Liviu Tofan, care a lucrat vreme de două decenii în redacția „Europei Libere”, ne propune o carte pasionantă, mărturie „din interior” dar totodată prezentare riguroasă, bogat documentată, a postului care a fost, pentru foarte mulți români, o sursă de informare și o cale de a comunica, fie doar pe calea undelor, cu Occidentul: cartea se intitulează Ne-au ținut în viață (editura Omnium) și a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a crimelor comunismului și memoria exilului românesc.
Pentru cei din generația mea și nu numai, cartea este de-a dreptul tulburătoare, pentru că permite o reîntoarcere în timp precum și „reîntâlnirea” cu personaje care au fost, până în 1990, doar niște voci și niște nume. Autorul e un portretist admirabil, este și un povestitor cu talent, analizele sale sunt întotdeauna convingătoare, e sobru când vorbește despre lucruri serioase și de o bună dispoziție molipsitoare când istorisește anecdote amuzante. Partea, ca să zic așa, „monografică” este impecabilă: Liviu Tofan reconstituie, sintetic, istoria postului, prezintă în detaliu structura departamentului românesc, explică importanța codului profesional, arată cum erau alcătuite programele și ce surse foloseau redactorii pentru a comenta realitățile românești.
Se detașează, bineînțeles, figurile ziariștilor care au marcat în chip decisiv destinul „Europei Libere”: în primul rând, cei doi directori emblematici, Noel Bernard și Vlad Georgescu. De notat că Liviu Tofan demolează mitul asasinării celor doi prin iradiere, mit pus în circulație de Pacepa și încurajat, firește, de Securitate, care avea tot interesul ca românii să creadă că brațul înarmat al partidului lovește oriunde.
Pagini vibrante sunt dedicate lui Cornel Chiriac, personaj legendar, pe care tot Securitatea încercase să-l compromită punând în circulație niște zvonuri aberante. Nu a mai puțin adevărat că autoritățile de la București au încercat, în mai multe rânduri, să treacă la acțiuni radicale, inclusiv asasinatul. A fost încercarea de asasinare a lui Emil Georgescu, a fost atentatul cu bombă de la sediul radioului, în 21 februarie 1981, au fost atentatele de la Paris care, din fericire, nu s-au soldat cu victime, a fost agresarea Monicăi Lovinescu.
Aflăm, din cartea lui Liviu Tofan, că sediul din Munchen nici măcar nu era păzit de armată sau de poliție. Securitatea, dacă a optat uneori pentru soluții violente, prefera totuși dezinformarea, intoxicarea, influențarea exilului, recrutarea de turnători. Sunt două pagini în carte unde avem o scurtă listă a unor turnători din țară care veneau la Munchen sau la Paris și apoi, la întoarcere, dădeau raportul. Lista rezervă surprize, chiar dacă cele mai multe nume de cod nu sunt deconspirate. În sfârșit, trebuie să amintim că Liviu Tofan, după 1990, a înființat și a condus, vreme de câțiva ani, redacția de la București a „Europei Libere”.
S-a tot spus că „Europa Liberă” a fost o armă redutabilă în cadrul „războiului rece”. În fapt, postul de radio a fost o armă redutabilă în lupta dintre lumea liberă și regimurile comuniste, a fost un simbol al libertății, o stavilă în calea propagandei și a minciunii. Cei de la „Europa Liberă” ne-au ținut în viață, într-adevăr, pentru că ne-au făcut să nu ne pierdem reperele și speranța.
