Linkuri accesibilitate

Vlad Gribincea: „Politicienii trebuie să renunțe la controlul asupra justiției dacă vor o justiție cu adevărat independentă”


Interviu cu președintele Centrului de Resurse Juridice despre noul concept de reformare a sistemului judecătoresc şi a procuraturii.

În fața refuzului sau incapacității sistemului justiției de a se redresa singur, din interior, guvernarea de la Chișinău intenționează o nouă reformă a sistemului judecătoresc și a procuraturii. În ce măsură cele intenționate vor permite revenirea pe calea cea bună? Punctul de vedere al juristului Vlad Gribincea, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:02 0:00
Link direct


Europa Liberă: Așadar, după ce și-a văzut zadarnice așteptările ca sistemul justiției să se asaneze singur, din interior, actuala guvernare a anunțat o reformă a sistemului judecătoresc și a procuraturii. Un concept în acest sens a fost prezentat de ministrul justiției Olesea Stamate. Alături de ea au fost și au făcut comentarii premierul Maia Sandu, speakerul Zinaida Greceanîi, președintele Igor Dodon și vicepremierul și ministrul de Interne Andrei Năstase. Înainte de a ne referi la aspectele concrete ale reformei preconizate sau ale acestui concept, în orice caz, o întrebare simplă: de ce miza pe un fel de autotratament în justiție s-a dovedit a fi o iluzie, astfel încât sunt necesare – iată – noi acțiuni de reformare din partea politicienilor?

Vlad Gribincea
Vlad Gribincea

Vlad Gribincea: „Eu cred că așteptările poporului privind asanarea justiției sunt mult mai mari decât posibilitățile justiției însăși de a se autopurifica și asta pune o presiune mare pe politicieni pentru a acționa mai ferm. Cred că asta este explicația”.

Europa Liberă: Îmi aduc aminte că, de exemplu, acum doi ani și ceva, referindu-vă la noua lege a Procuraturii, la elaborarea căreia ați participat, spuneați la acest microfon că „bineînțeles că este spațiu pentru perfecționare, dar cred totuși că acum sarcina principală este să facem procurorii să înțeleagă că de fapt puterea este în mâinile lor și nu în ale politicienilor...” Nu au înțeles sau au înțeles altfel decât trebuia, de vreme ce s-a ajuns aici?

Vlad Gribincea: „Percepția mea este că procurorii înțeleg necesitatea schimbărilor însă prețul pe care trebuie să-l plătească pentru schimbare din contul confortului propriu și garanțiilor personale s-a adeverit a fi mai greu de plătit, aș spune așa. Procurorii și judecătorii au încercat să acționeze mai degrabă ca o castă decât ca un serviciu în interesul cetățenilor. Și acest lucru era evident.”

Europa Liberă: În general, din punctul Dvs. de vedere, cele intenționate țintesc exact în punctele nevralgice al situației din justiție? Adică, tocmai aceste schimbări și, poate, doar aceste schimbări trebuie făcute ca starea de lucruri în sistemul judecătoresc și procuratură să se schimbe?

Este vorba de măsurile de urgență care urmează a fi luate în următoarele luni sau săptămâni...

Vlad Gribincea: „Vreau să vin cu o clarificare aici. Percepția mea a situației este că ceea ce s-a anunțat ieri este doar o parte din reformă. Este vorba de măsurile de urgență care urmează a fi luate în următoarele luni sau săptămâni. Un pachet mai mare de reforme care va viza o nouă strategie de reformare a justiției ar trebui să vină până la sfârșitul acestui an și va viza o perioadă de câțiva ani. Reformele anunțate ieri sunt niște reforme, aș spune, importante, dureroase, dar care trebuie luate extrem de rapid.”

Europa Liberă: Deci Dvs. sugerați că ceea ce s-a anunțat ieri e un fel de avanpremieră a unui pachet de legi mai mare care ar urma?

Vlad Gribincea: „În justiția din Republica Moldova, trebuie să recunoaștem, s-au acumulat cam multe probleme și aceste probleme trebuie tratate, dar prioritatea tratării lor este diferită. Prin măsurile anunțate ieri, s-a dorit probabil transmiterea unui semnal că există un consens politic pentru aceste reforme și trebuie să recunosc că existau suspiciuni dacă este un consens politic plenar cu privire la reforme, cum ar fi reforma Curții Supreme de Justiție, o reformă destul de ambițioasă, dar care a eșuat în fosta Strategie de reformare a justiției sau cea a Procuraturii, care n-ar fi trebuit să fie, dacă procurorii ar fi valorificat pe deplin garanțiile din legea cu privire la procuratură.”

Europa Liberă: Vorbind despre Curtea Supremă de Justiție, de ce și ce efecte poate avea reducerea competențelor CSJ, cum se intenționează, a numărului de judecători ai acestei Curți?

Vlad Gribincea: „Trebuie să privim lucrurile mai global. Nicio reformă în justiție nu va fi percepută ca una veritabilă dacă ea nu va fi făcută cu bună intenție. Cred că trebuie politicienii să învețe din lecțiile din trecut, că jumătățile de măsură în justiție nu generează efectele scontate și că politicienii trebuie să renunțe la controlul asupra justiției dacă vor o justiție cu adevărat eficientă și independentă.

Reforma CSJ este văzută în primul rând ca un prim mesaj trimis judecătorilor că modul cum a funcționat justiția până acum nu mai este acceptabil. Se dorește în primul rând reducerea numărului judecătorilor, dar asta vine mână în mână cu încă ceva, și anume verificarea tuturor judecătorilor CSJ în privința activității sale anterioare și a averilor. Un exercițiu similar din Albania a descalificat circa 80% din judecătorii care erau în sistem.”

Europa Liberă: Când spuneți că „a descalificat”, aveați în vedere ceea ce spunea și președintele Igor Dodon care spunea că „jumătate au plecat de voie bună în așteptarea unei evaluări”?

Vlad Gribincea: „În Albania, spre exemplu, din judecătorii constituționali, care erau dacă nu greșesc 15 acest test a fost promovat doar de trei, deoarece mulți nu au putut să justifice credibil de unde au averi sau să explice clar de ce au adoptat o hotărâre într-un mod sau altul care este greu de înțeles logic.”

Europa Liberă: Cum vedeți propunerea de evaluare sub mai multe aspecte a judecătorilor de către o comisie din care să facă parte și experți europeni?

Reformele în justiție nu pot veni din afară, ele trebuie făcute cu mâinile proprii...

Vlad Gribincea: „Reformele în justiție nu pot veni din afară, ele trebuie făcute cu mâinile proprii, străinii pot doar să ne ajute în intențiile nobile pe care le avem”.

Europa Liberă: Schimbarea modalității de selectare a candidaților la funcția de procuror general... Ce poate remedia acest lucru?

Vlad Gribincea: „Eu cred că schimbarea legislației în ceea ce privește selectarea procurorului general este ceva ce eu nu am încurajat, deoarece nu ar trebui să aibă loc. Dacă procurorii ar fi demonstrat că acționează cu adevărat independent, și nu în interes corporativ”.

Europa Liberă: Și ce trebuie să se înțeleagă din intenția, deocamdată, de a reduce din competențele procurorului general?

Vlad Gribincea: „Eu nu știu despre ce este vorba în ceea ce privește reducerea competențelor procurorului general. Proiectul de lege pe care recunosc l-am văzut anterior nu conținea nimic în acest sens.”

Europa Liberă: Și Dvs. rămâneți în continuare reticent față de noua modalitate de selectare a candidaților la funcția de procuror?

Vlad Gribincea: „Eu înțeleg că această schimbare a modalității de pre-selectare a candidaților pentru funcția de procuror general e determinată în primul rând de neîncrederea pe care o au politicienii în Consiliul Superior al Procurorilor, care în ultima perioadă de timp mai degrabă a încercat să conserve lucrurile în Procuratură decât să promoveze schimbări veritabile. Înțeleg de unde vine ideea, dar drumul spre iad e pavat cu intenții nobile, e bine cunoscut acest lucru, ceea ce contează e că în această perioadă de schimbări să nu ajungem în situația în care să existe un control al Procuraturii din partea politicului, asta e cel mai prost lucru care se poate întâmpla”.

Europa Liberă: Se propune, pentru candidații la funcția de procuror general, eliminarea condiției de cinci ani de experiență ca procuror, în schimb se urmărește stabilirea criteriului de experiență de 10 ani ca procuror, judecător sau avocat... Ce părere aveți despre asta?

Vlad Gribincea: „Nu este vorba atât despre restricționare a accesului, ci despre viziunea asupra personalității procurorului general. Am avut discuții asupra acestui aspect și atunci când s-a elaborat Legea Procuraturii și poziția mea atunci era că noi trebuie să avem un procuror general care este un manager a sistemului, și nu cineva care ia decizii în stânga și în dreapta în fiecare dosar. Atunci s-a ajuns la ideea că procurorul general trebuie să fie o figură procesuală și ceea ce am văzut noi între timp este că da această persoană este cineva din sistem, dar care intervine foarte mult în dosare și intervenția foarte mare în dosare a procurorului general a subminat din independența procurorilor.

În opinia mea, procurorul general trebuie să fie o persoană tehnocrată, un manager foarte bun...

În opinia mea, procurorul general trebuie să fie o persoană tehnocrată, un manager foarte bun, o persoană care să poată coagula în jurul său pe cei mai buni procurori și să-i ghideze spre o dezvoltare armonioasă a Procuraturii în stil european. Nu o persoană foarte puternică individual care ține totul sub control și care nu tolerează niciun fel de opinii alternative, ceea ce am avut pe timpul ultimului procuror general”.

Europa Liberă: Ce garanții există că o eventuală nouă guvernare nu va veni deja cu alt concept de reformare a justiției?

Vlad Gribincea: „Nu este nicio garanție că noua guvernare nu va veni cu o abordare similară, dar modul cum este scris acum proiectul de evaluare al judecătorilor și procurorilor nu poate să aducă la schimbarea conducerii oneste și bune care eventual ar putea fi plasată în fruntea justiției. De ce? Deoarece sistemul actual spune că unicul motiv de schimbare a persoanelor din fruntea procuraturii și a justiției este coruptibilitatea acestora sau comportamentul care nu poate fi explicat logic. În cazul în care noua conducere numită va fi una onestă, ea nu va putea fi schimbată prin astfel de procedură”.

XS
SM
MD
LG