Linkuri accesibilitate

Nadejda Ajghihina: „Societatea se descompune din punct de vedere moral atunci când ascultă minciuni”


La conferința OSCE de la Viena „Jurnaliștii sub atac”, 12 aprilie 2019

Vicepreședinta Federației Europene a Jurnaliștilor, despre provocările presei din Europa de est în era digitală.

În ultimii ani a crescut considerabil numărul de atacuri și amenințări la adresa jurnaliștilor, iar aria acestor atacuri se extinde rapid și fenomenul ia proporții și în Europa. În cadrul conferinței „Jurnaliștii sub atac”, organizate de OSCE la Viena, jurnaliștii ucraineni au spus că numărul de atacuri în țara lor a crescut cu 50 la sută în 2018 față de anul precedent. Statisticile spun că 400 de jurnaliști au fost asasinați în ultimii 20 de ani în țările membre ale OSCE și în 75 la sută din cazuri vinovații nu au fost găsiți și pedepsiți, a declarat reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, Harlem Desir.

Vicepreședinta Federației Europene a Jurnaliștilor, Nadejda Ajghihina, menționează într-un interviu că una dintre problemele foarte mari în țările post-sovietice este că publicul nu este solidar cu jurnaliștii, iar jurnalismul este cu perseverență discreditat de politicieni și oligarhi, pentru a-i reduce din credibilitate. Un interviu înregistrat la Viena.

Europa Liberă: Organizațiile internaționale semnalează o creștere semnificativă a numărului atacurilor împotriva jurnaliștilor, a amenințărilor la adresa lor, a intimidărilor atât fizice, cât și în spațiul on-line. Cum vă explicați acest fenomen?

Nadejda Ajghihina: „Acest lucru se întâmplă nu doar în Rusia, nu doar în Ucraina, nu doar în țările care făceau cândva parte din Uniunea Sovietică. Asta se întâmplă în toată lumea. Și deja de câțiva ani comunitatea internațională, și UNESCO, și Comitetul de apărare a jurnaliștilor, și Federația Europeană a Jurnaliștilor, și OSCE bat alarma și semnalează acest fenomen, punându-l în legătură cu epoca digitală.

Federația Europeană a Jurnaliștilor: în epoca digitală, crește violența împotriva jurnaliștilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:37 0:00

Îmi amintesc cum așteptările erau că digitalizarea va aduce o epocă a democratizării totale, unde toată lumea va avea o voce, unde cenzura vă dispărea și în general totul va fi mai bine. Dar vedem că anume în epoca digitală violența asupra jurnaliștilor a început să crească în progresie geometrică, inclusiv în țările unde niciodată nu te-ai fi așteptat. De exemplu, cazul Charlie Hebdo, Dafna Karuan Galicia (jurnalista malteză asasinată, care a luptat împotriva corupției – n.red.). Sunt lucruri care se întâmplă în Uniunea Europeană, care era considerată o fortăreață a libertății cuvântului, a apărării jurnaliștilor, a drepturilor lor și a libertății de exprimare a opiniei.

Realitatea digitală a devenit câmp de bătălie, teren de agresiune, de atacuri...

Probabil că ceva se întâmplă la modul general cu spațiul informațional și cu umanitatea, are loc o fractură civilizațională care are legătură și cu semnificația pe care o are informația. Realitatea digitală, pe lângă faptul că a dat posibilitatea milioanelor de oameni să se exprime, zecilor și sutelor de milioane de oameni, a devenit în același timp câmp de bătălie, teren de agresiune, de atacuri. Și de exemplu bulling-ul cibernetic este un fenomen necunoscut în trecut, nici nu este clar cum poate fi acesta combătut. Se pot găsi soluții probabil, dar toată lumea e cumva consternată – este o realitate cu totul nouă.

Pe de altă parte, oamenii care au fost mereu interesați ca jurnaliștii să scrie despre ei sunt în primul rând reprezentanții diferitelor părți în conflicte. Multă vreme jurnaliștii se simțeau în multe zone de conflict relativ în siguranță. Exista, evident, riscul să fie împușcați din întâmplare, dar ei nu erau niciodată ținte. Jurnaliștii, din contra, erau „curtați” și părțile în conflict se străduiau să le explice care este adevărul, din punctul lor de vedere.

