Tradițional, republicanii se opun, democrații sunt pentru votul prin corespondență. La alegerile prezidențiale din noiembrie, cererea pentru vot prin poștă este așteptată să crească din cauza pandemiei.
Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.
Spionajul militar al Rusiei a avut contacte apropiate cu șeful institutului de cercetare, care coordona oamenii de știință specializați în chimie și nanotehnologie, în săptămânile dinaintea otrăvirii cu Noviciok a fostului spion Serghei Skripal, conform unor date telefonice obținute recent.
Un atac cu bombă la o școală religioasă din Peshawar, Pakistan, a ucis cel puțin nouă studenți și a rănit peste 80 de persoane în 27 octombrie.
Slujba de prăznuire a hramului Sfintei Parascheva are loc la Iași în condiții speciale impuse de pandemia de coronavirus. Racla cu moaştele a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană, dar credincioșii pot participa doar dacă dovedesc că sunt din Iași.
Președintele american Donald Trump spune că se simte „grozav” după ce a părăsit spitalul unde a primit tratament pentru COVID-19. Dar unii profesioniști din domeniul medical spun că este prea devreme, după diagnosticul său, pentru a stabili dacă și-a revenit complet.
Invitata de astăzi este Cristina Straton.
COVID-19; un studiu al transfuziilor de plasmă de sânge de la pacienții recuperați dă rezultate dezamăgitoare; iar un tratament experimental cu anticorpi a primit o aprobare specială pentru președintele SUA. Evoluția globală a COVID-19 în perioada 29 septembrie - 5 octombrie 2020.
Președintele american Donald Trump a anunțat că el și soția sa, Melania, au fost testați pozitiv la coronavirus și încep o perioadă de carantină. Știrea ridică multe semne de întrebare în legătură cu campania de realegere a lui Trump înainte de votul din 3 noiembrie.
Acesta a fost tema ultimei dezbateri online din serie Antinostalgia, privind spre viitor, intrată în al doilea sezon și organizată de Radio Europa Liberă cu sprijinul ambasadei Statelor Unite la Chișinău.
Încarcă mai mult