Vicepremierul rus Dmitri Kozak a sugerat luni la Chișinău că posibila soluție văzută de Moscova pentru depășirea impasului postelectoral moldovean sunt alegerile anticipate care să fie organizate pe liste de partid, așa încât „la alegeri să concureze programe și ideologii, nu viziunile personale ale celor care candidează în circumscripțiile uninominale”. Comisarul european Johannes Hahn a spus, la rândul său, după discuții cu liderii politici moldoveni că Uniunea Europeană așteaptă formarea unui Guvern care să întărească democrația și statul de drept, indiferent care dintre principalele formațiuni câștigătoare îl vor forma, în vreme ce oficialul Departamentului de Stat, Bradley A. Freden, a spus că suprapunerea vizitei sale de luni cu cele ale lui Hahn și Kozak este o coincidență, iar Statele Unite vor colabora cu orice Guvern va fi la Chișinău. Corespondenta Europei Libere i-a cerut un comentariu analistului Vladimir Socor de la Fundația Jamestown cu sediul la Washington și publicația Eurasia Daily Monitor.
Europa Liberă: În urma vizitei celor trei oficiali din Federația Rusă, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii la Chișinău, cele trei forțe politice mari din Parlament – socialiștii, democrații și cei din Blocul ACUM – au dezvăluit o parte din subiectele discutate în cadrul întrevederilor, dar se pare că toți au abordat formarea unei majorități parlamentare. Credeți că va fi formată această majoritate parlamentară?
Vladimir Socor: „E imposibil de știut în momentul actual. Partidele negociază între ele, mai rămân numai câteva zile până la expirarea termenului constituțional. Eu nu exclud deloc faptul ca, la Chișinău, Curtea Constituțională să vină cu o decizie, un as din mânecă – așa cum se spune la Chișinău –, care să prelungească termenul formării unei noi coaliții. Termenul expiră peste câteva zile, dar noi știm că, la Chișinău, Curtea Constituțională poate să dea orice decizie, așa încât n-aș fi surprins dacă s-ar întâmpla chiar asta, pentru a mai câștiga încă vreo câteva zile.”
Europa Liberă: Imediat după plecarea celor trei emisari, au început consultările dintre deputații Blocului ACUM și deputații socialiști, dar nu par să fi condus la un progres concludent, din contra unii vorbesc despre un eșec al discuțiilor dintre aceste două entități. Ce pot face deputații acestor două formațiuni?
Vladimir Socor: „Din punctul de vedere al Blocului ACUM, orice coalizare pe termen lung cu Partidul Socialiștilor nu are niciun sens, este condamnată eșecului dacă e vorba de o coalizare pe un termen lung, pe termenul unei legislaturi depline. Altceva este un vot comun în Parlament, nu o alianță, nu o coaliție, dar un vot comun în Parlament pentru a declanșa procedurile de dezoligarhizare propuse de către Blocul ACUM. Și aici sunt perfect de acord cu Blocul ACUM. Rămâne ca Partidul Socialiștilor să demonstreze dacă susține sistemul oligarhic al dlui Plahotniuc sau dacă dorește dezoligarhizarea.”
Europa Liberă: Blocul ACUM a spus că ar fi dispus să voteze în funcția de președinte al Parlamentului candidatul PSRM, cei din PSRM au spus că candidatura lor rămâne a fi Zinaida Greceanîi, dar condiția celor din Blocul ACUM este că ar trebui să fie adoptat pachetul de legi antioligarhice. Dvs. credeți că chiar și dacă se ajunge la acest compromis, Igor Dodon va pune semnătura pe acest pachet când va ajunge la Președinție?
Dl Dodon va trebui să decidă dacă relația lui personală cu dl Plahotniuc este mai importantă decât promisiunile făcute de către partid alegătorilor...
Vladimir Socor: „Dl Dodon va trebui să decidă dacă relația lui personală cu dl Plahotniuc este mai importantă decât promisiunile făcute de către același domn Dodon și de către partid alegătorilor. Alegătorii Partidului Socialiștilor au dispoziții antioligarhice, electoratul socialist este prin definiție un electorat antioligarhic, dar dl Dodon deviază dezbaterea de la acest subiect, în loc de dezoligarhizare, dl Dodon oferă alegătorilor săi pe Kiril al Moscovei, întâlniri cu dl Putin, Uniunea Eurasiatică. Deci, dl Dodon se eschivează de la problemele reale, pentru că are o relație bilaterală cu dl Plahotniuc.”
