Organizatorii au spus că a fost cel mai lung ca traseu parcurs, cel mai de durată şi cel mai numeros marş în Republica Moldova. E al patrulea marş autorizat de primăria municipiului Chişinău şi securizat de poliţie.
Participanții la marş au reuşit, pentru prima dată, să parcurgă cinci intersecţii. Organizatorii nu au anunţat deocamdată numărul exact al participanților, dar au spus că ar fi fost de cel puţin două ori mai multi faţă, de anii precedenţi (la marşul din 2015 au participat circa 150 de persoane).
Potrivit, Genderdoc-M, la marş au participat reprezentanţi ai mai multor Agenţii ONU din Republica Moldova, ai Consiliului Europei, Delegaţiei UE în Republica Moldova şi ai mai multor Ambasade (SUA, Italia, Suedia, Marii Britanii, Elveţia, Austria ş.a.), reprezentanţi ai mai multor ONG-uri din Moldova, persoane LGBT şi familii ale acestora şi activişti din alte state, inclusiv Rusia, România, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi din state europene.
Marşul urma să aibă loc pe bulevardul Ştefan cel Mare (unde am observat grupuri de tineri cu feţe acoperite), dar din motive de securitate poliţia la redirecționat pe strada Bucureşti.
Din motive de securitate traseul marşului LGBT de al Chișinău a fost schimbat în ultimul moment
Centrul de informare Genderdoc-M estimează că a fost marșul LGBT cu cea mai mare participare și care a durat cel mai mult, dar nu a fost dus până la sfârșit, ca nici unul în trecut. Din motive de securitate traseul marşului a fost schimbat în ultimul moment. Manifestaţia a fost oprită la mai putin de jumatate din traseu, când un grup de contramanifestanţi, între care slujitori ai bisericii, a blocat marşul aruncînd cu ouă în poliție și manifestanţi.

3/13Artiom Zavadovschi, Anastasia Danilova, Angela Frolov de la FenderdocM la conferința de presă de după marș.
Centrul de informare Genderdoc-M estimează că a fost marșul LGBT cu cea mai mare participare și care a durat cel mai mult, dar nu a fost dus până la sfârșit, ca nici unul în trecut. Din motive de securitate traseul marşului a fost schimbat în ultimul moment. Manifestaţia a fost oprită la mai putin de jumatate din traseu, când un grup de contramanifestanţi, între care slujitori ai bisericii, a blocat marşul aruncînd cu ouă în poliție și manifestanţi.
4/13Preotul Ghenadie Valuţă în întîmpinarea marșului LGBT.
Centrul de informare Genderdoc-M estimează că a fost marșul LGBT cu cea mai mare participare și care a durat cel mai mult, dar nu a fost dus până la sfârșit, ca nici unul în trecut. Din motive de securitate traseul marşului a fost schimbat în ultimul moment. Manifestaţia a fost oprită la mai putin de jumatate din traseu, când un grup de contramanifestanţi, între care slujitori ai bisericii, a blocat marşul aruncînd cu ouă în poliție și manifestanţi.
5/13Preotul Valuţă împreuna cu un grup de enoriași stropesc cu aghiasmă în apropierea locului unde se adunat participanții la marșul LGBT.
Centrul de informare Genderdoc-M estimează că a fost marșul LGBT cu cea mai mare participare și care a durat cel mai mult, dar nu a fost dus până la sfârșit, ca nici unul în trecut. Din motive de securitate traseul marşului a fost schimbat în ultimul moment. Manifestaţia a fost oprită la mai putin de jumatate din traseu, când un grup de contramanifestanţi, între care slujitori ai bisericii, a blocat marşul aruncînd cu ouă în poliție și manifestanţi.
6/13Șeful Inspectoratului general de poliție Alexandru Pînzari

8/13Poliția încearcă să-i oprească pe contramanifestanții care au blocat marșul LGBT.
Centrul de informare Genderdoc-M estimează că a fost marșul LGBT cu cea mai mare participare și care a durat cel mai mult, dar nu a fost dus până la sfârșit, ca nici unul în trecut. Din motive de securitate traseul marşului a fost schimbat în ultimul moment. Manifestaţia a fost oprită la mai putin de jumatate din traseu, când un grup de contramanifestanţi, între care slujitori ai bisericii, a blocat marşul aruncînd cu ouă în poliție și manifestanţi.
9/13Contramanifestanții aruncă cu ouă în polițiști
Centrul de informare Genderdoc-M estimează că a fost marșul LGBT cu cea mai mare participare și care a durat cel mai mult, dar nu a fost dus până la sfârșit, ca nici unul în trecut. Din motive de securitate traseul marşului a fost schimbat în ultimul moment. Manifestaţia a fost oprită la mai putin de jumatate din traseu, când un grup de contramanifestanţi, între care slujitori ai bisericii, a blocat marşul aruncînd cu ouă în poliție și manifestanţi.
10/13Participanții la marșul LGBT „Fără frică” sînt evacuați cu autobuzul.
Centrul de informare Genderdoc-M estimează că a fost marșul LGBT cu cea mai mare participare și care a durat cel mai mult, dar nu a fost dus până la sfârșit, ca nici unul în trecut. Din motive de securitate traseul marşului a fost schimbat în ultimul moment. Manifestaţia a fost oprită la mai putin de jumatate din traseu, când un grup de contramanifestanţi, între care slujitori ai bisericii, a blocat marşul aruncînd cu ouă în poliție și manifestanţi.
11/13Moldova, LGBT march „No Fear!” Evacuarea participanților.

