„A călători în afara țării în perioada sovietică era o aventură foarte complicată și de regulă unii membri ai familiei, de obicei copiii, nu primeau permisiunea să plece, ca o garanție că părinții se vor întoarce și nu vor vrea să rămână în străinătate”, povestește Iulian Groza, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene. Iulian Groza a fost negociatorul-șef din partea Chişinăului la negocierile privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană.
Interviul este parte a proiectului Antinostalgia – privind spre viitor. Următoarea dezbatere din cadrul proiectului o puteți urmări marți, 22 decembrie, la 17.00 pe site-ul nostru și pe pagina de Facebook a Europei Libere. Discutăm despre „Libertatea de a vedea lumea”.
Europa Liberă: Dle Iulian Groza, Dvs. ați fost negociatorul-șef din partea Chișinăului atunci când se discuta despre liberalizarea regimului de vize, a fost cu ceva timp în urmă. Ne-am obișnuit foarte repede cu acest beneficiu, este ceva firesc acum să-ți iei pașaportul, biletul și să mergi oriunde să-ți vizitezi rudele sau să mergi la studii. Nu a fost întotdeauna așa. Din perioada sovietică poate aveți niște povești din familie, a oamenilor de rând care încercau că meargă în străinătate sau aveau rude în străinătate? Cum era atunci, cum se călătorea atunci?
Iulian Groza: „Evident că nu-mi aduc aminte toate aceste experiențe, dar știu de la părinți, care au avut experiențele lor proprii, ce înseamnă să poți să călătorești în afara țării, atunci în afara Uniunii Sovietice – o aventură foarte complicată.
În primul rând, trebuia să obții viză de ieșire din țară, pe lângă faptul că trebuia să obții și viză de intrare în țara în care vrei să pleci, cetățenii din spațiul sovietic nu prea aveau acces deschis, liber în toată lumea. Ce știu eu sigur de la mama, spre exemplu, unchiul ei, Petrineac Nichita, a plecat în România înainte de al Doilea Război Mondial și s-a stabilit acolo. Practic, a rupt legăturile cu familia din cauză că Moldova a fost separată după război.
Și doar în 1967 bunelul meu împreună cu străbunica și cu bunica au reușit să obțină o viză de ieșire și să obțină și o viză de intrare în România ca să poată să-l viziteze, după mai mulți ani. Trebuia să meargă și mama mea, trebuia să meargă și o verișoară de-a ei la Brașov, unde el s-a stabilit, dar nu au reușit toți să plece. Mama, de exemplu, a fost nevoită să rămână acasă. Asta, așa, din câte înțeleg eu, era o practică de a ține un ostatic, să nu se întâmple cumva ca familia să plece din Uniunea Sovietică.”
Europa Liberă: Practic, niciodată nu erau lăsați toți membrii familiei să plece în străinătate?
Iulian Groza: „Nu, din câte înțeleg de la părinți și tata spunea același lucru, întotdeauna trebuia să rămână un „ostatic” acasă, de regulă erau copiii, care, într-un fel, să te motiveze să te reîntorci acasă, nu cumva să rămâi tu acolo. Asta a fost experiența părinților, străbuneilor.”
Europa Liberă: Din cauza faptului că nu se putea circula, familiile erau separate pe zeci de ani, practic?
Iulian Groza: „Familiile erau separate pe zeci de ani. Mai mult ca atât, peste vreo 10 ani unchiul, badea Nichita, așa îi spuneau, a venit în Moldova de la Brașov cu o trupă artistică, fiindcă dânsul lucra în Secția cultură de la Brașov, a venit în Moldova Sovietică de atunci cu un concert la Teatrul Verde. Și, cumva, au aflat mama și bunelul și au venit la Teatrul Verde. Și, povestește mama, trebuiau să meargă prin tufișuri, așa, să se întâlnească în culise, să nu afle sau să observe cineva că unchiul s-a întâlnit cu bunelul și cu bunica, cu mama și surorile, și verișoarele. Doar vreo două minute s-au văzut și au discutat. Deci, asta a fost o experiență pe care a avut-o mama.
Și foarte bine. Foarte bine că tinerii deja primesc ca atare această libertate de a merge unde își doresc…
În perioada sovietică era foarte complicat, nu era atât de simplu să circuli în afara țării. Te opreau cei care răspundeau de la securitate, care trebuiau să-ți elibereze viza de ieșire. Într-adevăr, erau mai multe cazuri când mulți plecau și rămâneau acolo unde mergeau.”
