Linkuri accesibilitate

Vladimir Beșleagă: „Reunificare politică nu se va face atâta timp cât Rusia rămâne o țară agresoare și ocupantă”


Scriitorul Vladimir Beșleagă, 2 septembrie 2020
Scriitorul Vladimir Beșleagă, 2 septembrie 2020

Născut la Mălăiești, raionul Grigoriopul, Vladimir Beșleagă vizitează frecvent regiunea transnistreană și casa părintească pe care o îngrijește.

Scriitorul își amintește primul Legislativ al Moldovei independente, din care a făcut parte și momentul așa-numitei declarații de independență a Tiraspolului din 1990.

Link direct

Europa Liberă: Cei de la Tiraspol spun că au trei decenii de când și-au proclamat așa-zisa „republică moldovenească nistreană. Dvs. sunteți din stânga Nistrului, ce ne puteți spune despre această regiune secesionistă?

Vladimir Beșleagă: „Ce pot să vă spun? Că am avut nenorocul să mă nasc acolo, care este un teritoriu nefericit, ocupat și oropsit. La întrebarea dumitale, dna Valentina, pot să răspund scurt așa, țin minte că erau pe acolo greve, erau pe acolo manifestări și una dintre acele manifestări avea căpetenie în frunte pe o doamnă, Galina Andreev, celebră, rămasă în istorie.”

Europa Liberă: Care a organizat multe proteste, greve, chiar pe calea ferată, blocând-o?

Vladimir Beșleagă: „Da. Și îmi aduc aminte că sloganul ei era așa: «нас признают», adică o să fim recunoscuți, pentru că se punea problema recunoașterii internaționale a acelui teritoriu.”

Europa Liberă: De 30 de ani autoritățile de acolo cu acest mesaj vin la fiecare așa-zisă aniversare, spunând că regiunea transnistreană, mai devreme sau mai târziu, va fi recunoscută.

Ceea ce se numește „RMN” sau autoproclamata republică este o ironie, o caricatură

Vladimir Beșleagă: „Eu cred că acesta nu este un simptom, dar este un sindrom, pentru că simptomul este ceva cât de cât explicabil și descifrabil, dar sindromul de-acum ține de ceva aberant, asta e o aberație pe care nu o poate concepe și nu o poate accepta nimeni. Există legi internaționale, există legi care sunt în vigoare și care nu pot fi ignorate și nici depășite, este integritatea teritorială a unui stat. Ceea ce se numește „RMN” sau autoproclamata republică este o ironie, o caricatură, iar faptul cum s-a format ea, pot să vă aduc și anumite momente pe care le-am cunoscut eu personal, pentru că declararea independenței acestei regiuni s-a făcut când era primul parlament. În primul parlament din anii ‘90-‘93 existau peste 40 de deputați din zona aceea, care frecventau ședințele. La un moment dat s-au retras, și-au proclamat independența. Dar ce fel de independență a fost acolo? Atunci, independența lor era în cadrul economic, ei s-au declarat ca o unitate economică separată, nu era ceva cu legi și cu politică, mai târziu de-acum când s-a produs puciul de la Moscova, când s-a produs declararea independenței Republicii Moldova, ei au pornit acel război din ‘92 și și-au proclamat și independența politică, total.”

Europa Liberă: Ei s-au speriat de funcționarea legilor pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv că trebuie să vorbească limba română?

Vladimir Beșleagă: „Acesta a fost un pretext. Legea care a fost adoptată privind funcționarea limbilor în Republica Moldova a fost adoptată în perioada sovietică, a fost adoptată în perioada Sovietului Suprem în anul ’89. Deci a fost o lege care s-a născut și a fost votată în cadrul imperiului sovietic.”

Europa Liberă: Dar atunci s-a revenit la grafia latină, atunci s-a consfințit limba română în loc de limba moldovenească?

Vladimir Beșleagă: „Da, și atunci eu am fost în cadrul acelei comisii și știu că legea aceea conținea multe favoruri și multe libertăți, nu era o lege strictă, abia după ce s-a declarat independența de Imperiul Rus a Republicii Moldova – atunci s-a pus problema cetățeniei, pentru că una este să fii locuitor al unei zone, dar trebuie să fii cetățean. Și când s-a declarat independența – atunci a intrat în vigoare acea lege care obliga pe fiecare cetățean, de orice etnie ar fi el, să cunoască limba oficială. Și au început să funcționeze cursuri de alfabetizare, de învățare a limbii, pe urmă au fost autodizolvați, forțat dizolvat primul parlament, a venit al doilea parlament agrarian, care a redus la nimic totul. Și nu a fost motivul cu limba, că separarea s-a văzut doar atunci când Republica Moldova a devenit membră a Organizației Națiunilor Unite și când forțele separatiste, sprijinite de Armata a 14-a, au declanșat acel război de pe Nistru, acel război tragic.”

Europa Liberă: Asta s-a întâmplat la 2 martie 1992, dar în aceste trei decenii, în acești 30 de ani s-au schimbat generațiile, după Smirnov a venit Șevciuk, după Șevciuk a venit Krasnoselski. De ce au rămas atât de rigizi politicienii acolo?

Vladimir Beșleagă: „Iar vreau să recurg la amintirile mele personale. Când au proclamat ei așa-zisa independență în ‘90, pentru că acum vorbim de anul ‘90, s-a format o comisie, cum îi spunea pe rusește «согласительная».”

Europa Liberă: Deci, o comisie de conciliere?

Vladimir Beșleagă: „Da, de conciliere, comisia de conciliere. Și am fost și eu în această comisie, și am mers de câteva ori la Tighina, că aveau loc întâlniri cu membri din partea delegației din Transnistria și din partea Chișinăului, președinte al acestei comisii era Petru Lucinschi. Am mers la întâlniri și se produceau discuții, venea delegația de la Chișinău și delegația lor de la Tiraspol la Tighina. Și vreau să vă spun foarte semnificativ și elocvent momentul: parcă ajungeam la înțelegere, că vorbeam cu ei, ei acceptau, pe urmă ziceau: avem nevoie de o pauză, să ne consultăm între noi, treceau 5, 10, 15 minute, veneau înapoi: ei, n-o acceptăm.

Ce se întâmpla? În timpul acesta, ei mergeau, luau legătura cu Kremlinul, cu Moscova, Moscova spunea: nu așa! Și atunci, gata. Uite care-i paradoxul. Cum se întâmpla? Pentru că eram față în față aceiași deputați care fuseseră în Parlamentul Moldovei și care s-au retras acolo, deci erau oameni de înțelegere, oameni cu care puteai să te înțelegi. Ei cereau pauză, se duceau, comunicau la Kremlin, la Moscova ce ne-am înțeles, și aceia spuneau: nu, nu acceptați nimic! Veneau și spuneau că nu acceptăm. Ani și ani de zile nu a fost voința acelora care erau acolo, pentru că ei în mod normal, omenesc, ei au crezut că fac o revoluție sau fac un teritoriu ceva, dar totul ce voiau ei nu era decât dictat de centru.”

Europa Liberă: Dar acum cum supraviețuiește această regiune?

Rusia cât a avut putere economică trimitea la pensionari 15 dolari

Vladimir Beșleagă: „Dar acum cum supraviețuiește? Rusia cât a avut putere economică trimitea, mai adăuga la pensionari 15 dolari sau nu știu cât pe lună și era situația foarte grea. Acolo oamenii sunt în continuare terorizați, sub presing. Eu am fost tot timpul, dacă am casă acolo și pământ, și moșie, cum să zic, că-s moșier...”

Europa Liberă: Ce vă spun oamenii din stânga Nistrului?

Vladimir Beșleagă: „Oamenii de acolo, când să stai de vorbă cu oameni serioși, sunt foarte revoltați, foarte porniți. Ei la început au fost momiți și speriați cu românii, că vor veni românii, nu știu ce, pe urmă românii n-au venit, nici rușii n-au plecat.”

Europa Liberă: În acești 30 de ani, deseori s-a auzit constatarea că, dacă nu ar fi coincis interesele unor politicieni de la Chișinău cu interesele unora de la Tiraspol sau unor grupări de la Chișinău și altele de la Tiraspol – lucrurile ar fi arătat cu totul altfel.

Vladimir Beșleagă: „Nu numai că s-a auzit, asta este adevărat și se vede și până astăzi. Tu, președinte de republică, să te întâlnești cu acel Krasnoselski și să-l numești tu președinte?! Asta este nu aberație, asta este idiotism. Transnistria care este plină de armament și de muniții a servit pentru forțele oculte ale Federației Ruse, de venituri, de vânzare de armament în Balcani prin Marea Neagră și în același timp pentru oamenii din anumite cercuri de afaceri de la Chișinău, pentru diferite afaceri necurate, urâte, și continuă mai departe, pentru că asta este situația. Dacă Transnistria este un fel de gaura neagră mică, atunci Republica Moldova este o gaură neagră mai mare, așa că coincid interesele. Ei sunt cointeresați ca să păstreze la infinit această zonă și această așa-zisă administrație sau această conducere.”

Europa Liberă: Mai sunt și alte opinii, că atunci când cei din stânga Nistrului vor vedea că pe malul drept se îmbunătățește nivelul de trai, legea se respectă de la opincă la vlădică, atunci s-ar putea să se revină și la reintegrare.

Unde a călcat șovinul rus și agentul Imperiului Rus nu dă înapoi, nu cedează

Vladimir Beșleagă: „Da, la reintegrare s-ar putea să revină, numai că acesta este un proces foarte îndelungat și foarte dificil, și foarte complicat. În viitorul apropiat asta nu se prevede. De ce? Pentru că Transnistria, Osetia de Sud, Karabahul de Munte, Abhazia nu sunt altceva decât baze militare, poduri de luptă ale Federației Ruse, ca și Kaliningradul, adică teritorii în afara Federației Ruse. Ea, prin puterea ei, le păstrează capete de poduri pentru restabilirea Imperiului Rus – asta este ideea de bază a imperialismului șovin rusesc și nu poate să se facă niciodată. Unde a călcat șovinul rus și agentul Imperiului Rus nu dă înapoi, nu cedează, dar nu poate să se păstreze acest teritoriu, nu poate să existe fără susținerea și injectarea de forțe și de economie. Păcat de oameni, că sunt acolo oameni foarte cumsecade, cei mai mulți au cetățenia Moldovei, alții au cetățenia Rusiei, și a României. Și iată așa este, situația este tragică.”

Europa Liberă: De 15 ani s-a pus pe roate un mecanism de negocieri, formatul „5+2”, la care pe picior de egalitate participă Chișinăul și Tiraspolul, ca și mediatori sunt Rusia, Ucraina și OSCE și ca observatori, mai nou, sunt Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Va da rezultate acest mecanism?

Vladimir Beșleagă: „OSCE, care are misiunea de a contracara conflictele, este aproape ineficientă. Ineficientă și din ce motive? După câte știu eu, toate organizațiile acestea internaționale sau europene sunt finanțate de țările membre și am înțeles că OSCE-ul este finanțat în mare parte de Rusia și ea propagă și apără interesele Rusiei.”

Europa Liberă: Dvs., ca băștinaș de acolo, de la Mălăiești, Grigoriopol, cât timp credeți că va mai trece, câtă apă va mai curge pe Nistru până se va rezolva această problemă?

Vladimir Beșleagă: „Pentru început ar fi cazul ca într-o zonă ca aceasta separată care de-acum are istoria ei ar trebui să se realizeze drepturile democratice, să se permită formarea de partide, să se permită formarea de societăți, nu să fie dictatură, pentru că omul sau libertatea omului nu depinde de stat sau de ceva, depinde de lege și dacă nu funcționează legea n-au decât să stea acolo și un milion de ani, dar să le dai dreptul oamenilor să se manifeste, să-și mențină cultura, să-și aibă drepturile, să-și apere drepturile, dar acolo-i dictatură, acolo-i Doamne ferește.”

Europa Liberă: Ziceam că Dvs. faceți des naveta și ajungeți la Mălăiești, mai discutați și cu vecinii pe care-i aveți în preajma casei părintești. Ce spun ei despre participarea lor la vot, sunt interesați, cunosc candidații, cunosc programele?

Vladimir Beșleagă: „Nu, nu, acolo se face totul după obiceiurile sovietice, acolo totu-i dictat, chiar acel dictator care era Smirnov, dar Smirnov, mă rog, a fost eliberat de Snegur la presiunea lui Elțin, când a fost reținut la Kiev. Smirnov a spus așa: Noi nu vom admite niciodată ca la noi să funcționeze partide, ca și în țările democrate, că dacă vin alte partide noi, noi nu ne vom reține nicio zi, nicio zi nu ne vom reține la putere.”

Europa Liberă: Credeți în reunificarea celor două maluri ale Nistrului?

Rusia își manifestă firea ei imperialistă, cum a făcut cu atacurile asupra Ucrainei

Vladimir Beșleagă: „Reunificare politică nu se va face atâta timp cât Rusia rămâne o țară agresoare și ocupantă. Ea își manifestă firea ei imperialistă, cum a făcut cu atacurile asupra Ucrainei. Ea nu va ceda teritoriile pe care le-a obținut, din contra, va căuta să se lărgească și să ocupe și alte teritorii. Și păcat de oameni, dar cel puțin organismele internaționale au susținut și există acolo câteva licee românești, asta este o supapă pentru tineretul care vrea să facă studii naționale, să facă cultură modernă.”

Europa Liberă: Sunt oaze ale latinității acolo, atât?

Vladimir Beșleagă: „Dar erau să fie distruse și acestea. Sunt liceele și ele sunt și funcționează. Și asta este o victorie sau un aport al organismelor internaționale și al Uniunii Europene, și al Statelor Unite ale Americii.”

XS
SM
MD
LG