Linkuri accesibilitate

Secretarul general adjunct NATO: Moldova și România nu sunt amenințate direct de Rusia 


Mircea Geoană, secretarul general-adjunct al alianței. 
Mircea Geoană, secretarul general-adjunct al alianței. 

NATO nu vede un risc de natură militară din partea Rusiei la adresa R. Moldova, iar căderile resturilor de drone ruse în România sunt „incidente”, nu vreun atac intenționat împotriva țării membră în alianța nord-atlantică, a afirmat la Chișinău secretarul general-adjunct al alianței, Mircea Geoană. 

Într-o conferință de presă ținută la Chișinău joi, alături de prim-ministrul Dorin Recean, Geoană a spus că nu sunt acum riscuri militare ruse la adresa R. Moldova „pentru simplul fapt că Ucraina face o treabă atât de bună, și cu sprijinul nostru [NATO]”.

Geoană a atras atenția însă că Rusia a declanșat un „război hibrid” în R. Moldova, tocmai de asta alianța își dorește să întărească „reziliența socială” a țării.

Răspunzând întrebării Europei Libere despre impactul în România al atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, oficialul NATO a recunoscut că asemenea acțiuni pot să creeze „incidente” pentru R. Moldova sau România, „țări vecine Ucrainei și limitrofe conflictului”, dar a insistat că nu constituie un atac deliberat din partea Rusiei.

„Incidente, accidente se pot întâmpla, pot să se întâmple și în viitor, dar nu avem un atac deliberat”, a declarat Geoană, sugerând că Rusia nu își va permite să atace teritoriul NATO.

Declarațiile vin după ce presa din România a acuzat guvernarea de la București că ar fi trecut sub tăcere căderile de fragmente de dronă în Delta Dunării, raportându-le cu întârziere chiar și aliaților din NATO. Liderii României au dezmințit acuzațiile.

„Aveți încredere în NATO”, a declarat joi și Geoană, insistând că România colaborează strâns cu aliații ei, inclusiv în privința incidentelor cu fragmente de dronă.

Neutri, dar nu indiferenți

În prezența secretarului general-adjunct al alianței, premierul R. Moldova Dorin Recean a spus că își dorește ca armata națională să ajungă la standarde NATO, lucru care se va face cu investiții și cu sprijinul partenerilor.

„Neutralitatea R. Moldova nu înseamnă indiferență(...) de asta noi trebuie să ne consolidăm capacitatea de apărare, să facem investiții în armata națională, ca să fie la standarde NATO și vom avea susținerea partenerilor noștri”, a spus premierul moldovean.

În vizita sa la Chișinău, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-a întâlnit și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, având planificată și o întrevedere cu șefa statului, Maia Sandu.

Spre deosebire de alte state vecine cu NATO, ca Ucraina sau Georgia, R. Moldova nu a aspirat niciodată pe față să adere la alianță, invocând neutralitatea ei înscrisă în Constituție. Dar în ultimii ani, mai ales după invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, politicienii din guvernarea PAS au menționat tot mai des nevoia unei dezbateri în societate despre cea mai bună cale de asigurare a securității naționale.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, justificată de Kremlin inclusiv prin teama de extinderea NATO spre răsărit, s-a soldat cu decizia a două țări tradițional neutre, Suedia și Finlanda, de a se alătura alianței.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG