Linkuri accesibilitate

„Lumea nu vrea să fie toată Occident”. Lecția Afganistanului (Dan Dungaciu/ spotmedia.ro)


Ziare de la București
Ziare de la București

Revista presei de la București.

Dan Dungaciu: „Lumea nu vrea să fie toată Occident. Lumea nu vrea să fie toată America. Asta este lecția ideologică a Afganistanului” și „trebuie să ne așteptăm (iar asta ne va afecta și pe noi, România) că Realpolitik-ul va prevala, inclusiv în regiunea noastră apropiată. Că e vorba de Rusia, că e vorba de Ucraina, că e vorba de Marea Neagră, trebuie să ne așteptăm că negocierile, chiar și punerea în paranteze a unor valori sacrosante pentru Occident, vor prevala de aici înainte”. Dungaciu a comentat evenimentele din Afganistan pentru spotmedia.ro.

Tot de Realpolitik vorbește și Iulian Chifu pe blogurile Adevărul. El consideră că prin retragerea americană, se transferă responsabilitatea pentru Afganistan „către statele din regiune, în primul rând Rusia, China, Pakistan şi Iranul, fiecare fiind ameninţat de radicalizarea islamică, traficul de droguri şi transferul peste frontiere a influenţei privind organizaţiile islamiste şi terorismul. De care prezenţa SUA pe teren le ferea”.

Într-un nou comentariu pe acest subiect, Petre M. Iancu (Deutsche Welle) se referă la vocile indignate care deplâng acum soarta elevilor și a artiștilor afgani, deși sunt „aceleaşi voci pacifiste, aceiaşi maeştri alintaţi ai vituperării ”masculinităţii toxice”, care acum ţipă după bărbaţi adevăraţi cu arma-n mână şi reclamă războinici şi militari luptători afgani şi occidentali. Acum li se frânge chipurile inima de soarta fetelor şi femeilor”. Comentatorul critică și absența din corul de reacții a organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, Amnesty International şi Human Rights Watch, care ar tăcea mâlc, dar și a ONU și UE.

În presa zilei înregistrăm și nota stranie a comentariilor pe Facebook ale lui Ion Cristoiu, reproduse de Aktual24. Site-ul îl citează pe „maestru” (punând ghilimelele de rigoare), care remarcă disciplina talibanilor. Aceștia, scrie Cristoiu, se comporta „civilizat” si nu sunt deloc o „hoarda”, asa cum i-a zugravit Occidentul. „Cristoiu face si mai multe comparatii intre Afganistan si Romania, sustinand ca fostul regim sustinut de americani a controlat justitia, condamnand talibani pe nedrept, asa cum s-a intamplat si in Romania”, notează Aktual24.

Se revine încet-încet la subiectul dominant al ultimelor zile – aventura de tinerețe a premierului Florin Cîțu în America, dar și neașteptata ei „coda”, lansată în presă mult mai recent : un împrumut bancar tot în Statele Unite, care n-ar fi fost returnat. Jurnaliștii se încolonează unul câte unul la concluzia că viitorul politic al lui Cîțu nu prea mai există. Dan Tăpălagă (G4Media) îl țintește însă și pe cel presupus a fi artizanul acestui scandal : Ludovic Orban, contracandidatul premierului la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, care ar proceda acum exact ca aceia față de care de indigna mai demult , „«cei din exteriorul PNL» care sucesc mâini la spate, arată pisica și umblă la scheletele din dulap”. Una este alta, în ce-l privește pe Sorin Cîțu, i se pare limpede că și dacă va fi ales (șef al partidului), nu va putea fi menținut pe funcția de premier.

Magda Grădinaru, de la ziare.com, ține să scrie negru pe alb că „este improbabil ca Ludovic Orban și echipa pe care o mai are să fie artizanii deconspirării celor două dosare americane ale lui Florin Cîțu. Iar PSD, cu atât mai puțin”. Tot aici, Ioana Ene-Dogioiu scrie că „dl Cîţu nu e vreun mare infractor. Nu e vreun rechin. Mai degrabă un șmecheraș”. În fond, nu demisia era de așteptat în primul rând, „ci o asumare onestă și simplă”.

XS
SM
MD
LG