Linkuri accesibilitate

Valeriu Pașa: „Miza acestui vot comun este debarcarea regimului lui Vlad Plahotniuc”


La protestul susținătorilor ACUM pe 26 august 2018
La protestul susținătorilor ACUM pe 26 august 2018

În dialog cu activistul civic, despre reluarea dialogului pentru formarea guvernării.

Săptămâna aceasta este foarte importantă pentru Republica Moldova, urmând să se decidă dacă Parlamentul va fi dizolvat și vor urma, din nou, alegeri anticipate, deoarece nu s-a ajuns încă la formarea unei coaliții și a unei majorități parlamentare. Valentina Ursu a stat de vorba cu activistul civic Valeriu Pașa despre urmările vizitelor, de luni, ale celor trei importanți reprezentanţi din Statele Unite, Uniunea Europeană și Rusia.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:25 0:00
Link direct

Europa Liberă: Se spunea că după vizita celor trei demnitari veniți la Chișinău și din Occident, și din Est se va afla deznodământul incertitudinii politice după alegerile parlamentare din 24 februarie. Dvs. ce ați înțeles? Ce acceptă actorii politici din actualul Legislativ să facă în continuare?

Valeriu Pașa: „Am văzut mesajul destul de clar al vicepremierului rus. Ca urmare a acestuia, au demarat imediat negocieri între PSRM și Blocul ACUM, care se află în stadiu foarte avansat, rămân anumite neînțelegeri sau neconcordanțe pe subiecte, care eu chiar nu pot să înțeleg de ce ar fi important cine ocupă o funcție, în comparație cu miza...”

Valeriu Pașa
Valeriu Pașa

Europa Liberă: Cine ocupă funcția de speaker?

Valeriu Pașa: „Da, în special funcția de speaker, care mie mi se pare destul de neimportantă. Asta chiar nu contează.”

Europa Liberă: A fost insistența PSRM-ului, a repetat și președintele Igor Dodon că socialiștilor trebuie să le revină funcția de președinte al Parlamentului. Cei din Blocul ACUM au căzut de acord că ar putea s-o voteze pe Zinaida Greceanîi, pentru că ea rămâne a fi candidatura pentru această funcție din partea PSRM.

Valeriu Pașa: „Sincer, chiar nu văd ce o să schimbe funcția de speaker, ca și altele, având în vedere miza. Miza acestui vot comun este debarcarea regimului lui Vlad Plahotniuc. Iată asta-i...”

Europa Liberă: Și cum se face debarcarea, în opinia Dvs.?

Valeriu Pașa: „Nu contează cine și ce funcții o să ocupe, contează să se voteze împreună, să plece cât de curând Pavel Filip din cabinetul primului ministru și Alexandru Jizdan din cabinetul ministrului de Interne. Uite atunci o să putem vorbi despre o schimbare de regim, despre trecerea la o guvernare asigurată de majoritatea parlamentară, de votul cetățenilor. Asta contează cel mai mult și nu cine o să le ocupe locurile sau cine și ce funcție va deține. Da, clar lucru că ar fi bine să nu fie persoane compromise sau care sunt exponenți ai actualului regim. Restul este irelevant. Ce contează este cum văd soluționarea finală a situației cei care participă la negocieri. Dacă înțeleg eu bine, ei vor să creeze un Guvern comun sau, mă rog, așa sau altfel, un Guvern politic. Eu, unul, consider că soluția mai bună ar fi o finalitate prin alegeri anticipate, dar în condiții noi. Practic, am ajuns în situația în care să vină un exponent al guvernării din Rusia și să ne spună că „oameni buni, voi aveți nevoie de alegeri democratice”. Am ajuns s-o vedem și pe asta.”

Soluția mai bună ar fi o finalitate prin alegeri anticipate, dar în condiții noi...

Europa Liberă: „Așa cum a sugerat și Comisia de la Veneția”, a spus Dmitri Kozak la briefingul cu șeful statului, Igor Dodon.

Valeriu Pașa: „Exact!”

Europa Liberă: „Dar problema care se pune acum și am văzut că au reacționat mai mulți pe rețelele de socializare – dacă și găsesc un compromis PSRM-ul și deputații Blocului ACUM și votează acest pachet antioligarhic, există siguranță că Igor Dodon își va pune și el semnătura când ajunge acest pachet de deoligarhizare la Președinție?

Valeriu Pașa: „Eu înțeleg la ce vă referiți și mai este și problema așa-numitei Curți Constituționale. Igor Dodon face în mod absolut evident jocul lui Vlad Plahotniuc, el nu este liber în deciziile pe care le ia. Lucrul acesta s-a văzut prin faptul că a fost nevoit să vină Kozak la Chișinău și să spună asta pe față, să transmită un mesaj și cetățenilor din Republica Moldova, și socialiștilor, susținătorilor PSRM sau celor de la vârful partidului, deputaților inclusiv. Da, știm care e situația cu Igor Dodon, dar dacă va exista o majoritate clară care va vota în Parlament, Igor Dodon n-o să aibă de ales. Dacă vrea să meargă la conflict cu propriul partid, dacă vrea să meargă la conflict deschis cu curatorii săi de la Moscova, vrem s-o vedem și pe asta. Ce contează cu adevărat nu este ce va face Igor Dodon sau așa-numita Curte Constituțională, dar cu ce o să se termine toate astea.”

Europa Liberă: Și cu ce anticipați că ar putea să se termine?

Valeriu Pașa: „Eu nu știu cum exact se va termina, eu știu cum ar fi bine pentru cetățeni, pentru Republica Moldova – să se ajungă la alegeri anticipate undeva prin toamnă cu un Guvern nou. Eu nu cred că soluția unui Guvern politic este cea mai bună, dar asta este la discreția negociatorilor. Important e să fie un Guvern care să asigure alegeri libere și corecte, astfel încât să avem o nouă componență a CEC-ului, astfel încât polițiștii în ziua alegerilor să nu se facă că plouă, astfel încât să nu avem acele falsificări, abuzuri de resurse administrative și oameni care sunt aduși, mânați la vot și impuși să voteze pentru un anumit partid, astfel încât toți participanții la procesul electoral, inclusiv cele două entități – Blocul ACUM și socialiștii, care acum negociază – să fie absolut toți în condiții egale. Și este mult mai important să restabilim practica alegerilor democratice, reprezentative decât cine o să le câștige. Acesta-i un lucru pe care trebuie să-l conștientizăm, democrația este mult mai importantă și astea nu-s vorbe frumoase, pur și simplu spuse de dragul vorbelor. S-a văzut că acesta este marele pericol, pentru că lucrul acesta se poate întrerupe și revenirea la normalitate va fi mult mai dureroasă și mult mai lungă.”

Dacă va exista o majoritate clară care va vota în Parlament, Igor Dodon n-o să aibă de ales...

Europa Liberă: Dar așa se zice că o înțelegere, fie și de scurtă durată, între deputații Blocului ACUM și socialiști ar însemna o victorie pentru Vlad Plahotniuc?

Valeriu Pașa: „Nu! Asta-i o aberație. Asta o spun oamenii care primesc indicații despre ce să vorbească în spațiul public direct din sediul Partidului Democrat. Punct! Nu vreau să intru în detalii, dar dacă tare trebuie, pot să dau și nume. De exemplu, ex-ministrul și ex-candidatul Valeriu Munteanu. Da, om care în mod miraculos a semnat peste jumătate din toate adresările la Curtea Constituțională, care i-au trebuit lui Vlad Plahotniuc. Și ca el sunt mulți!”

Europa Liberă: Democrații au anunțat că au rezervat Piața Marii Adunări Naționale și alte spații publice pentru întâlniri cu electoratul, promit că vor aduce în inima Chișinăului 50 de mii de susținători...

Valeriu Pașa: „Da, îi vor mâna exact cum i-au mânat și la alegeri...”