Europa Liberă: Unioniștii îi critică dur și pe Maia Sandu, și pe Andrei Năstase după ce aceștia au acceptat să se întâlnească cu vicepremierul rus Dmitri Kozak. Am văzut și opinia unui editorialist, Nicolae Negru, care spunea că ar fi un gest disperat al celor doi lideri ai Blocului ACUM. Dvs. ați spus în precedentul interviu că le sugerați să meargă la această întâlnire. Vedeți acum cât de dur sunt criticați?
Vladimir Socor: „Sunt criticați de persoane sau de comentatori care au o relație într-un fel sau altul cu dl Plahotniuc. Și nu mă refer deloc la dl Negru, mă refer la alți comentatori și la alte grupuri care dau dovadă de copilărie politică. Nu te întâlnești cu dl Kozak pentru că dl Kozak este balaurul, este întruchiparea răului, nu te întâlnești cu el să nu te molipsești de microbii lui. Este o copilărie. Nu așa se procedează în diplomație și în viața de stat. A fost foarte bine că Blocul ACUM s-a întâlnit cu Dmitri Kozak pentru evaluarea adversarului. Adversarul trebuie evaluat, el nu trebuie considerat ca un ciumat sau un diavol, el este o persoană reală, care trebuie combătut și pentru aceasta trebuie evaluat.”
Europa Liberă: Socialiștii care au câștigat alegerile parlamentare cu un scor destul de bun au primit la finele lunii mai o invitație la negocieri din partea democraților lui Vlad Plahotniuc. PSRM spune că va lua o decizie în această săptămână privind oferta PDM-ului de a crea o coaliție. Credeți că ar putea să se întâlnească și aceste două entități la masa de discuții?
Lozincile despre integrarea europeană au dispărut din vocabularul dlui Plahotniuc...
Vladimir Socor: „Desigur că ar putea. Dl Plahotniuc și purtătorii săi de cuvânt au indicat ce priorități au. După părerea lor, îmbunătățirea vieții oamenilor în cel mai sărac stat din Europa. Și socialiștii preconizează o orientare externă echilibrată între Est și Vest; dl Plahotniuc preconizează o orientare zisă „pro-Moldova”. Lozincile despre integrarea europeană au dispărut din vocabularul dlui Plahotniuc, uneori mai spune câte ceva dl Filip, pentru că dl Filip, fiind șeful Guvernului, are datoria să obțină reluarea finanțării europene.
De aceea, dl Filip din când în când mai face referiri la parcursul european, dar ați observat că aceste lozinci au dispărut din vocabularul dlui Johannes Hahn, ceea ce revelează în cea mai mare măsură schimbarea de atitudine la nivelul Uniunii Europene față de Republica Moldova, pierderea iluziilor față de guvernarea lui Plahotniuc, dar și faptul că Uniunea Europeană nu mai este dispusă să recurgă la lozinci și la automatisme verbale de genul „parcursului european” pentru a acoperi o realitate inversă.”
Europa Liberă: Dar apropo, Uniunea Europeană, prin vocea comisarului Hahn, a recomandat partidelor din Parlamentul Republicii Moldova să evite alegerile anticipate, pe care emisarul rus Kozak le-a numit „inevitabile”. Reprezentantul Departamentului de Stat a declarat că SUA vor colabora cu orice Guvern de la Chișinău. De ce atât de diferite sunt mesajele?
Vladimir Socor: „Mesajele sunt diferite, deoarece cei trei emisari nu s-au coordonat între ei înaintea vizitei și mesajele au fost foarte divergente. Cel mai sever a fost dl Johannes Hahn. Dânsul chiar a amenințat, practic, cu sancțiuni economice dacă au loc alegeri anticipate.”
Europa Liberă: Că s-ar pune în pericol finanțarea externă a țării de la Fondul Monetar Internațional?
Vladimir Socor: „Da, și de la Fondul Monetar, și de la Uniunea Europeană. Dl Hahn practic a amenințat că finanțarea rămâne suspendată din partea Uniunii Europene și va fi suspendată și din partea Fondului Monetar, dacă au loc alegeri anticipate. Este un avertisment fără precedent din partea Uniunii Europene. Cu toată această atitudine practică din partea dlui Hahn, trebuie să ținem seama de faptul că mandatul dlui Hahn se termină chiar peste câteva săptămâni, iar noul comisar european și, în general, noua Comisie Europeană va fi numită abia la toamnă. Deci avem o perioadă de tranziție la Bruxelles în care Uniunea Europeană nu are o politică definită. Dacă dl Hahn vorbește în numele său personal sau în numele actualei comisii, el nu poate vorbi în numele comisiei care va intra în funcțiune în toamna acestui an.”
