Nu există deocamdată explicații despre protocoalele secrete încheiate de Serviciul Român de Informații cu instituțiile menite să vegheze asupra independenței justiției. Nu e clar de ce Înalta Curte de Casație și Justiție, care este instanța supremă în ierarhia autohtonă, ar fi avut nevoie de un astfel de protocol? De ce un judecător de la Curtea supremă ar fi trebuit să colaboreze cu un ofițer de intelligence și ce anume ar ascunde o astfel de înțelegere? Protocoale similare au fost încheiate însă și între SRI și Consiliul Superior al Magistraturii, instituția care în România asigură independența justiției, și, de asemenea, între Inspecția Judiciară și cel mai mare serviciu secret din țară.
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Codruț Olaru, a anunțat existența acestor înțelegeri secrete în ședința de astăzi a forului din care face parte. Olaru a precizat că în corespondența primită unele instituții juridice au declarat că a existat și că există în continuare un astfel de protocol, în vreme ce altele au anunțat că au denunțat înțelegerea cu SRI. Consiliul a cerut declasificarea acestor documente, numai că declasificarea poate fi făcută doar de cei care au și posibilitatea să treacă la secret acte de acest fel. Cu alte cuvinte SRI le-a clasificat și tot el trebuie să le facă publice. Altminteri, reprezentanții instituțiilor juridice ar risca răspunderea penală pentru publicare de documente secret de stat sau secret de serviciu.
Oricât de eficient și bine intenționat ar fi un serviciu secret, n-are ce căuta în justiție. Pentru o țară cu o istorie recentă marcată dramatic de Securitatea comunistă astfel de practici sunt mai mult decât un semnal de alarmă...
Nu se știe deci ce conțin protocoalele secrete și nici de ce ele nu trebuiau să ajungă sub ochii profanilor. Săptămâna trecută a fost declasificat protocolul dintre Parchetul General și Serviciul Român de Informații, semnat în 2009 și din care rezultă că ofițerii de securitate erau extrem de prezenți în anchetele penale. Multe prevederi sunt vagi, în așa fel încât să poată permite mai degrabă mai multe lucruri, decât mai puține. Altele sunt la limita legii, fiindcă sugerează că Serviciul Român de Informații ar fi avut posibilitatea să participle în mod direct la investigarea infracțiunilor. În acest fel, competențele Serviciului s-au extins, nu prin lege, ci la adăpostul unui protocol secret. Șefa DNA, Codruța Kovesi, care a contrasemnat documentul pe vremea când era procuror general a explicat că protocolul „nu a dat drepturi în plus” celor două instituții și că ofițerii SRI făceau „doar activitățile tehnice prevăzute de lege”. În acest caz de ce ar fi fost nevoie de un document secret care să confințească modul de lucru înte procurori și ofițeri?
Președinta Înaltei Curți, Cristina Tarcea, a spus nu de mult că pentru ea nu e neapărat interesantă declasificarea protocoalelor secrete cu SRI, ci „data la care au fost semnate, de către cine au fost încheiate și dacă au fost reînoite”. Tarcea crede că toate aceste lucruri pot fi clarificate rapid de către Inspecția Judiciară, instituția care verifică felul în care magistrații își fac datoria, fiindcă în cadrul Inspecției sunt magistrați care au acces la date clasificate.
În urmă cu trei ani, generalul SRI, Dumitru Dumbravă vorbea despre existența unui „câmp tactic” în justiție pe care-l explica prin prezența SRI în cazurile de corupție de la „sesizarea instanței prin rechizitoriu (…) până la soluționarea definitive a fiecărei cauze”. Lupta cu marea corupție era într-adevăr declarată risc la adresa siguranței naționale încă din 2006, dar implicarea ofițerilor SRI în anchete, poate, chiar în instanțe, sugerează că justiția ar fi putut fi subordonată unui serviciu secret. Și oricât de eficient și bine intenționat ar fi un serviciu secret, n-are ce căuta în justiție. Pentru o țară cu o istorie recentă marcată dramatic de Securitatea comunistă astfel de practici sunt mai mult decât un semnal de alarmă.
