Președintele francez Emmanuel Macron a cerut comunității internaționale să reacționeze cu cea mai mare fermitate, iar Rusia a făcut apel la calm.
Seismologii au detectat un puternic cutremur de pământ în zona unde Coreea de nord a făcut teste nucleare în trecut.
Incidentul s-a petrecut la Subirats, la 50 km de Barcelona. Suspectul avea asupra lui o centură explozivă care s-a dovedit falsă.
Declarația Parlamentului privind trupele rusești a provocat un adevărat „război” al gesturilor simbolice.
Reacții și îngrijorare la Bruxelles după adoptarea Legii sistemului electoral mixt.
În iunie 1989, Liu a fost unul din cei care au încercat să negocieze cu armata evacuarea studenților din Piața Tiananmen.
Secretarul de stat american în vizită la Kiev.
Hans Klemm: colaborarea militară şi în domeniul aplicării legii dintre America și România e mai strânsă decât oricând.
...pentru acordarea unui pachet de asistență macro-financiară în valoare de 100 milioane de euro Republicii Moldova.
Reportaj realizat cu sprijinul programului „Consolidarea Presei Independente și a Educației Mediatice în Moldova” aplicat de IREX Europe.
El a spus la Forumul economic de la St. Petersburg că Statele Unite au făcut abuz de putere.
O analiză de Alan Crosby.
Primarul liberal al Chișinăului Dorin Chirtoacă a fost pus oficial sub acuzare, iar procurorii cer punerea lui în arest preventiv.
Prima întrevedere oficială între președintele Consiliului European și președintele american Donald Trump
Încarcă mai mult