Acum însă, teroriștii au devenit ei înșiși newsmakeri, ei posedă perfect tehnologiile, ei singuri își distribuie propaganda și mesajele. Ei, din contra, nu au nevoie acum de jurnaliști, aceștia îi încurcă. Și acele cazuri de execuție publică a jurnaliștilor care au fost filmate și apoi difuzate în lumea întreagă au fost acte simbolice, de înfricoșare. A fost un moment demonstrativ, în sensul că: „Iată cine este stăpânul adevărat aici! Nu voi, cu valorile și regulile voastre!” Și jurnaliștii au început să fie omorâți intenționat. Au început să fie omorâți și în Europa, nu doar în țări precum Turcia și Azerbaidjan.

Trebuie să atragem atenția la toate cazurile – mai bine de 20 de jurnaliști au fost omorâți în Caucazul de Nord și nici măcar în Rusia numele lor nu sunt cunoscute. Noi am auzit la această conferință niște povești înfiorătoare – unde sunt acești oameni? Noi singuri suntem vinovați de faptul că nu le știm numele. Mă tem că în afară de Politkovskaia publicul european nu mai știe niciun alt nume de jurnalist omorât în Rusia. Și asta este o tragedie.

Și această cultură a impunității care prosperă, din păcate, în spațiul post-sovietic este cea mai mare piedică în libertatea de exprimare, mai mare decât chiar zece atacuri concrete. Pentru că cei care bat, omoară și persecută jurnaliștii se simt stăpâni ai situației. Nu li se întâmplă nimic. Și fenomenul are loc nu doar aici.

Noi avem niște stereotipuri – că există guverne corupte care sunt de vină, există dictatori care nu doresc libertatea cuvântului. Dar există și partea cealaltă a medaliei. Mă ocup de mulți ani de asta și constat cu groază că interesul publicului larg pentru acest subiect dispare, mai ales la noi, în țările fostei Uniuni Sovietice.

Cei care sunt mai în vârstă țin minte că în perioada Perestroikăi jurnaliștii erau purtătorii libertății și cunoașterii, ei erau respectați mai mult decât puterea sovietică, justiția sovietică și armata luate împreună. Acum însă, cine îi respectă pe jurnaliști? Când este omorât sau este atacat un jurnalist se spune că, „probabil, nu au împărțit banii”, că „probabil, deservea pe cineva”. Aceste mesaje ne sunt insuflate cu bucurie de puterea noastră. Aceasta își propune să discrediteze jurnalismul, să inducă ideea că toată lumea servește un stăpân, că toți îndeplinesc niște comenzi și că nu există niciun fel de datorie profesională, niciun fel de standarde, niciun fel de principii – toate acestea țin de trecut. Acesta este discursul oligarhilor și al politicienilor și este un fenomen foarte periculos.

Ce simte audiența în aceste condiții? Consideră că nu e treaba ei. Și atunci, dacă nu e treaba mea, de ce să-mi pese că cineva a fost bătut, omorât sau că este amenințat cu moartea sau cu violul? E treaba lui personală. Acest lucru este cel mai periculos – această pasivitate.

Situația din viața reală este că jurnalistul nu mai este apărat de publicul lui...

Publicul nostru în general este foarte pasiv la tot ce se întâmplă. Uneori se trezește, cu anumite ocazii concrete, dar în ceea ce privește mass-media demult nu mai există niciun fel de activism. Și acest lucru este extrem de periculos. Poporul s-a revoltat când la noi, în Rusia, s-a încercat blocarea rețelei sociale Telegram, dar după ce acest lucru nu s-a mai făcut, toată lumea s-a liniștit. Și acum mulți tineri au o atitudine total neserioasă față de această legislație represivă care se pregătește, spunând că este făcută de niște oameni în vârstă și nepricepuți, care nu înțeleg cum funcționează internetul și că aceste lucruri nu au nicio legătură cu viața reală. Iar situația din viața reală este că jurnalistul nu mai este apărat de publicul lui.

Iar în ultimul raport al Etical Journalism Network se spune că salvarea jurnalismului, viitorul jurnalismului independent ține nu doar de menținerea standardelor, de capacitatea de a lucra cu baze mari de date, dar și de implicarea publicului în discuția despre mass-media și în stabilirea unor norme în media – lucruri care nu au existat anterior.

