Linkuri accesibilitate

Trecerea la sistemul electoral mixt sau fuga înainte grăbită a alianței PD-PSRM (VIDEO)


Demonstrațiile din fața Parlamentului nu îi conving pe deputații PD-PSRM
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:33 0:00

Demonstrațiile din fața Parlamentului nu îi conving pe deputații PD-PSRM

Proiectul nu respectă recomandările Comisiei de la Veneția, afirmă un deputat comunist.

După ce ieri, reforma electorală a fost avansată pe agenda dezbaterilor parlamentare din această săptămână, mii de oameni s-au strâns astăzi la Parlament, o parte ca să încerce să împiedice adoptarea proiectului, iar alta, dimpotrivă, ca să-i sprijine pe autori să-l voteze.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:20 0:00
Link direct

Afară, cordoane de poliţişti asigurând distanţă între mii de manifestanți - suporteri şi oponenţi ai reformei electorale. În interiorul legislativului, în sala de plen, calm, dar şi multă grabă. Dimineaţă, reforma electorală mai figura încă cu numărul 10 pe o listă de chestiuni suplimentare care ar fi trebuit să fie dezbătute în cel puţin două zile de un legislativ aflat pe final de sesiune. Brusc, subiectul a ajuns primul pe agendă, fiind ridicat acolo de speakerului democrat, Andrian Candu.

Manifestația susținătorilor PD-PSRM...
Manifestația susținătorilor PD-PSRM...

„4 minute. Repede, cu frică și ilegal. Exact cât un viol”, scria după votul din Parlament pe o reţea un jurnalist, Ion Terguţă.

Reforma electorală promovată de democraţi şi socialişti şi sprijinită de popular-europeni a fost, într-adevăr, votată în legislativ în mare grabă, cu 74 de voturi pro, faţă de 78 de deputaţi câţi erau prezenţi în acel moment în sala plenului, aşa cum s-a anunţat.

Reacții ale manifestanților la adoptarea votului mixt
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:35 0:00

„E o majoritate mai largă chiar decât cea cu care s-au adoptat legi mult mai importante. Nici chiar Acordul de Asociere la UE nu s-a adoptat în Parlament cu atât de multe voturi, ci doar cu 59”, a spus ulterior întro conferinţă de presă speakerul Candu.

Proiectul nu a fost dezbătut, ci pus pur şi simplu la vot, imediat ce şefa comisiei juridice, democrata Raisa Apolschi, a făcut public avizul pozitiv al comisiei sale, un aviz emis după o dezbatere de miercuri în care s-au produs ultimele ajustări ale proiectului.

La protestele de astăzi
La protestele de astăzi

Din partidele din parlament, s-au opus votului final de astăzi doar cele cu grupuri parlamentare mici. De exemplu, liberalii, foşti aliaţi ai PD-ului. Atunci când îşi făceau publică această opţiune, în lipsa liderului lor, Mihai Ghimpu, care nu a mai trecut pe la legislativ din momentul arestului lui Chirtoacă, au spus că votul ce va urma este „o lovitură împotriva democraţiei”.

S-au mai opus comuniştii şi liberal-democraţii, care, spre deosebire de liberali, s-au alăturat protestelor împotriva reformei. Din birourile lor din legislativ, deputaţii comunişti au afişat înainte de asta pe un geam lozinca „Nu sistemului mixt”.

Oamenii care au răspuns apelului opoziţiei extraparlamentare de a protesta astăzi la parlament împotriva schimbării sistemului electoral au fost ţinuţi, prin cordoane sigure de poliţişti, departe de clădirea Parlamentului. În schimb, chiar pe scările edificiului s-au instalat suporterii puterii, despre care în unele ştiri s-a spus că ar fi în mare parte angajaţi din sistemul public, aduşi organizat să manifesteze în favoarea mixtului.

De cealaltă parte, s-a scandat „Ruşine”, „Hoţii”, „Jos Plahotniuc” şi „Miliardul înapoi”.

„Au organizat această cumetrie ca să adopte un sistem care să le permită să rămână la guvernare veşnic. Noi nu vrem să permitem acestei guvernări să ne fure în continuare, să ne mintă şi să ne manipuleze”, a spus lidera PAS, Maia Sandu, care, împreună cu Andrei Năstase, s-a aflat în faţa manifestanţilor anti-reformă pe toată perioada protestului.

Maia Sandu la protestele din fața Parlamentului
Maia Sandu la protestele din fața Parlamentului

S-a relatat că după votul fulger din parlament, s-au înregistrat şi altercaţii între protestatari şi poliţişti. Jurnalista Alina Radu de la „Ziarul de Gardă” scria la un moment dat pe Facebook că poliţiştii „reţin oameni lângă Parlament şi îi încarcă în dubiţe”, lovindu-i cu picioarele.

Preşedintele Igor Dodon mai întâi a salutat adoptarea reformei, iar la distanţă de doar câteva ore a promulgat-o, în ciuda apelului criticilor săi să nu se grăbească să ducă la bun sfârşit procedura de validare a votului.

Protestul anti-guvernamental s-a încheiat la reşedinţa şefului statului, pe care manifestanţii îl acuză că ar fi „un instrument” al lui Plahotniuc. Tot acolo ar urma mâine să înceapă un nou protest.

Câteva întrebări pe care şi le pun acum analiştii sunt dacă va refuza sau nu UE să ofere asistenţa macrofinanciară promisă Chişinăului; este sau nu opoziţia parlamentară capabilă să câştige ceva din această criză şi va exista sau nu un parteneriat nedeclarat între socialişti şi democraţi de acum încolo.

Previous Next

XS
SM
MD
LG