Una dintre problemele cu care se confruntă aceștia este faptul că nu pot exporta curentul pe care-l produc. Asta după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a interzis exportul energiei electrice în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 13 octombrie 2022.
În același timp, companiilor din sector nu le este convenabil să-și vândă producția furnizorilor locali, care le oferă prețuri mici. Producătorii se plâng că, după ce vara trecută a fost schimbat modul în care sunt stabilite prețurile, nu fac decât să adune datorii și riscă să ajungă în faliment.
Veaceslav Moldovan este reprezentantul unei companii fondate de 18 agenți economici care produc energie electrică folosind turbine eoliene și panouri fotovoltaice, cu o capacitate totală de 66 MHh, care au obținut în decembrie-ianuarie peste 10 milioane de kWh.
El a declarat Europei Libere că, după două luni în care au tot avut loc ședințe, pe 27 decembrie 2022, ANRE a expediat mai multe propuneri CSE.
„Am identificat două soluții: să se permită furnizorilor să încheie contracte directe pentru vânzarea întregii cantități de energie regenerabilă care se produce în R. Moldova (cu alte cuvinte, statul să cumpere, mai întâi, energia produsă în R. Moldova și, după aceea, de import) sau să fie ridicată restricția exportului de energie electrică”, a precizat Moldovan.
Pe 3 ianuarie 2023, CSE s-a întrunit în ședință, însă acest subiect a fost scos de pe ordinea de zi și transmis Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ANRE.
„După aceasta, nici ANRE și nici ministerul nu au venit cu o reacție. Din câte cunosc, ministerul a făcut o adresare către ANRE, în care spune că nu vede premise pentru a păstra restricția la export, dar ANRE nu a luat o decizie în acest sens”, a afirmat Veaceslav Moldovan.
Potrivit lui, compania de stat Energocom ar fi spus că, având deja încheiat un contract cu Centrala de la Cuciurgan, poate acoperi tot consumul de curent necesar pentru R. Moldova și nu mai are nevoie de energia locală.
Petiție colectivă la ANRE și Ministerul Infrastructurii
Interdicția la exportul de energie electrică fusese impusă în perioada în care R. Moldova se confrunta cu o criză energetică. Livrările din Ucraina fuseseră sistate, din cauza infrastructurii afectate de bombardamentele rusești, iar centrala din stânga Nistrului nu mai vindea curent malului stâng, după ce Gazprom a redus livrările de gaze spre R. Moldova. În acele condiții, R. Moldova cumpăra curent din România, la prețuri mult mai mari, dar problema s-a rezolvat când Chișinăul și Tiraspolul s-au înțeles că întreg volumul de gaze rusești va merge spre Transnistria, iar malul drept va primi în schimb curent ieftin de la Cuciurgan.
„Rămâne neclar de ce aceste restricții rămân în vigoare și de ce nu se iau măsuri”, a spus Veaceslav Moldovan.
Săptămâna trecută, companiile care activează pe piața liberă de furnizare a energiei electrică din resurse regenerabile s-au adresat cu o petiție colectivă către Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ANRE pentru a anula hotărârea care interzice exporturile de energie electrică.
Șefa Serviciului de presă a ANRE, Galina Sanduța, a declarat Europei Libere că instituția examinează solicitările acestui grup de producători și că îi va informa în câteva zile despre procesele demarate și decizia luată referitor la problemele lor.