Cititul cărților în cazul lui Emilian Galaicu Păun nu este numai o frumoasă și de folos zăbavă, este și obiectul muncii sale. În podcast, intrăm în bucătăria de 20 de ani a rubricii pentru a afla:
- De ce se numește „Cartea la Pachet” „Cartea la Pachet”?
- Cum și-a ales Emilian Galaicu Păun cărțile recenzate în ultimele două decenii?
- Preferă autori străini sau români, autori sau autoare?
- Regretă vreuna din recenzii, pe care ar vrea să o retragă, dacă ar putea?
- Cum vede misiunea rubricii și cât de accesibil crede el că îi este propriul stil publicului larg?
- Care este romanul său preferat?
- Prin ce se deosebește cititul profesionist, de cel amator?
- Și cum schimbă algoritmii felul în care citim și felul în care alegem ce citim?
Noutăți ar fi câteva: unele ediții ale rubricii vor apărea și în formă video, iar o dată pe lună poetul, eseistul, romancierul, traducătorul și „cititorul profesionist” Emilian Galaicu Păun va reveni cu ochii cititorilor de astăzi asupra unor cărți scrise mai demult, care ne-ar îngrozi și respinge dacă n-am avea contextul epocii.