Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare.
O asemenea luare de poziție publică constituie o atitudine fără precedent și pune în lumină deteriorarea relațiilor dintre UE si FMI.
Lămurind soarta lui Mohamed Morsi, UE reușește acolo unde Statele Unite nu făcuseră niciun progres.
Germania a avut pînă acum o singură dată un secretar general al NATO, față de trei britanici, trei olandezi și doi belgieni.
Începând de anul viitor, toate țările din UE vor afișa, în rubrici bine definite, cifrele prostituției și ale traficului de substanțe ilicite.
Multe țări ale Europei de est se confruntă, în domeniul agriculturii biologice, cu flagelul corupției în administrație și cu necesitatea unei schimbări în mentalitatea consumatorilor.
Putin merge la Kiev nemulțumit de perspectiva semnării unui acord între Ucraina și UE.
Sistemul e funcțional, cum s-a văzut în luna aprilie a acestui an, când Rusia a simulat un atac asupra Suediei, pentru a testa eficacitatea apărării.
Parteneriatul Estic - o inițiativă sprijinită în primul rând de ţările foste comuniste membre în UE, care vor să-şi ajute vecinii din est.
Barbarii cred că stocând miliarde de imagini digitale în format identic rezumăm istoria artei și că restul poate să ardă, ocupând loc degeaba.
Mărirea și decăderea lor.
Inițiativa UE e pe cale de a torpila eforturile americane de relansare a dialogului israelo-palestinian.
România e cea mai ieftină țară din UE intr-o singură categorie, la prețul băuturilor nealcoolice.
Scoția a anunțat la rîndul său un referendum în chestiunea independenței față de Anglia.
Azi avem cu toții impresia că dacă din două clickuri mutăm un paragraf pe ecran, ne-a străbătut pe loc un talaz de geniu.
Principala spaimă a europenilor e șomajul, nu teoriile conspiraționiste despre NATO, sau dominația mondială.
In ciuda protestelor lor, popularii din PPE sint asociați acum în Europa cu măsurile de austeritate.
Companiile străine instalate în Rusia se plâng de măsuri discriminatorii şi hărțuieli administrative împotriva lor.
Multe ONG-uri atrag atenția asupra faptului că în SUA sînt comercializate pe larg OMG-uri, sau carnea de vită cu hormoni.
Pentru a înțelege amploarea reală a scandalului, ar trebui să ne imaginăm efectele deturnării unui avion ce l-ar fi transportat pe Putin sau pe Obama.
Programe similare de supraveghere sînt conduse de țări membre UE, precum Marea Britanie, în primul rînd, apoi Suedia, Olanda, Germania și Polonia.
Încarcă mai mult