Europa Liberă: Liderul democraților, Vlad Plahotniuc, a avut trei întrevederi cu acești trei oficiali din străinătate. Ce mesaj le-ar fi transmis dl Plahotniuc interlocutorilor săi și ce ar fi auzit dl Plahotniuc de la acești trei demnitari?
Vladimir Socor: „Din comunicatele emise de Partidul Democrat reiese faptul că dl Plahotniuc e dispus să facă o coaliție atât cu Partidul Socialiștilor, cât și cu Blocul ACUM. În realitate, poziția Partidului Democrat și a dlui Plahotniuc este mult mai nuanțată, toată propaganda holdingului dlui Plahotniuc, dar și declarațiile personale ale oficialităților din Partidul Democrat se îndreaptă împotriva Blocului ACUM, continuă același șuvoi neîntrerupt de amenințări, de calomnii personale la adresa Blocului ACUM.
Dl Plahotniuc dorește să facă ceea ce americanii numesc o nuntă forțată sub țeava armelor. Acesta este tipul de nuntă pe care partidul dlui Plahotniuc dorește să-l facă cu Blocul ACUM, prin amenințări, prin calomnii neîncetate să-i forțeze să intre într-o combinație cu Partidul Democrat, combinație care ar fi fatală pentru Blocul ACUM. Blocul ACUM știe acest lucru și sunt convins că nu va intra într-o asemenea combinație.”
Europa Liberă: Acum o săptămână, dl Plahotniuc se adresa către oponenții săi politici să nu se prea agite, să nu-și facă planuri prea mari sau poate deloc, pentru că nu-i va lăsa el de capul lor. Și iată că pentru mâine democrații spun că vor aduna în Piața Marii Adunări Naționale electoratul lor, promit că vor aduce peste 50 de mii de oameni. Ce semnal transmite PD și dl Plahotniuc opiniei publice?
Dl Plahotniuc s-a răstit, practic, s-a răstit ca un stăpân la toți politicienii...
Vladimir Socor: „Intervenția pe care ați citat-o din partea dlui Plahotniuc a fost numai câteva propoziții, după care a părăsit sala. Dânsul a calculat să exploateze scepticismul care există în societate față de toți politicienii. Dl Plahotniuc s-a răstit, practic, s-a răstit ca un stăpân la toți politicienii: „Nu vă las eu să vă faceți de cap! Știu eu de ce sunteți în stare! N-o să vă meargă!”, remarci adresate tuturor politicienilor. El exploatează ceea ce Partidul Democrat sau polit-tehnologii săi l-au sfătuit că există în societate o neîncredere masivă generalizată față de politicieni. Desigur, Blocul ACUM este cu totul alt tip de partid, dar dl Plahotniuc vrea să demonstreze că el este stăpânul politicii și își permite să se răstească la oricine.”
Europa Liberă: Ce va arăta această întâlnire a PD cu electoratul dacă se adună lume în inima Chișinăului?
Vladimir Socor: „Ce poate să se întâmple? Să înceapă să scandeze: „Plahotniuc! Plahotniuc!”? N-are ce să se întâmple, practic. Ideea ca un Guvern să organizeze de sus în jos manifestări de sprijin pentru Guvern este o idee profund neeuropeană. Niciun Guvern european nu se apucă să organizeze manifestări populare în sprijinul Guvernului. Aceasta este o practică sovietică, în primul rând, și o practică în lumea a treia de astăzi, autocrațiile, dictaturile din lumea a treia organizează exact acest tip de întruniri. Guvernul organizează mitinguri în sprijinul Guvernului. Asta este încă o dată scoaterea Republicii Moldova din Europa.”
Europa Liberă: Ce va face Igor Dodon, cu cine va merge în continuare - cu Vladimir Plahotniuc, liderul PD, sau cu Kremlinul?
