Linkuri accesibilitate

Singura lustrație reușită


De câteva săptămâni, lumea e mai săracă în interlopi. Direcția de crimă organizată a filat, interceptat, infiltrat o rețea mafiotă din Timișoara care, de curând, a organizat un congres al ilegaliștilor din domeniu, să traseze o nouă hartă a intereselor, să aleagă șefi și, mai ales, cine să aibă partea leului și cine să ia mărunțișul din economia crimei. Azi în Timișoara, mâine-n toată țara.

Reuniunea la nivel înalt a tuturor șmecherilor și băieților de bine a fost convocată, pare-se, la solicitarea unui investitor străin care voia să bage bani serioși în păcănelele naționale. Au participat delegați ai regiunilor istorice care au stabilit care și cum să fie zonele de dezvoltare economică. Erau experți în economie, dar și în narconomie, herbaliști, chimiști de renume mondial pricepuți în crack și heroină, dar și dezvoltatori de scheme de prostire în masă.

Când ascultarea e făcută în interes public, foarte bine, să fie primită...

Chiar dacă influența, la bine și la rău, viețile multora, reuniunea ar fi rămas un eveniment discret, o notă de subsol în istoria criminalității dacă procurorii anticorupție nu și-ar fi băgat microfoanele în confesionalele mafiei. Acuma, nu sunt de fel partizanul menajului à trois cu agenții secreți, atât de ascultători pe banii noștri, dar când ascultarea e făcută în interes public, foarte bine, să fie primită.

Nu știu cum arată scenariul radiofonic al târguielii gangsterilor dar nu se poate să fie prea diferit de discuțiile din culisele partidelor politice la alcătuirea listelor de candidați, la distribuirea posturilor guvernamentale și din Regiile Autonome (mai ales) sau față de frisoanele Vioricăi Dăncilă înaintea votării moțiunii de cenzură. Discutarea zonelor de influență, negocierea structurilor de putere și a relațiilor cu celelalte clanuri, a balanței de plăți (cheltuieli și beneficii) și a plasării forței de muncă din familie le ocupă cea mai mare parte a vieții politicienilor. De obicei, viermuiala aceasta este discretă, dacă nu apare câte o persoană de interes care să dea în presă materiale compromițătoare ca să provoace hemoragii de cadre, amputări de membre și membri și noi ocazii de avansare în carieră.


S-a spun nu odată că partidele politice sunt grupări infracționale organizate și niciunul nu a dovedit-o mai convingător decât PSD. Poate și pentru că, înainte de a reforma statul, partidele ar trebui să se reformeze ele însele. Să iasă din mentalitatea de clan dominant, de culegători-vânători în jungla socială. Or reforma majoră a PSD-ului, care a condus România 75 % din ultimii treizeci de ani, ar fi aceea de a nu se mai identifica cu țara, cu interesele ei, cu economia, istoria și geografia ei cum o face, spre paguba noastră, a tuturor. PSD a apărut (și nu s-a vindecat) cu boli congenitale care nu-l omoară, dar fac viața celor din jur insuportabilă. De vină predecesorii bolșevici de la care au moștenit celulele în formă „secera și ciocanul”, sau oate foamea lor patologică cu forma ei agravată pica, boala care te face să poftești să mănânci lucruri stranii și dezgustătoare. Nu e mai puțin adevărat că și PNL suferă de diferite disfuncții de alimentație și creștere: are semne de nanism hipofizar combinat cu mania grandorii. Suferă de polimorfism din pricina unei operații nereușite de fuziune a partidului lui Brătianu cu partidul lui Băsescu. Lumina crepusculară în care stă îi face umbra foarte mare și asta-l umple de orgolii. Cumva, a reușit să taie capul zmeului, uitând că mai are șase. Cu unele stă la masă și poartă negocieri. Între timp, capul tăiat ține discursuri, mușcă din tot ce mișcă, ba chiar te aștepți să capete picioare pentru că unele formațiuni politice se înmulțesc și prin sciziparitate.

Cu unele stă la masă și poartă negocieri...

Înainte de alegerile europarlamentare o organizație nonguvernamentală constata că mai bine de jumătate din primii 11 candidați de pe listă ai celor mai importante partide aveau probleme de integritate. PSD avea șase, ALDE la fel, PMP la fel iar PNL era campion cu 9 din 11. Orice tentativă de a lustra corupția morală sau economică s-a lovit de obrajii din beton armat ai politicienilor.