Iar lucrul cu publicul este ceea ce fac acum start-up-urile, noile formate care apar despre care încă nici măcar nu se discută la forumuri serioase. Acestea au o legătură foarte strânsă cu publicul lor, publicul chiar le întreține uneori. Eu cred că aceste formate vor readuce într-o anumită măsură încrederea în jurnalism și vor deveni acea bază care va permite să fie asigurată și securitatea jurnaliștilor. Pentru că dacă aceste lucruri nu sunt susținute de societate, niciun fel de sancțiuni nu vor ajuta.

Eu consider că sancțiunile au adus mult rău Rusiei și altor țări împotriva cărora au fost îndreptate, inclusiv, de exemplu, Turciei și altor țări. În urma sancțiunilor situația societății civile și a libertății de expresie acolo devine tot mai proastă – deja practic toți stau la închisoare. Și trendul este evident – sancțiunile lucrează împotriva celor pe care ar fi trebuit să-i protejeze. Iar cei care sunt vinovați de aceste încălcări sunt considerați mari patrioți și nici nu mai pot fi criticați.”

Europa Liberă: Mai mulți jurnaliști au vorbit la conferință despre faptul că autoritățile din țările lor nu doar că nu anchetează cazurile de asasinare sau atacurile asupra jurnaliștilor, ci din contra încearcă să mușamalizeze aceste cazuri. De ce se întâmplă acest lucru?

Nadejda Ajghihina: „Eu cred că asta se întâmplă peste tot. Doar că există țari în care societatea nu-i permite puterii să se comporte în halul acesta. Eu cred că orice putere nu vrea să se afle lucruri negative despre ea. Nu există politicieni care să vrea ca despre ei să se știe chiar tot.”

Europa Liberă: Dar există politicieni care spun: „Da, criticați-ne, pentru că asta ne arată părțile noastre slabe și ne face să fim mai buni”.

Nadejda Ajghihina: „Așa vorbesc politicienii care se simt destul de siguri pe forțele proprii – asta nu înseamnă că ei sunt impecabili și că sunt sinceri. Pe de altă parte, așa spun politicienii în țările și în situațiile unde există o tradiție veche de democrație și convingerea societății că anume această deschidere și transparență este garanția succesului acestei puteri.”

Europa Liberă: Dar acesta nu e cazul nostru…

Acum în lumea întreagă există o legislație represivă la adresa presei, sub pretextul luptei împotriva terorismului...

Nadejda Ajghihina: „Noi încă nu am ajuns la acest nivel, din păcate. Acum în lumea întreagă există o legislație represivă la adresa presei, sub pretextul luptei împotriva terorismului. Din 9/11 acest lucru s-a întâmplat în toată lumea și Rusia aici nici măcar nu a fost ea prima, doar s-a aliniat.

Dar uitați-vă cum oamenii se opun acestui trend. Priviți Italia – eu îi admir pe italieni pentru solidaritatea lor.

O jurnalistă din Austria a spus la această conferință că nu are rost să mizăm exclusiv pe organizațiile internaționale pentru a face presiuni asupra guvernelor noastre. Evident că trebuie să spunem când se întâmpla astfel de presiuni, trebuie să spunem adevărul. Dar dacă nu există de jos o anumită mișcare în apărarea libertății, rezultate nu vor fi niciodată. Niciun fel de sancțiuni nu vor asigura aceste libertăți. Doar dacă oamenii sunt gata să se consolideze, dacă oamenii sunt gata să lupte pentru anumite interese constituționale – că doar nu vorbim despre ceva ilegal, în toate țările OSCE sunt legi foarte corecte cu privire la apărarea libertății de expresie, a jurnaliștilor. Dar acestea nu funcționează nu pentru că puterea este rea și nu doar pentru că puterea nu vrea să le aplice, ci și pentru că nimeni nu-i împinge din urmă să o facă.

Câți jurnaliști dintre cei care sunt amenințați în permanență nu se plâng niciodată! Și nici redactorii nu-i susțin până când nu se ajunge la cazuri extreme în care se fac amenințări la viața copiilor sau a părinților vârstnici. Se reacționează cam în stilul: „Ei, e un nebun! E o acutizare de primăvară, se poate întâmpla oricând!” Nu, nu oricând! Și nu în cazul oricui.

Și de multe ori nu este din cauza unor probleme politice sau de corupție. De multe ori aceste atacuri sunt împotriva femeilor pentru că, de exemplu, femeia este prea independentă, sau se comportă prea independent, sau în general critică biserică – indiferent care: ortodoxă, catolică… În general, ea trebuie să stea cuminte și să tacă.

