum o idee, că Moldova ar putea să fie statul care să aducă la anumite compromisuri marile puteri, în primul rând, Moscova și Washingtonul.

Ion Varta: „Bine, Germania cu Rusia încearcă în baza acestui model moldovenesc să creeze un precedent pentru alte regiuni, poate pentru Ucraina, Georgia, nu știu, dar nu știu dacă este o formulă fericită atunci când se decide peste...”

Europa Liberă: Poate să fie de folos Republica Moldova pentru un model care ar constitui un precedent pentru alte situații din alte regiuni?

Ion Varta: „Nu, nu sunt foarte optimist în această privință, nu cred...”

Europa Liberă: Dar urmăresc acest scop SUA și Rusia?

Ion Varta: „Nu știu dacă SUA sunt implicate plenar în această treabă, mai degrabă Germania și Rusia au o implicare directă; Statele Unite ale Americii au stat mi se pare că mai mult în espectativă. Iată că vine o persoană foarte importantă la Chișinău, dl Bolton, care este un patriarh al politicii externe a Statele Unite ale Americii și asta ceva o fi însemnând.”

Europa Liberă: Dar ce ar însemna?

Ion Varta: „Probabil că americanii s-au arătat un pic deranjați de ceea ce se întâmplă la Chișinău, de această turnură spectaculoasă când una din cele două componente ale acestei alianțe a reușit să ajungă prima la finiș și a atins mai multe butoane.”

Europa Liberă: La cine vă referiți?

Ion Varta: „Mă refer la Partidul Socialiștilor, care a repurtat un succes fulminant în această perioadă scurtă de timp, de două luni și jumătate, iată în curând vor fi trei luni au izbutit să se poziționeze foarte reușit și controlează mai multe instituții ale statului prin intermediul oamenilor pe care îi au în dotare și probabil că un pic s-a dezechilibrat această relație între Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor.”

Europa Liberă: Dar ce așteptări ar trebui să aibă cetățenii Republicii Moldova de la această vizită pe care dl Bolton o va efectua la Chișinău?

Ion Varta: „Probabil că vine să se informeze la fața locului despre ceea ce se întâmplă și după ce va lua act de tot ce va afla aici, la Chișinău, vor fi luate poate niște decizii, vor fi adoptate niște decizii cu referire la Republica Moldova. Urmează să aibă loc acea vizită din septembrie a dnei prim-ministru la Washington, deci e clar că marii actori joacă o partidă aici, pe această tablă de șah minusculă, cum este Republica Moldova și doar de implicarea Statelor Unite ale Americii, Uniunii Europene se leagă mari speranțe, fiindcă altfel este foarte greu să câștigi în fața unui colos cum este Federația Rusă, care are totul la îndemână, are competență extraordinară în ceea ce înseamnă Republica Moldova, întrucât am fost întotdeauna parte componentă a imperiului țarist, imperiului rus, imperiului sovietic, deci cunosc foarte bine realitățile, au o coloană a cincea foarte bine angrenată în mai multe structuri ale statului, au această componentă nostalgică a societății noastre pentru trecutul sovietic.

La momentul de față lucrurile sunt cam triste...

Deci cu atâtea pârghii, atâtea posibilități la îndemână n-ai cum să fii perdant. Competiția este una foarte dură împotriva acestor interese neoimperiale rusești și bineînțeles că cei din Blocul ACUM au nevoie de o susținere, au nevoie de elaborări strategice. Nu știu, probabil că era nevoie să-și instituie un centru de analiză, de expertiză în debutul acestei coabitări cu Partidul Socialiștilor pentru ca să intuiască care pot fi urmările, consecințele unor decizii care erau adoptate, așa, din mers. Și atunci poate s-ar fi evitat mai multe erori. Probabil, acum, bine, este ușor să-ți dai cu părerea, dar trebuie să urmărim ce se va întâmpla și bineînțeles că este firesc, este necesar să se implice fiecare din cetățenii Republicii Moldova, care înțeleg, sesizează acest real pericol care planează asupra Republicii Moldova de a fi din nou întorși sub controlul Federației Ruse, fiindcă Federația Rusă asta urmărește și, având acea prezență militară rusă la est de Nistru, bineînțeles că ai încă o pârghie care îți permite să dictezi anumite condiții Chișinăului oficial. Și acest lucru este mult mai ușor de realizat în prezent, dacă luăm în considerare faptul că mai multe instituții ale statului demonstrează deja o obediență rusească. Situația este una dramatică. Eu așa o văd, deocamdată. Nu știu, să vedem ce va urma, la momentul de față lucrurile sunt cam triste.”

XS
SM
MD
LG