Negocierile pentru formarea și susținerea noului cabinet se petrec la poalele vulcanului noroios electoral. Acesta erupe și mai aruncă o vomă acidă și urât mirositoare care lasă urme de neșters în memoria electorală deși politicienii s-au adaptat și pielea groasă îi apără. Se consideră invincibili. Lentul ritual pentru numirea de stareț la Palatul Victoria ascunde cu torțele lui festive absența totală a campaniei electorale organizate și caracterul de luptă de stradă al acesteia, inexistența unui program de guvernare pentru anul viitor (nici măcar o schiță de buget făcută până la ora aceasta nici de o parte, nici de cealaltă). Se pare că electoratul nu are nevoie să știe direct de la competitori ce au de gând, ci doar de la bătăușii acestora. Sau să-i asculte cum citesc de pe telepromptere diverse promisiuni zâmbind frumos către cameră.

Certurile între surzi și păruielile între orbi, bătaia cu vitrion englezesc și torturi otrăvite alimentează lehamitea unora și turbarea în masă. Toată această campanie informală bazată pe dezinformare și manipulare tinde să reconfigureze opțiunile electorale dar nimic (nicio opțiune majoră sau tendință dominantă) nu are suficient timp să se închege până la alegerile de peste câteva zile. În loc să ne vorbească despre ei, candidații (mă rog, canalele lor de comunicare) se păruiesc între ei. Unele capete de os rupt ne rămân în gât. Din toate aceste târguieli, chelfăneli și firitiseli s-ar putea să nu ne alegem decât cu o crâncenă mahmureală postelectorală. Ca în povestirile zen, sunt unii care câștigă nefăcând nimic.


Oare? Să luăm cazul lui Iohannis. Deși placiditatea lui părea antidotul perfect pentru a ne vindeca durerile de cap pricinuite de predecesorul lui, scandalagiu, fitilist și, iată, securist care ne vindea brașoavele cu condamnarea comunismului în timp ce-și spălat dosarul de pete, Klaus Iohannis a reușit în cinci ani de zile de nefăcut nimic să-l prindă pe Băsescu din urmă. Curat aporia lui Zenon! Și-a început convalescența prezidențială discutând serios un pachet de legi Big Brother al căror susținător principal era Cumpănașu. A promis reforma din rădăcini a educației. Ne e în continuare dator cu o doctrină de apărare națională și o strategie de țară. După catastrofa de la Colectiv a forțat lucrurile și a obținut „guvernul lui” de tehnocrați, spunând că „era necesar să moară oameni” (vezi Răpirea jurnaliștilor din Irak) ca să scăpăm de Victor Ponta, de un an de zile a devenit simbiotul propriului partid: apare la întruniri politice, face comentarii partizane, lansează candidați electorali, vorbește și este vorbit de ei care-l lansează la apă și și-l apropriază ( e mai președinte de partid decât de țară), pe scurt e și actor principal, și scenarist, și regizor. Nu știm cine este producător în filmul acesta.

Ne e în continuare dator cu o doctrină de apărare națională...

A reușit să evite confruntarea cu adversarii săi, nu știm ce gândește (tăcerea lui de cinci ani i-a fost doar lui de ajutor) așa că nu știm nici de astă dată ce stafii vor ieși din urnă. Un alt câștigător care nu face nimic este Victor Ponta. De făcut, face ceva: aleargă pe loc, se bate cu tot soiul de umbre, pare un tip hiperactiv care trebuie să-și omoare o vreme timpul. Negociază meticulos și cu gesturi de scamator, apoi neagă în public târgul, revine, partenerii îi strâng mâna doar pentru a constata că era o palmă de plastic, rece, de manechin. Pare încântat că, din fierbințeala grabei și amețeala foamei, este luat în serios. De fapt, se bate cu umbre pentru că așteaptă perioada de după alegeri. Desertul vine la urmă: PSD organizează congres iar Ponta, deși outsider și tot fără să facă nimic, speră să-l câștige.