13/13Un preot agresiv a „spart” cordonul polițiștilor.
Centrul de informare Genderdoc-M estimează că a fost marșul LGBT cu cea mai mare participare și care a durat cel mai mult, dar nu a fost dus până la sfârșit, ca nici unul în trecut. Din motive de securitate traseul marşului a fost schimbat în ultimul moment. Manifestaţia a fost oprită la mai putin de jumatate din traseu, când un grup de contramanifestanţi, între care slujitori ai bisericii, a blocat marşul aruncînd cu ouă în poliție și manifestanţi.
Secvența anterioară
Secvența următoare
Deşi traseul a fost modificat, marşul a fost atacat cu ouă de preoți, enoriași și alți protestatari.
Manifestaţia a fost întrerupt la mai mult de jumătate din traseul planificat, în dreptul străzii Vasile Alecsandri, unde atacurile oponenților s-au intensificat motiv pentru care poliția a decis să evacueze participanţii. Ei au fost urcați în autobuze ale poliţiei care așteptau în apropiere.
Angela Frolov, coordonatoarea de proiecte din cadrul Centrului de informaţii Genderdoc-M:
„Nu am ajuns până unde am planificat. Am făcut-o pentru că securitatea participanţilor pentru noi e mai importantă şi e prioritară. Am mers cinci intersecţii. Au fost cinci intersecţii a libertăţii în Republica Moldova. Vom face tot posibilul ca pe an ce trece să mărim cantitatea acestor intersecţii ai libertăţii, să avem mai multă libertate şi curaj în Republica Moldova. Urmează să vedem cine au fost organizatorii contramanifestațiilor. Urmează să lucrăm mai departe cu avocata noastră şi cu poliţia ca să vedem ce a fost încălcat, cine a încălcat.”
Tot duminică, în Piața Marii Adunări Naționale, Partidul Socialiștilor a organizat un festival al familie, în sprijinul familie „tradiţionale”, formată din bărbat, femeie şi copii, cum ne-a spus deputatul socialist Vlad Bătrâncea:
„Vor fi diferite acţiuni menite să promoveze familia tradiţională. Nu este normal atunci când prin centrului oraşului, în capitala Republicii Moldova, guvernare permite desfăşurarea unor măsuri care sfidează bunul simţ a majorităţii cetăţenilor, de aceea am hotărât să organizăm această măsură ca să promovăm ceea ce este firesc pentru societatea moldovenească.”
Europa Liberă: Dar cum se leagă doctrina socialistă, de stânga, care teoretic militează pentru drepturile minorităţilor, pentru drepturile femeilor cu poziţia socialiştilor moldoveni conservatoare şi tradiţionalistă când e vorba de minorităţi sexuale, de familie?
„Nu sunt sigur că Dvs. înţelegeţi doctrina socialistă. Socialismul pledează pentru interesul majorităţii populaţiei, iar liberalismul pentru interesul minorităţii. Socialismul promovează valorile majorităţii. Noi considerăm că familia tradiţională reprezintă majoritatea.”
Acţiunea socialiştilor a fost criticată de un fost deputat comunist, Grigore Petrenco, cercetat după un protest antiguvernamental din 6 septembrie. Într-o postare pe facebook despre marşul LGBT, Grigore Petrenco, notează între altele „Noi nu avem partide de stânga autentice. Nici un partid de stânga nu şi-ar permite să iasă împotriva unei manifestaţii paşnice şi să-şi îndemne activiştii să arunce cu ouă în oameni doar pentru că ei au o altă orientare sexuală. Asta nu are nimic în comun cu valorile socialiste, de stânga.” Grigore Petrenco mai scrie „Nu avem nici partide proeuropene. Niciunul din liderii aşa ziselor forţe proeuropene nu îndrăzneşte să vină la acest marş pentru că se tem pentru raitingul lor.”
Ambasada Statelor Unite la Chișinău a postat pe Facebook un mesaj de susținere a minorităților sexuale care au organizat marşul solidarităţii: „Ambasada SUA susține persoanele care trăiesc #fărăfrică și care au organizat astăzi Marșul Solidarității în Chișinău. Apreciem oamenii care au manifestat pașnic, inclusiv forțele de ordine care au asigurat securitatea acestora”.