Linkuri accesibilitate

„Jocul în forță al premierului Cîțu și al președintelui Iohannis” (Dan Tăpălagă/G4media)


Ziare de la București
Ziare de la București

Revista presei de la București.

Publicația Gandul.ro a difuzat imediat azi, la prânz, declarația președintelui Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, după întâlnirea avută cu președintele Maia Sandu. Diaconescu a promis să fie „un avocat al Republicii Moldova” și o consideră pe Maia Sandu „politicianul în jurul căruia Republica Moldova poate să își construiască un viitor mai bun”.

Dar nici Moldova, nici Afganistanul nu fac astăzi prima pagină în România, pentru că, de ieri, e criză politică. Coaliția de guvernare se vede pusă în discuție după ce premierul liberal Florin Cîțu a cerut revocarea ministrului de justiție USRPLUS, iar cererea a fost aprobată de președintele Klaus Iohannis. Presa e unanim de acord că tensiunile din coaliție au atins un punct critic, de asemenea că se întrevede eventualitatea unei colaborări parlamentare a USRPLUS cu partidele de opoziție, cu Alianța pentru Unirea Românilor, dacă nu cumva chiar și cu Partidul Social-Democrat.

Scopul USRPLUS este demisia lui Florin Cîțu din fruntea guvernului...


Dan Tăpălagă scrie însă pe G4Media că demersul nu are șanse. Premierul și președintele Iohannis au declanșat această mișcare în forță tocmai pentru că se bazează pe „un calcul cinic”: USRPLUS are două căi ca să forțeze căderea guvernului: retragerea propriilor miniștri din guvern sau moțiunea de cenzură. Până la această oră, liderii formațiunii bicefale au și anunțat că depun moțiune de cenzură și că discută cu AUR pentru susținere. Numai că, arată Pantazi, ei nu pot controla procesul de desemnare a viitorului premier. E prerogativa președintelui, iar acesta, mai mult ca sigur, îl va propune tot pe Florin Cîțu. Respingerea lui de două ori la rând ar înseamna dizolvarea parlamentului. Și cine, din ce partid, și-ar pune în pericol scaunul de parlamentar?

Aseară, Cristian Pantazi scria (o reacție rapidă la revocarea lui Stelian Ion) că miza destituirii îi aparține președintelui, care arătase încă din vară că înclină spre un asemenea deznodământ. Cu câteva ore înainte de a semna revocarea, președintele a ținut (cu ecouri bune, inițial) o alocuțiune pe tema anti-corupției, dar pe care acum Magda Grădinaru, de la spotmedia.ro, o tratează drept „alibi”: cele spuse de președinte au fost imediat reluate punct cu punct de liberalii favorabili lui Florin Cîțu.


Premierul, mai spune jurnalista, e un simplu ”om de paie”, a cărui eventuală cădere din funcție ar produce pagube minime. Adevărata bătălie se dă pentru controlul prezidențial asupra numirilor de procurori de rang înalt, din structurile anticorupție, pentru că primarii au nevoie de bani pe care să-i folosească fără obișnuitele constrângeri ale legislației europene. „Iohannis, spune azi Dan Tăpălagă, a rămas același om fidel grupării de la Grivco, un politician care are oroare de Justiție, mai ales de când soția sa a fost chemată să dea declarații în dosarul caselor”.


O lectură încă și mai dură a evenimentelor este articolul Ralucăi Boboc, apărut în secțiunea de bloguri de la Adevărul. Jocul dur al celor de la USRPLUS nu ar fi altceva decât șantaj (cuvântul nu există, dar plutește în text): „Neoficial USRPLUS vrea bani contra justiţie. Anume, să condiţioneze adoptarea Planului Naţional de Investiţii, adică bani pentru primarii PNL, de desfiinţarea SIIJ în varianta USRPLUS, care presupune refacerea competenţelor DNA pe infracţiunile de corupţie săvârşite de magistraţi”. Mișcările de ieri sunt așezate în acest articol în contextul unei așanumite „crize socio-economice”, provocată de explozia prețurilor la gaze și electricitate, dar și a inflației. Principalul vinovat este, în opinia semnatarei, președintele Klaus Iohannis: instalarea lui în funcție ar fi aruncat pur și simplu România „în haos”.

XS
SM
MD
LG