Europa Liberă: Dle Groza, sunt niște povești efectiv halucinante. Cum pot fi ele explicate tinerilor de astăzi? Tinerii de azi nu înțeleg lucrurile acestea, este greu să-ți imaginezi și cu atât mai mult să explici o situație în care...
Iulian Groza: „Și foarte bine. E foarte bine că deja primesc ca atare această libertate de a merge unde-și doresc atunci când vor să cunoască o lume, să călătorească sau să învețe.
Poate virusul sovietic seamănă cu virusul pandemic în sensul acesta…
Unii pleacă, din păcate, definitiv, asta este soarta noastră în ultimii ani. Și, într-adevăr, în ultimii patru ani, chiar Biroul Național de Statistică a dat datele acestea, sunt peste 150 de mii de persoane, majoritatea tineri, care în ultimii ani au decis să plece definitiv din Republica Moldova. Evident că speranța este că se vor întoarce și faptul că există astăzi posibilitatea de a călători liber, în regim fără vize cu statele membre din Uniunea Europeană și cu alte țări care sunt parte din Schengen și au regim fără vize cu Republica Moldova au posibilitatea să circule încolo și să revină acasă când doresc. Și asta se întâmplă – la noi de obicei de sărbători, de Crăciun, de Paște foarte mulți revin. Evident că acum, în perioada pandemică, lucrurile sunt mai complicate, dar sperăm să depășim.”
Europa Liberă: Dar sunt mulți cârcotași, care spun: „Ei, și care-i diferența față de perioada sovietică, nici atunci nu se putea circula, nici acum nu prea se poate circula?”. Care ar fi argumentul și contraargumentul Dvs.?
Iulian Groza: „Poate virusul sovietic seamănă cu virusul pandemic în sensul acesta. Noi acum putem să simțim din cauza acestei forțe majore, să simțim sentimentul acesta ce înseamnă să stai izolat.
Interesul de a vedea lumea era foarte mare și, evident, orice chestiune din afară era foarte apreciată…
Atunci eram impuși, oamenii erau impuși să fie izolați și să fie legali, chiar dacă unii din ei nici nu aveau intenția să plece. Pur și simplu era o chestiune simplă de familie să te întâlnești, să discuți, deci nici nu era vorba de a pleca undeva. Oricum, rădăcinile sunt în localitatea sau în orașul, comunitatea în care ești, nu cred că mulți aveau de gând să plece. Dar și pentru cei care aveau de gând această libertate era limitată.”
Europa Liberă: Cum credeți că influența mentalitatea oamenilor, mentalitatea societății această închidere într-un anumit spațiu și interdicția de a privi în afară?
Iulian Groza: „Asta s-a observat, probabil, după destrămarea Uniunii Sovietice, după căderea Zidului de la Berlin. Noi toți și eu deja în anii mai târzii, sfârșitul anilor ‘90, începutul lui 2000, dar toți aveam această dorință de a vedea cum e acolo. Interesul de a vedea lumea era foarte mare și, evident, orice chestiune din afară era foarte apreciată, fie că era o pereche de jeanși sau o sticlă de Fanta sau de Cola. Eu țin minte, în anii ’90, era un deficit foarte mare.
Eu chiar astăzi vorbeam cu un domn care lucrează într-o instituție medicală și îmi dărui o mască și îmi zise: „Uite, cadoul de pe acum, ține o mască cadou și
Pepsi-Cola și Cola-Cola erau un simbol al Vestului pe care fiecare din noi voia să-l guste.
sărbători fericite!”. În perioada sovietică, cel mai mare cadou era când mergeam la Moscova și umpleam gențile cu sticle de Cola și de Fanta, acesta era cadoul pentru familie, nemaivorbind de haine sau încălțăminte de import. Deci, evident că exista efectul invers – de a afla, de a cunoaște, poate de a prelua anumite modele. Pepsi-Cola și Cola-Cola erau un simbol al Vestului pe care fiecare din noi voia să-l guste.
Cu timpul, evident că lucrurile s-au aranjat, a căzut cortina, călătoriile au fost mai deschise, „Podul de flori”… Foarte multă lume din Moldova, în sfârșit, a reușit să meargă liber în România și, invers. Și așa s-a întâmplat până când iarăși a revenit regimul de vize – evident, aceasta era o obligație după ce România a devenit membră a Uniunii Europene, sunt niște restricții.
Dar lucrul acesta în scurt timp s-au remediat, în momentul în care Moldova a reușit să obțină această decizie de a călători liber, fără vize în spațiul european. O decizie foarte importantă, care astăzi este ceva firesc. Și este bine că este firesc. Asta este normal, într-o lume globalizată este foarte important să ai posibilitatea să circuli liber, fiindcă acest lucru crește mobilitatea, schimburile, ne apropiem și noi mai mult de modele spre care vrem să tindem.