Europa Liberă: Ei spun că vor să vadă totuși cu ce poziție iese PD-ul, ce fac ei mai departe. Ce așteptați Dvs. de la această întâlnire a PD-ului cu electoratul său?

Valeriu Pașa: „Asta nu este niciun fel de întâlnire cu electoratul, este un miting forțat, atunci când bugetarii și alte tipuri de persoane dependente de guvernare sunt aduse cu forța la Chișinău. Plus la asta vor fi dislocați cei din grupările semi-criminalo-sportive, care sunt coordonate de Constantin Țuțu, vor încerca să facă destabilizări, presiuni, provocări. De partea lor vor fi impuși să participe polițiștii, în frunte cu adjunctul șefului IGP, Gheorghe Cavcaliuc. Da, sunt lucruri știute. Despre acest scenariu se vorbește în spațiul public de mult. Este o operațiune care implică mii și mii de oameni. Despre toate lucrurile astea...”

Europa Liberă: Dar acest miting al PD-ului poate schimba percepția opiniei publice în societate?

Valeriu Pașa: „Nu, nu cred că se va schimba. Pentru cine este secret că Vlad Plahotniuc o să încerce să facă tot posibilul pentru a se ține și cu dinții de putere? Nimic nou în asta nu este.”

Europa Liberă: A se ține cu tot dinadinsul de putere, înseamnă că totuși ar putea să ajungă și democrații la un compromis cu socialiștii?

Valeriu Pașa: „Nu, deci nu consider că…”

Europa Liberă: Dar cum se va menține dl Plahotniuc la putere?

Valeriu Pașa: „Nu poate să existe compromis cu socialiștii, unicul lucru care se poate face…”

Europa Liberă: Compromis între democrați și socialiști?

Dacă PSRM-ul votează pentru un Guvern PD sau împreună cu PD-ul pentru un Guvern, ei își pierd identitatea...

Valeriu Pașa: „Absolut. Deci, ei nu pot ajunge la compromis, unicul lucru pe care-l poate face Vlad Plahotniuc – să îi impună să voteze pentru o guvernare împreună cu partidul său. Despre niciun fel de compromis acolo nu poate fi vorba. Compromis poate fi între niște părți egale. Dacă PSRM-ul votează pentru un Guvern PD sau împreună cu PD-ul pentru un Guvern, ei își pierd identitatea, independența politică sau ultimele urme de independență politică imediat. De ce? Pentru că vor pierde ratingul și nu vor mai putea pune sub riscul alegerilor anticipate un eventual Guvern.”

Europa Liberă: PD-ul a remis spre difuzare un comunicat de presă, că dl Vlad Plahotniuc s-ar fi întâlnit și el cu toți cei trei emisari veniți luni la Chișinău. Vă este clar ce subiecte au fost discutate și ce le-a spus dl Plahotniuc și ce au înțeles interlocutorii lui?

Valeriu Pașa: „Subiectele nu au fost de așa natură, încât să se pronunțe public, să dea un comunicat despre ce au vorbit, într-adevăr, și cu siguranță nimic care să-i placă dlui Plahotniuc acolo nu a fost spus, pentru că n-am mai văzut acele declarații fastuoase că va susține parcursul, apreciază reformele și aberații de genul acesta. Ce mă miră pe mine este faptul că Dmitri Kozak s-a întâlnit cu Vlad Plahotniuc, având în vedere că cetățeanul Federației Ruse Vlad Plahotniuc este în căutare internațională dată de autoritățile ruse, are două dosare penale și o condamnare pentru arest preventiv în judecătoria rusă. Deci, faptul că Kozak merge și se întâlnește cu el este cel puțin straniu, dar, mă rog, politica externă a Federației Ruse niciodată nu s-a deosebit, știți, prin mari principii și valori, dacă să utilizăm limbajul cultural.”

Europa Liberă: Păi și deputații Blocului ACUM au fost învinuiți că s-au întâlnit cu dl Kozak, ținându-se cont de faptul că dl Kozak este considerat persona non grata în UE?

