Extinderea Uniunii Europene a fost una din temele principale ale discursului lung de o oră al președintei Comisiei Europene.
Ea a spus printre altele că primirea noilor membri se va face după meritele individuale și că se va pune în aplicare un sistem în baza căruia țările candidate vor putea participa efectiv la luarea de decizii la nivelul UE într-un domeniu unde deja au încheiat negocierile.
Von der Leyen nu a pomenit vreo dată pentru ceea ce a numit „o nouă zi a marelui bun-venit” (pentru noi membri), și nici vreo dată de începere a negocierilor de aderare cu țările candidate.
- Te-ar putea interesa și: Comisia Europeană redirecționează fondurile programate pentru Rusia și Belarus către Ucraina și R.Moldova
Recent, președintele Consiliului European, Charles Michel, a spus că UE va trebui să fie gata pentru o nouă extindere în 2030.
Data începerii negocierilor de aderare cu țări ca Moldova sau Ucraina ar putea să fie anunțată la următorul Consiliu European, din luna octombrie. Chișinăul și Kievul au speranțe că negocierile vor începe chiar în acest an.
În discursul său despre Starea Uniunii, Ursula von de Leyen a insistat că Uniunea Europeană, care are în prezent 27 de membri, va funcționa bine și cu „30+ membri”, dar a recunoscut că este nevoie de reforme interne în Uniune, pentru o funcționare încă și mai eficientă.
Ea a insistat că fiecare extindere generează progrese în țările membre noi, dar și în procesul de integrare a Uniunii Europene.
- Te-ar putea interesa și: Ministra de Externe a Belgiei, la Chișinău: Perspectiva de aderare la UE se va apropia odată cu îndeplinirea reformelor
Von der Leyen a promis în discurs că UE va fi alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie și că refugiații ucraineni de război vor fi primiți în Europa cu aceeași solidaritate ca în primele zile de după invazia rusească.
Vorbind despre protejarea frontierelor externe ale UE, preșdinta CE a dat România și Bulgaria ca exemple de țări ce gestionează cum se cuvine migrația și azilul, și a cerut ca ele să fie primite fără întârziere în Spațiul Schengen,fără controale la frontierele interne.
Alte teme atinse de șefa executivului european în discurs au fost nevoia combaterii schimbărilor climaterice și trecerii la economia „verde”, a luptei pentru competitivitate europeană într-o lume a rivalităților de tot felul, imperativul gestionării tehnologiilor comunicaționale, în frunte cu Inteligența Artificială, continuarea politicilor de incluziune socială la nivel comunitar și altele.
„Sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm azi ca să fim gata pentru ziua de mâine”, a spus Ursula von de Leyen, în finalul discursului despre Starea Uniunii, 2023.