Îmi aduc aminte o istorie proprie când credeam eu că voi merge prima dată în afara Republicii Moldova, în Europa, ca parte a organizației Jeunes Européens Fédéralistes, se organiza un forum la Barcelona. Biletul de avion era practic a doua zi după ce era planificată viza. Am mers la București, dimineață am ajuns, am mers la ambasadă, am stat în rând la ambasadă și am depus dosarul. Am mers la un prieten, am venit a doua zi dimineață. Și mi-au spus că, „din păcate, nu putem să eliberăm viză”. Atunci țin minte că mă împrumutasem cu bani ca să cumpăr biletul... N-am mai mers, m-am întors acasă…
Sigur că această experiență nu avea cum să nu mă motiveze, inclusiv personal, ca și pe mulți colegi și cetățeni ai Republicii Moldova să încercăm să facem tot posibilul ca să scoatem acest obstacol în circulație.
Atunci când am început negocierile era ceva foarte departe și foarte ambițios și eu țin minte cum unii politicieni de vază erau foarte sceptici și spuneau că „ne îmbătăm cu apă rece”. Dar iată că s-a reușit, fiindcă era consecvență, era mobilizare și pentru că atunci era o fereastră de oportunitate după 2009, relația noastră bună cu Uniunea Europeană, perioada de „poveste de succes a Parteneriatului Estic”… Iată așa Republica Moldova a reușit să spargă gheața și să fie prima țară din Parteneriatul Estic care să obțină regimul fără de vize cu Uniunea Europeană, ulterior această experiență a fost preluată de Georgia și Ucraina.”
Europa Liberă: Trebuie să apreciem mai mult această libertate?
Iulian Groza: „Da, atunci când o ai, nu te gândești la ea. Noi începem să apreciem libertatea atunci când ea este importantă. Și eu cred că e bine că astăzi tinerii nu simt dorința de a avea această libertate, cel puțin de a circula.
Astăzi, avem foarte mulți tineri și studenți care pleacă să-și facă studiile, avem și Programul Erasmus de schimb cu alte universități din Europa. Această modalitate a cercetătorilor, a studenților, a tinerilor, a elevilor este un element foarte important. Și ne bucurăm, apropo, că bugetul multianual al Uniunii Europene pentru anul viitor sumele alocate pentru astfel de proiecte a crescut și sper că va crește și această mobilitate.
Și când spun mobilitate anume asta îmi doresc, ca tinerii noștri să meargă să facă studii în universități cunoscute, prestigioase din lume, din Europa, dar să aibă suficientă motivație inclusiv de a reveni și de a contribui la dezvoltarea societății unde vor ei – în artă, în afaceri, în serviciul public, în sport, în orișice își doresc ei să facă, dar să aibă dorința și posibilitatea să revină.
Evident că pentru asta trebuie cu toții să contribuim și noi aici, dar, în primul
E nevoie de mai multă inteligență, mai multă consecvență și mai multă voință, mai multă voință politică, în special...
rând, cei care sunt responsabili de acest lucru la nivel politic să aibă grijă ca lucrurile să meargă într-o direcție corectă, nu într-o direcție proastă, lucru care, din păcate, se întâmplă astăzi. E nevoie de mai multă inteligență, mai multă consecvență și mai multă voință, mai multă voință politică, în special, pentru a face lucrurile să meargă bine, corect, așa cum ele trebuie să meargă pentru ca Moldova să nu fie izolată, dar Moldova să fie deschisă și să existe această dorință de circulație în ambele direcții. Să fie întărite mai mult legăturile cu țara. Și să fie mai puțină dorință de a pleca, dar mai multă dorință de a circula și a avea și posibilitate, și timp, și fonduri să mergem pur și simplu în vizită sau în călătorii.
Îmi stă în cap o imagine legată de acest lucru. O comparație dintre acele imagini unde ai o doamnă în vârstă elegantă care stă la o cafenea afară și bea o cafea și imaginea unei băbuțe chinuite care prășește sau care vinde la piață. Și această diferență eu cred că este emblematică și eu cred că noi trebuie să tindem pentru ca să creăm condiții ca nu doar tinerii, dar și vârstnicii, în general, să se gândească mai puțin la ce vor mânca mâine, dar să se gândească mai mult la cum pot să se odihnească la bătrânețe sau unde ar putea merge în călătorie.”
