Un posibil bombardament israelian a ucis șase colaboratori internaționali ai organizației umanitare World Central Kitchen (WCK) și pe șoferul lor palestinian, a anunțat marți ONG-ul cu sediul în SUA.
Ambasada Rusiei în România a reușit în decurs de doi ani să își sporească influența pe Facebook, de multe ori cu ajutorul unor jurnaliști români pro-ruși, arată o investigație realizată de Europa Liberă și Centrul pentru Studiul Democrației din Bulgaria.
Un tribunal din orașul rusesc Kazan a dispus la 1 aprilie extinderea perioadei de detenție preventivă a jurnalistei serviciului tătar-bașkir al Europei Libere, Alsu Kurmasheva, până la 5 iunie. Conducerea Europei Libere spune că arestarea jurnalistei este „revoltătoare”
Alte titluri din această ediție: Ar fi o forță de menținere a păcii o soluție în Gaza? S-au înmulțit arestările de cetățeni americani în Rusia; casele raperului Sean Combs percheziționate într-o anchetă de trafic de persoane; americanii se pregătesc de o eclipsă totală de soare, peste o săptămână.
Principalul partid de opoziție din Turcia și-a păstrat controlul asupra marilor orașe și a obținut câștiguri majore în alte părți ale țării la alegerile locale de duminică. Rezultatele sunt considerate drept cea mai mare înfrângere pentru președintele Recep Tayyip Erdogan în peste două decenii.
Arabia Saudită a fost desemnată să conducă o comisie a Națiunilor Unite pentru egalitatea de gen și ascensiunea femeilor în posturi influente, după ce nicio altă țară nu s-a arătat interesată. Organizațiile civice au criticat numirea, dată fiind reputația deplorabilă a saudiților în domeniu.
La nivel global, 19% din toată mâncarea ajunge să fie irosită, potrivit ONU. În 2022, s-au pierdut astfel 1,05 miliarde de tone de mâncare, mai ales în gospodării și în restaurante.
Peste cincizeci de dubluri false ale unor site-uri populare au fost descoperite de cercetătorii de la Laboratorul criminalisticii digitale al Atlantic Council.
Patru tadjici sunt acuzați de autoritățile ruse că au atacat o sală de concerte din regiunea Moscovei și că au ucis cel puțin 140 de oameni. Edward Lemon, profesor la Universitatea A&M din Texas, spune că tadjicii au fost recrutați în grupuri extremiste islamiste în interiorul Rusiei.
De pe 31 martie, românii care călătoresc în și din țările Schengen nu vor mai fi controlați de Poliția de Frontieră. Pentru copii, însă, vor fi necesare documente de călătorie valabile și acordul părintelui/părinților.
Aflat în vizită la New Delhi, șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, a îndemnat India să abandoneze „moștenirea sovietică” a legăturilor sale strânse cu Rusia. Vizita semnalează o tentativă a Ucrainei de a obține sprijin indian în războiul declanșat împotriva sa de Moscova.
Încarcă mai mult