Vladimir Socor: „Dlui Dodon îi este mult mai confortabil să meargă în continuare cu Partidul Democrat al dlui Plahotniuc, ei au deja niște aranjamente pe care le-am identificat de-a lungul ultimilor câțiva ani. Există între ei un fel de compromis politic pe durată lungă, un compromis care nu e ușor, un compromis cu contradicții, un compromis între concurenți politici, dar până la urmă este un compromis strategic pe termen lung în care și o parte (Partidul Democrat), și Partidul Socialiștilor au fiecare ceva de câștigat. Dl Dodon riscă să destabilizeze acest compromis, cerând întoarcerea împuternicirilor pe care Președinția le-a avut înainte de alegerea dlui Dodon ca președinte. Dl Dodon cere reîntoarcerea acestor împuterniciri, fapt care riscă să destabilizeze compromisul său cu Plahotniuc, dar așa cum au găsit formule de echilibru până acum la fiecare pas, vor găsi și de acum înainte…”
Europa Liberă: Dar cum îl va trata Federația Rusă dacă Igor Dodon rămâne dependent de Vladimir Plahotniuc?
Rusia va fi nevoită să-l înghită în continuare pe dl Dodon, mai ales că R. Moldova nu este o prioritate în politica externă a Rusiei...
Vladimir Socor: „Rusia nu are alt sprijin intern în Republica Moldova decât Partidul Socialiștilor. Rusia va fi nevoită să-l înghită în continuare pe dl Dodon, mai ales că Republica Moldova nu este o prioritate în politica externă a Rusiei. Rusia este liniștită, mulțumită, că are un partid pro-rus în Republica Moldova aparent care nu realizează nimic din punct de vedere strategic sau geopolitic, dar Rusia poate să arate că are un partener pro-rus de dimensiuni destul de mari în Republica Moldova. Este tot ce-și dorește Rusia să mențină în Republica Moldova – statu-quo-ul.”
Europa Liberă: Aceste discuții dintre deputații Blocului ACUM și socialiști îl favorizează pe Vladimir Plahotniuc.
Vladimir Socor: „Nu cred că-l favorizează pe dl Plahotniuc. Dl Plahotniuc dorește o negociere bilaterală cu Partidul Socialiștilor. Eu cred că dl Plahotniuc, pe bună dreptate, consideră că Blocul ACUM nu va merge la o coalizare cu Partidul Socialiștilor. Chiar dacă Moscova sugerează acest lucru, Blocul ACUM nu va merge la o asemenea coalizare, cu atât mai mult după ce Dmitri Kozak a indicat că Moscova ar favoriza o combinație între Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor. După ce dl Kozak a indicat acest lucru, cu atât mai mult Blocul ACUM nu va merge la o combinație cu Partidul Socialiștilor.”
Europa Liberă: Dar după declarația pe care ați făcut-o Europei Libere, spunând că cei din Blocul ACUM nu sunt gata, nu sunt pregătiți să guverneze Republica Moldova, mulți din tabăra democraților v-au considerat adeptul opiniilor lor.
Vladimir Socor: „Am văzut că presa holdingului lui Plahotniuc a tirajat foarte mult această declarație a mea, numai această afirmație a fost tirajată. Și într-adevăr sunt de părere că Blocul ACUM în etapa actuală nu este pregătit să guverneze; ar fi o aventură riscantă ca Blocul ACUM să-și asume guvernarea singur-singur, dar și mai rău ar fi dacă Blocul ACUM s-ar coaliza fie cu Partidul Socialiștilor, fie cu Partidul Democrat. Dacă preluarea guvernării de către Blocul ACUM fără ei ar fi un risc major și, după părerea mea, o aventură, o coalizare – fie cu socialiștii, fie cu Partidul Democrat – ar fi mai rău decât o aventură, ar fi de-a dreptul fatală pentru Blocul ACUM. Blocul ACUM are nevoie de un răgaz, are nevoie de o lungă pauză de respirație.
Blocul ACUM nu poate fi aruncat în vâltoarea guvernării la un timp atât de scurt după alegeri și având numai 26 de mandate în Parlament. E necesar să crească, să-și consolideze echipa potențială guvernamentală și, mai ales, să stabilească o comunicare politică cu electoratul care acum este captiv Partidului Socialiștilor. Și acest electorat este antioligarhic, dar spuneam adineauri că este captivul Partidului Socialiștilor din cauza manipulării cu lozinci pro-rusești din partea Partidului Socialiștilor. Acest electorat trebuie recâștigat pentru eforturile antioligarhice. Și acest lucru, această recâștigare va necesita timp.”