Valeriu Pașa: „Da, și aceste voci au venit în mare parte cam din aceeași zonă a bursierilor din sediul lui din strada Armenească, fie că e vorba de cei din Republica Moldova sau din exterior. Astea sunt aberații. Deci sunt niște lucruri care țin de diplomație, de relații externe și, din păcate, n-avem noi posibilitatea sau opoziția, sau partidele din Republica Moldova să aleagă cine este într-o funcție sau alta în Federația Rusă, dar un dialog cu această țară, ca și cu orice altă țară, noi trebuie să menținem atâta timp cât este în interesul nostru.”

Cel mai bun lucru pe care-l poate face acum Plahotniuc este să-și ia motocicleta și să plece...

Europa Liberă: 9 iunie este considerat termenul limită în care Igor Dodon va dizolva Legislativul ales pe 24 februarie dacă nu se va crea o majoritate legislativă și nu va fi desemnat un premier pentru a-și forma Cabinetul de miniștri. Dvs. credeți că până duminică e mai cu șansă scenariul înțelegerii între socialiști și deputații Blocului ACUM?

Valeriu Pașa: „Eu pot să spun ce cred că trebuie să se întâmple. Eu cred că trebuie să existe o anumită formă de compromis, lucrurile trebuie să revină cât de posibil la normalitate. Eu nu cred că e posibil acum, știți, să avem un Guvern super-reformator și super-eficient, nu! Pentru asta e nevoie să trecem prin testul unor alegeri cu adevărat democratice, fără acest sistem mixt, care nu este reprezentativ, care a denaturat modul în care se desfășoară alegerile, se expune voința politică a cetățenilor și abia atunci o să putem vorbi de un Guvern care să aibă într-adevăr mandat pe termen lung, să facă ceva. Acum miza mare nu este careva schimbări super-pozitive, miza mare este să oprim declinul, să revenim la normalitate ca oamenii să poată să aibă măcar o minimă speranță că în țara asta se mai poate întâmpla ceva bun.”

Europa Liberă: Și dl Plahotniuc se va împăca cu gândul că e perdantul momentului?

Valeriu Pașa: „Nu, cu siguranță nu, dar cred că cel mai bun lucru pentru el pe care-l poate face acum este să-și ia motocicleta și ce mai încape în business get și să urce și să plece unde-l duc ochii și unde îi permite legislația privind neextrădarea cetățenilor rezidenți și nerezidenți.”

Europa Liberă: Spuneți aceasta, știind prea bine că nu va proceda așa cum îi sugerați?

Valeriu Pașa: „Nu știu, dar cred că asta ar fi cea mai rațională decizie din partea lui acum, pentru că nu poate dura asta la nesfârșit, iar dacă va încerca să escaladeze situația, să forțeze, să abuzeze sau să provoace chiar unele dezordini, s-ar putea să se trezească cu probleme mult mai mari pe exterior, dar el și așa le are nu puține.”

Europa Liberă: Și care rămâne a fi rolul șefului statului, Igor Dodon? Ce va întreprinde el?

Valeriu Pașa: „El va pierde din ce în ce mai mult influența asupra Partidului Socialiștilor, dar are o șansă să-și salveze din propriul electorat, din imaginea și din susținerea politică pe care o are și să-și reconstituie relația cu partenerii săi din Federația Rusă. Având în continuare șanse nu rele să acceadă în turul doi al alegerilor prezidențiale de anul viitor. Asta dacă va reuși să-și păstreze fața, pentru că nu-l mai cred nici măcar propriii colegi de partid. Vă dați seama în ce hal a ajuns omul acesta?”

Europa Liberă: Dar Dvs. credeți că e posibil să se desfacă relația pe care ar fi avut-o cei doi - Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc?

Valeriu Pașa: „Nu, nu se va desface, dar dacă Vlad Plahotniuc va gândi rațional, pentru el va fi pe termen lung mai convenabil să-l influențeze pe anumite decizii măcar minore pe Igor Dodon decât să-l distrugă. Asta e opinia mea.”

XS
SM
MD
LG