Timiditatea României la negocierile importante din Uniunea Europeană a rămas acceași, dar de la revenirea social-democraților la putere s-a accentuat cumva tendința eurosceptică la nivelul clasei politice. În schimb, a scăzut implicarea țării în reformele din Republica Moldova și s-a diminuat interesul general al României chiar și față de cele mai importante evenimente de dincolo de Prut, în ciuda discursului pozitiv și al unor ajutoare materiale destul de importante. Se observă, de asemenea, o apropiere treptată a actualei guvernări de statele Grupului de la Vișegrad sau cel puțin de cele cu tendințe iliberale, cum sunt Polonia și Ungaria, care se îndepărtează tot mai mult de standardele Uniunii Europene.
Sunt schimbări perceptibile, la nivelul liderilor coaliției de guvernământ, în ceea ce privește orientarea României, a direcțiilor de politică externă, dar și a celor de politică internă. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, lider ALDE, partid aflat la guvernare, a rostit anul trecut în fața corpului de elită al diplomației române un discurs celebru, care sugerează că Bucureștiul nu trebuie „să se resemneze cu o condiţie de actor secundar, al cărui profil internaţional să fie definit exclusiv de statutul de membru al Uniunii Europene şi al NATO”, pentru că „simpla condiţie de aliaţi loiali, disciplinaţi şi tăcuţi nu ne va aduce recunoaştere”.
Acest discurs anunța o schimbare de paradigmă, cu toate că niciunul dintre liderii arcului de guvernământ nu a trasat o nouă cale în politica externă, dincolo de „proiectul suveranității statului-națiune” despre care a vorbit Călin Popescu Tăriceanu, prevestind într-un fel că România nu va mai pune în practică toate recomandările Bruxelles-ului. Modificarea legilor justiției și Codurilor penale pune din nou în discuție statul de drept, dar majoritatea PSD-ALDE nu mai ține cont de instituțiile europene și merge înainte pe această nouă cale. Ultima decizie interesantă a diplomației române este cea de la finele săptămânii trecute, când s-a opus proiectului declarației Uniunii Europene menite să condamne Statele Unite pentru relocarea Ambasadei sale la Ierusalim.
Se întrevede astfel, ralierea statelor din fostul lagăr socialist pe o axă Londra-Washington, cu ocolirea Bruxelles-ului...
Această decizie este, la o privire mai atentă, în deplină coerență cu politica ultimilor aproape 20 de ani, fiindcă de fiecare dată, când Uniunea Europeană și Statele Unite nu au avut atitudini convergente, România a ales fără dubiu să susțină Washingtonul.
E adevărat că de data aceasta printr-o astfel de aliniere, Bucureștiul își abandonează echilibrul tradițional din Orientul Mijlociu, care durează de jumătate de secol. România era deja de partea Statelor Unite în 2003, când secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, lansa în contextul disputei asupra legitimității războiului în Irak ideea că „Vechea Europă”, prin statele ei cele mai puternice Germania și Franța, ar fi depășită în gândire de „Noua Europă” formată din fostele țări socialiste. Cu un an înainte, în 2002, Statele Unite semnau la Bucuresti primul acord bilateral care conferea trupelor americane imunitate în faţa Tribunalului Penal Internaţional. România este prima ţara cu care SUA au încheiat un astfel de acord.
Apoi România a însoțit peste tot Statele Unite, în Irak și Afganistan cu trupe și armament, iar axa București-Londra-Washington lansată de Traian Băsescu în 2005 continuă să fie de actualitate. Guvernul PSD condus de Adrian Năstase în perioada 2000-2004 era, în fond, la fel de pro-american ca actualul guvern, pe care-l tutelează liderul social-democrat Liviu Dragnea. Pe falia creată între Statele Unite și Uniunea Europeană, România e gata să întorcă spatele Bruxelles-ului.
În octombrie anul trecut ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, a participat la Londra, alături de omologii săi din Europa de Est (Cehia, Croația, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, plus ministrul de Externe britanic Boris Johnson, care a inițiat întâlnirea) la o discuție despre securitatea regională în contextual Brexit-ului. Se întrevede astfel, ralierea statelor din fostul lagăr socialist pe o axă Londra-Washington, cu ocolirea Bruxelles-ului, cu toate că deocamdată, în chestiunea mutării ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim, după modelul american, această idee a fost îmbrățișată doar de guvernul român și de președintele ceh.
Așadar, guvernul PSD, indiferent de motivația liderilor săi, se declară pro-american în acestă chestiune și preferă să rămână în Noua Europă, în vreme ce președintele Klaus Iohannis alege politica europeană și „Vechea Europă”. Pentru prima dată există o astfel de falie la vârful țării.