Faptul că femeile-jurnaliste sunt amenințate de trei ori mai des se întâmplă adesea nu neapărat din cauza politicii, ci pentru că „a devenit prea obraznică și și-a permis să aibă o opinie”. Cum spunea Dunja Mijatović (fosta reprezentantă OSCE pentru libertatea presei – n.red.), bărbații sunt bătuți și criticați pentru că au o opinie incorectă, iar femeile – pentru simplul motiv că au o opinie… Și asta chiar așa este. Și cine se ridică în apărarea lor?

Iată de ce spun că lipsa de solidaritate generează probleme care ar fi putut să nu existe.

Trebuie să reînvățăm din nou să fim solidari...

Înseamnă că trebuie să reînvățăm din nou să fim solidari. Pentru un om, dacă și-a ales această meserie, cel mai valoros lucru este să continue să spună adevărul. Pentru că ceilalți oameni așteaptă lucrul acesta. Chiar dacă tac, chiar dacă se tem să spună ceva, ei oricum de fapt asta așteaptă.”

Europa Liberă: Ce se întâmplă cu societățile în care presa devine așa cum vrea puterea să o vadă?

Nadejda Ajghihina: „În primul rând, presa nicăieri nu devine așa definitiv. Chiar și în Imperiul Țarist au existat voci diferite. Perioada stalinistă o sărim. În perioada stagnării înflorea samizdat-ul și toată lumea știa, toți ascultau „vocile”, citeau… Cine voia știa, în orice colț al Uniunii Sovietice.

Dar, în general, societatea se descompune din punct de vedere moral. Societatea se descompune din punct de vedere moral atunci când ascultă minciuni, atunci când ascultă propagandă cretină, emisiuni de divertisment cretine… Societatea se descompune, pierde punctele de reper – ce e bine și ce e rău.

Este nevoie de focare de rezistență morală...

Nouă ni se insuflă că este bine să-i jignești pe cei mai slabi. Sau că este bine să slujești pentru bani, făcând abstracție de conștiință. Iar rău este să fii sărac. Aceste lucruri se insuflă copiilor în emisiuni de divertisment, nu doar în programe propagandistice. Astfel societatea se descompune moral. Iată de ce este nevoie de focare de rezistență morală.

Pe de altă parte, tinerii acum sunt diferiți. Eu mă uit la studenții mei – pentru ei banii nu sunt lucrul cel mai important. Ei sunt gata să lucreze și pe gratis, ei vor găsi modalități de a face și ceva bani, dar ei vor să facă ceva strălucit. Unii dintre ei, mulți, vor să salveze omenirea, de exemplu. Și mulți dintre ei nu vor să plece din Rusia. Noi nu cunoaștem această generație care are 20-22 de ani, nici măcar 30. Ei încă nu au fost speriați. Eu când le povestesc cum trăiam noi la vârsta lor, ei mă ascultă cu interes. Ei nu pot înțelege asta – cum poți să trăiești în spatele cortinei de fier, să nu poți să urci în autocar și să pleci undeva în Europa? Sau să nu ți se permită să citești ceea ce vrei? Dar cum vine asta? Adică ei sunt total diferiți.

Ce mă mai liniștește este faptul că ei trăiesc în această lume, în acest ocean de gunoi informațional de la naștere – ei nu l-au văzut la televizor pe nimeni altcineva decât pe Putin. Pe de altă parte, sunt destul de liniștită la acest capitol – nici eu nu-l țin minte decât pe Brejnev, nici măcar pe Hrușciov nu-l țin minte. Doar pe Brejnev și apoi un șir de bătrâni care s-au succedat. Asta nu înseamnă nimic – Perestroika oricum a avut loc. Dar înțelegerea pe care o au acești tineri despre bine și rău, despre josnicie și mârșăvie, despre demnitate și despre rolul jurnalismului în general este corectă. Adică nimic nu s-a schimbat. Și faptul că ei consumă nu-știu-ce informații, că nu citesc niciun fel de ziare și desigur că nu se uită la televizor, ci primesc câte ceva pe Instagram și Youtube, asta nu-i împiedică să aibă acces la o informație destul de calificată.

Eu văd o perspectivă foarte mare în ei. Ei sunt foarte calificați, mulți cunosc câteva limbi, orizonturile lor sunt considerabil mai largi. Ei au o problemă în a se decide, pentru că există multe posibilități. Dar eu îi urmăresc cu interes și îmi pun speranța în ei.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG