Propaganda grupurilor naţionalist-autoritare contra lui George Soros

George Soros la Bruxelles, aprilie 2017

De sprijinul lui George Soros au profitat mii de studenţi din Europa de est care au obţinut burse pentru a studia în Occident.

Biroul din Budapesta a fundaţia lui George Soros,„Open Society Foundations“, s-a mutat la Berlin şi a început de joi să funcţioneze în capitala Germaniei.

Biroul va avea deocamdată 80 de angajaţi, a declarat directorul Goran Buldioski, într-un interviu acordat agenţiei de presă DPA. Mai tîrziu vor lucra în cadrul biroului circa 150 de persoane, a precizat el. „Ne bucurăm că biroul nostru din Berlin, împreună cu cel din Londra, New York şi Washington, va fi unul dintre birourile importante ale fundaţiilor noastre”.

Este cunoscut faptul că milardarul american, George Soros, susţine numeroase proiecte civice în toată lumea. În Ungaria, condusă de partidul naţionalist-conservator Fidesz al premierului Viktor Orbán, Soros devenise în ultimii ani un soi de inamic public nr. 1.

Contra lui Soros s-au declanşat adevărate campanii de presă, nelipsite de atacuri anti-semite. Una din insinuările cele mai absurde lansate de către guvernul de la Budapesta a fost că Soros se află în spatele valului de migranţi musulmani care au venit în 2015 în Europa.

Prin acest sprijin, a spus presa naţionalistă din Ungaria, Soros ar încerca să submineze compoziţia demografică a Europei creştine.

Astfel de insinuări au apărut nu numai în presa din Ungaria, dar şi in ziarele din alte ţări est-europene, cît şi în presa radicală de dreapta din Occident.

George Soros, un supravieţuitor al Holocaustului, născut în 1930 în Ungaria, a devenit ţinta unor atacuri sistematice din partea unor grupuri naţionaliste imediat după prăbuşirea regimurilor comuniste din est.

Aceste grupuri au încercat să umple vidul ideologic lăsat de comunism cu ideologia lor „poporală” (cuvînt echivalent în limba română pentru termenul „völkisch”, un derivat din substantivul Volk = popor; cuvîntul „poporal” a fost introdus în publicistica română de către Dumitru Stăniloae, fiind folosit de el în articole şi studii apărute pînă-n 1944).

Campanie anti-Soros în revista radicală germană „Zuerst”

Înaintea anului 1989, Soros a sponsorizat diverse grupuri civice din Cehoslovacia, Uniunea Sovietică, Polonia şi, mai ales din ţara în care s-a născut, Ungaria.

În aceste state, dar şi în altele, cum ar fi România, el a înfiinţat mai tîrziu filiale ale Fundaţiei pentru o Societatea deschisă, finanţînd, în 1991, la Budapesta, şi Universitatea central europeană (Central European University - CEU).

Toate aceste instituţii urmau să răspîndească ideile liberalismului şi să creeze baza pentru o „societate deschisă“. Pentru toate aceste proiecte, concepute în spiritul lui Karl Popper, teoreticianul „societăţii deschise“, Soros a cheltuit cam două miliarde de dolari

De sprijinul lui Soros au profitat de asemenea mii de studenţi din Europa de est care au obţinut burse pentru a studia în Occident.

Unul dintre bursieri a fost şi Viktor Orbán. Ar fi interesant de ştiut, dacă Orbán, ca bursier la Oxford, l-a privit pe Soros tot atît de critic precum o face astăzi cînd promovează conceptul unei democraţii iliberale şi ar dori ca Universitatea Central Europeană să dispară.

Partidele naţionalist-autoritare şi grupurile clerical-neoconservatoare din Europa răsăriteană au despre Soros o părere similară ca şi Fidesz-ul din Ungaria.

### Vezi și... ### Fundația miliardarului și filantropului George Soros a depus o plângere la CEDO contra Ungariei

În mai multe campanii de denigrare cu tentă conspiraţionistă, Soros este descris ca finanţatorul ideologiei globaliste care intenţionează să distrugă statele naţionale şi să realizeze în final un regim dominat de evrei, francmasoni şi comunişti internaţionalişti (sau cominternişti, cum scrie presa naţionalistă şi neo-legionară din România).

Pentru a realiza aceste obiective, Soros ar sprijini vezi doamne proiecte care susţin emanciparea unor minorităţi etnice şi sexuale.

În această acţiune de subminare a familiei tradiţionale, a tradiţiilor creştine europene, el se foloseşte, chipurile, de migranţi musulmani, bucurîndu-se de sprijinul cancelarei Angela Merkel, al preşedintelui francez Emmanuel Macron, cel al preşedintelui Comisiei UE, Jean-Claude Juncker, al şefului statului român, Klaus Iohannis, al premierului homosexual din Luxemburg Xavier Bettel şi al altor „roboţi ai globalizării”, care nu au copii şi care privesc cu indiferenţă viitorul omenirii.

### Vezi și... ### Fundația pentru o Societate Deschisă: George Soros nu are un plan secret să umple Europa cu migranți

Acestor complici ai lui Soros li se reproşează că ar contribui la impunerea politicii de subminare demografică pentru a ușura astfel instaurarea unei noi ordini mondiale, totalitare şi evreieşti.

Lui Soros i se atribuie rolul principal în acest scenariu apocaliptic. Iar cei care au fost educaţi prin intermediul fundaţiilor sale sînt descrişi drept nişte marionate, nişte idioţi utili.

Astfel, fostul ofiţer superior de securitate Ilie Merce, care înainte de 1989 se ocupa de Europa liberă, în 2007, cînd era deputat al Partidului România Mare (PRM) de Dîmboviţa, vorbea în ziarul acestei formaţiun radicale de dreapta, „Tricolorul”, (5.3.2007) despre persoane care, chipurile, ar fi „marionete ale lui Sörös”, califîndu-le drept „neostalinişti, care reprezintă Coloana a V-a kominternisto-sörösista în România”.

### Vezi și... ### Listele Securităţii și „Evreii în cultură”

Insinuările fostului colonel securist ating o dimensiune paroxistică atunci cînd afirmă că Soros ar fi sponsorul tuturor mişcărilor de protest din Europa răsăriteană care au ca obiectiv „O societate drapată în portocaliul sinucigaş al revoluţiilor conduse de George Sörös (sic!) pentru iudeo-americanizarea regiunii Mării Negre extinse pînă în coasta nord-vestică a Chinei.”

Şi în celelalte ţări est-europene, au apărut insinuări similare în care se susţinea că miliardarul trage sforile şi instigă la proteste în Ucraina, Albania, Serbia sau Ungaria.

Your browser doesn’t support HTML5

Barnaș Ionel din Germania, declarații înainte de începerea protestului de la București

Participanţii la aceste proteste au demonstrat contra corupţiei, contra nepotismului şi contra sistemului oligarhic. La Bucureşti, de exemplu, s-a spus în 2017 că manifestanţii împotriva coprupţiei ar fi finanţaţi de „sponsorul etern” Soros – ceea ce era o aluzie antisemită evidentă prin instrumentalizarea stereotipului clasic al „jidanului etern”.

#Rezist, de exemplu, era descrisă anul acesta drept o mişcare tributară ideologiei „marxiste, anarhiste şi internaționaliste”. În discursul naţionalist şi neolegionar românesc se mergea, de-a lungul anilor, şi mai departe, susţinîndu-se că „Sörös (sic!) sponsorizează „independenţa Transilvaniei”, precum scria Colonel (r) Florian Gârz în revista ultranaţionalistă a PRM într-un articol dintr-un serial intitulat: „Fundaţiile din România patronate de C.I.A.” (1), România Mare, anul XVIII, Nr. 885, 29.6. 2007)

Your browser doesn’t support HTML5

Reuters, AP: București, 10 august 2018

La congresul partidelor naţionalist-autoritare europene, afiliate partidului Alianţa pentru Pace şi Libertate (APF), care a avut loc în 2017 la Brno, s-a lansat propunerea de a reînvia „la reconquista”.

Asta în vederea apărării continentului de invadatorii musulmani, cum a spus un vorbitor in faţa participanţilor din Germania, Cehia, Marea Britanie, Italia, Slovacia şi România. Soros a cheltuit 18 milliarde de dolari, s-a spus la congres, pentru a distruge statele naţionale şi pentru a-şi impune politica „neo-marxistă şi multi-culturală“.

De-a lungul anilor, George Soros s-a abţinut să răspundă unor atacuri.

Nu s-a putut abţine însă în 2017, cînd a replicat propagandei din Ungaria. Într-un editorial publicat în ziarul austriac „Der Standard“, Soros a scris: „Obiectivul principal al propagandei guvernului constă în a stîrni frică şi ură în rîndul populaţiei din Ungaria şi de a o face indiferentă faţă de durerile altor oameni“.