De fapt, este previzibil cine va câștiga nominal alegerile din lipsă de candidat. Dar cel care o va face va fi Klaus Iohannis 2.0 sau Băsescu autrement coiffé? Desigur, dacă zgomotul de fond ar înceta, după un moment de zăpăceală, probabil că și cei mai scandalagii suporteri ai candidaților și-ar da seama că trăim ceea ce aș numi „paradoxul coșului cu fructe.” Mereu după ce alegi cele mai bune fructe, rămân în coș alte cele mai bune fructe, e drept mai proaste decât anterioarele. De aceea vezi mereu oameni în supermarket răscolind ca niște ghionoaie prin maldărul de fructe tot mai stricate și alegându-le pe cele mai bune până când este evident că nu mai au ce alege. Ei aleg dintr-un set limitat iar elementele mulțimii respective de fructe își modifică mereu ierarhia în timpul procesului de selecție: pentru că cei mai buni sunt eliminați, rămân pe primele locuri cei mai puțin buni, și tot așa. Aparent va fi mereu ceva de selectat, de ales, de votat.


Este exact ceea ce se întâmplă în spațiul mediatic, și el un coș cu fructe tot mai stricate. Întreruperea transmisiunii postului Realitatea a fost întâmpinată cu pasivitate dacă nu s-a spus chiar că bine că a fost așa: presa privată tinde să devină publică acumulând pe bază de complicități și prieteșuguri politice imense datorii pe care le plătesc tot contribuabilii. În CNA se bat mai multe tipuri de inculturi politice și nu pare nimeni interesat să sterilizeze mediul ca să evităm contaminările la ore de vârf. Nu e mai puțin adevărat că închiderea unei gazete sau a unui post TV sau radio (indiferent cât de toxice ne par) este o luminiță mai puțin pe drumul către democrație. E bine că există, chiar dacă mie nu-mi plac, cu condiția să nu disemineze mesaje homofobe, xenofobe sau incitări la ură de orice tip. E și cazul Realității TV de unde vin, de altfel, și tânăra speranță europarlamentară a PNL, Rareș Bogdan, și la fel de tânăra și neprihănita speranță a PSD, Cosmin Gușă. Să-i privim cu atenție, ei sunt viitorul, rod al realității.

Poate că multe dintre cele care se întâmplă sunt rodul incertitudinii etice în care trăim. Societatea românească nu a reușit să-i lustreze pe foștii comuniști. Toți cei care ne-au condus au avut ochi albaștri și carnet roșu, unii dintre ei chiar funcții în organizațiile de partid comunist, în timpul liber făcând pe scriitorii la Securitatea. Îi regăsim în structurile Academiei Române, în universități, în bănci și la cârma unor instituții de stat cu lefuri de nerefuzat. Un protocomunist din ale cărui opere le e greu să citeze două idei originale chiar și susținătorilor cei mai înverșunați spune că s-a bătut pentru libertatea noastră. Niște istorici ne spun că mulți dintre cei torturați sau morți în pușcăriile politice își ispășeau de fapt propria mizerie și că nu mai trebuie căinați atâta. Ba dimpotrivă. Un procuror din comisiile de liberare ale acestor închisori care respingea cererile deținuților este adulat și considerat un erou al justiției. Două doamne strâng bani să facă un spital. Sunt bani privați și construcția merge bine.

Toți cei care ne-au condus au avut ochi albaștri și carnet roșu...

De aceea, ministra sănătății ar vrea ca asociația să vireze statului banii strânși. Mai mult, cele două doamne spun că, la o întâlnire, ministra a amenințat că va sesiza procuratura pentru a le convinge să renunța la cele 26 de milioane de euro strânși. Ministra e secondată de primărița Capitalei care a pus și ea gând rău celor două doamne și, implicit, spitalului de oncologie pediatrică pe care vor să-l construiască. Acestea ar fi de fapt agenți electorali ai unui contracandidat serios la Primăria Generală, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în cabinetul Cioloș. Primărița ar vrea să blocheze construcția ca să elimine sau să saboteze un posibil contracandidat. Dar de ce ne-ar mai mira toate aceste aberații de vreme ce moartea unei fetițe este folosită de un prezumtiv unchi al ei ca rampă de lansare în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni? Ce e rău, ce e bine? De ce ai lustrui soclul unei statui care stă să-ți cadă în cârcă? La urma-urmei cu ce sunt plini vulcanii noroioși? Mizeriile trecutului au obrântit, au dospit în subsolul moralității colective, acolo unde am aruncat nenumărate dileme morale pe care nu am avut curajul să le tăiem cu sabia. Eclozează acolo tot soiul de muște politice care-și injectează ouăle în cei neatenți îmbolnăvindu-i de boala somnului. De fapt lustrația a reușit: lustrează bunul simț și onestitatea.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG