Diferenta dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană continuă să crească, în limite foarte mici, în favoarea preşedintelui in funcţie
Verificarea celor 138 de mii de voturi va avea loc la Biroul Electoral Central din Bucureşti
Cauze: nefinalizarea bugetului de stat pe 2010 şi neadoptarea legii responsabilităţii fiscale
Liberalii aşteaptă verdictul Curţii Constituţionale asupra validităţii scrutinului din 6 decembrie
Curtea Constituţională va decide săptămîna aceasta dacă scrutinul va fi repetat
Potrivit datelor publicate de BEC, preşedintele în exerciţiu a obţinut circa 70 de mii de voturi mai mult decît liderul PSD Mircea Geoană
Dar la orele dimineții, după numărarea a peste 95% din voturi, BEC îl situează pe președintele Traian Băsescu înaintea lui Mircea Goeană.
O cursă strînsă între Traian Băsescu şi Mircea Geoană
Principalele posturi de televiziune încalcă dispoziţiile CNA
O confruntare între generaţii, mentalităţi şi animozităţi
Liderul PSD a pledat pentru coerenţă în politică, preşedintele în funcţie a pus accentul pe reforme
Socialistului i se impută o propensiune moscovită
Ce efecte mai poate avea o astfel de lege la 20 de ani de la căderea comunismului?
În anii pre-electorali, puterea a vrut să evite cu orice preţ incidente la Alba Iulia şi a „rămas” la Bucureşti.
Timişorenii sunt contrariaţi că oraşul lor este folosit ca simbol electoral pentru candidatul socialiştilor
Traian Băsescu: "Nu se poate corecta o istorie într-un mandat de 5 ani"
Considerații pe marginea vizitei comisarului OSCE pentru minorități, Max van der Stuhl.
Franţa în favoarea candidatului român, Germania şi Olanda se opun
Vaccinul produs la Bucuresti este fără adjuvanţi
Exporturile românești pe piața rusă sub 1%.
Încarcă mai mult