Emilian Galaicu-Păun

-litica? -topul? Totuna-i!

Întâmplarea face că exact în ziua în care lansam, la Librăria din Centru, cartea dlui Teodor Baconschi, Legătura de chei, Curtea Veche, 2013 (pe care o voi prezenta într-una din emisiunile viitoare, la rubrica de autor Carte la pachet), Mircea V. Ciobanu publica în Jurnal de Chişinău (vezi: http://ziar.jurnal.md/2013/07/05/ruperea-randurilor-intelectuali-de-dreapta-si-intelectuali-de-stanga/) un text intitulat chiar aşa: Intelectuali de dreapta şi intelectuali de stânga. Polemic, ca tot ce scrie acest autor, textul a stârnit vii reacţii, mai cu seamă dinspre stânga – qed.

Iată şi ce crede un intelectual de dreapta, a propos de spinoasa problemă a intelighenţiei – citez din Legătura de chei (p. 47-48): „Dintotdeauna m-a enervat clişeul despre acea presupusă incompatibilitate dintre intelectuali şi politică. Intelectualii au făcut politică în toată Europa modernă, inclusiv în România pre-comunistă şi post-comunistă. (…) E cazul să revenim la bunul simţ care ne spune că o ţară condusă de inculţi sau de minţi viclene – şmecheria «pragmatică» a interlopului de tranziţie – nu se poate dezvolta sănătos. E nevoie de minţi luminate în politică”. Amintind, dacă mai era nevoie, că „până şi Stalin îl citise pe Platon!”, dl T. Baconschi îşi explică opţiunea: „Am intrat în politică, pentru că nu-mi place cum arată politica românească de azi” (p. 53); dar tot domnia sa lasă să-i scape, la p. 56: „Sub un anumit prag de sărăcie, nu mai există nici demnitate, nici discernământ, ci doar ură viscerală, canalizată cinic, într-una din cele mai jalnice exemplificări ale sindromului Stockholm”. Ei bine, avem o intelectualitate PAUPERIZATĂ, din p.d.v. material şi moral, şi, spre deosebire de autorul Legăturii de chei, NU „am convingerea că există azi, în societate[a românească – nota mea], o masă critică pentru a mătura, în cinci până la zece ani, actualul establishment de tranziţie, putred şi decredibilizat radical”. Cei 22 (+ 2, fiindcă din 1989, desprinderea de URSS era pe ordinea de zi) de ani ai tranziţiei moldoveneşti mai întâi au scos intelectualul din „turnul de fildeş” (de fapt, „foişorul roşu”!), pentru a-l lăsa pe drumuri, atunci când nu l-a „reciclat” în militant cutare sau cutare partid. Pe de-altă parte, nu cunosc nici o Mea culpa – de genul Spovedaniei unui învins – a vreunui intelectual basarabean convertit în om politic (diplomatic, Teodor Baconschi observă: „Elita locală fusese sovietizată. I s-a opus, în primii ani, o elită pro-românească idealistă (…) Atitudinea Bucureşti-ului din anii Iliescu a fost şi ea ambiguă: pe de-o parte, regăsiri simbolice şi poduri de flori; pe de-altă parte, un românism de faţadă, numai bun pentru a legitima acţiunile Moscovei”; iar ceva mai jos, franc: „Există, de asemenea, mult etno-business. Bani daţi de Bucureşti pentru diferite proiecte mai aproape de Meşterul Manole, decât de Mioriţa”), de parcă parcursul nostru european, cum le place unora şi altora să repete, ar fi similar cel puţin celui al Cehiei lui Václav Havel sau al Poloniei lui Adam Michnik!

În fine, dacă ar fi să rezum starea de fapt a intelighenţiei autohtone, acum tot mai dislocată de vedetele mass-media (toată lumea a devenit, peste noapte, comentatori politici!...), aş face-o printr-o replică de geniu a regretatului Nicolae Sulac – aflat pe patul de spital, după o campanie electorală în care a făcut parte din staff-ul lui Mircea Snegur, pentru care încă nu îşi luase banii promişi, acesta l-ar fi întrebat pe-un mare ştab, venit să-l îmbărbăteze: „Ce au de gând acolo, sus, că eu-s… на грани предательства?!”

Chiar trebuie adus bietul intelectual „pe muchie”, ca să fie repus în pâine?!

Într-o postare recentă, din 3 iunie curent (vezi Despre interimat în materie de politică (literară), vorbeam pe final despre pregătirea unui număr special, dedicat culturii din Republica Moldova, de către revista austriacă Sonderheft. Das Magazin für den Donauraum und Mitteleuropa, scoasă la Viena. (Însuşi faptul de a vorbi despre aceasta e ca şi cum ai pomeni de funie în casa spânzuratului – de când ICR-ul a suspendat finanţarea celor câteva publicaţii ale sale, Sud-Est Cultural, Contrafort, Semn, Clipa, nici o revistă literară nu mai apare în Republica Moldova…).

N-au trecut nici trei săptămâni, şi iată că ţin în mâini o altă revistă din spaţiul austriac, de la Graz de data asta, Lichtungen, care afişează pe copertă tema numărului: Neue Literatur aus der Republik Moldau. (Daţi naibii, austriecii ăştia – de unde cele două ţări româneşti nu-s în stare să publice baremi un singur număr de revistă, Viena şi Grazul se întrec în a copleşi cu augusta lor atenţie literele de pe Bâc!) Selecţia autorilor (9 de limbă română – Liliana Corobca, Irina Nechit, Vasile Gârneţ, Dumitru Crudu, Nicolae Popa, Aura Maru, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun, Nicoleta Esinencu – şi 1 de limbă rusă – Wladimir Lortschenkow), o scurtă introducere şi traducerile din română aparţin cunoscutului scriitor Gerhardt Csejka, de curând distins la Berlin cu un substanţial premiu literar pentru tălmăcirea Orbitor-ului lui Mircea Cărtărescu.

Numărul arată grozav (http://www.lichtungen.at/); cât despre selecţie, mi se pare aproape „sans fautes”, doar că incompletă – în mare însă, sunt prezente cam toate vârfurile de generaţii active, de la seniorul Arcadie Suceveanu (n. 1952), la tânăra poetă Aura Maru (n. 1990), încă nedebutată în volum, fără a-i uita pe optzecişti, grosul plutonului, sau pe „fracturistul” Dumitru Crudu. Acolo unde oglinda paginii o permite – revista-i scoasă în formatul A-4! –, poemele se dau pe două coloane, în română şi germană. Meseriaşi, ce mai, austriecii aceştia!

Aşadar, Viena, Graz… Şi Salzburg-ul? – ce, nu are şi el o revistă de cultură?! Pe când un număr special dedicat noii literaturi din RM?!! Şi Linz-ul? – ce mai aşteaptă? Chiar nu-i pasă de soarta literelor noastre?! Că doar n-o să scoată Ministerul Culturii din RM, Uniunea Scriitorilor şi, din câte se pare, nici chiar noua conducere a ICR, bani pentru publicaţii literare, de vreme ce Occidentul o face cu mai mare tragere de inimă şi în repetate rânduri.

Cât despre singura „foaie pentru minte, inimă şi literatură” de la noi (nu şi a noastră!), frică mi-i că Literatura şi Arta va trece sub tăcere apariţia acestei Graz-ioase Lichtungen, al cărei titlu s-ar traduce prin Luminişuri, la fel cum a procedat de fiecare dată când nici un scriitor gravitând în jurul acesteia nu s-a regăsit printre autorii traduşi. Or, suntem deja la jumătatea anului 2013, iar Neue Literatur aus der Republik Moldau este SINGURA expresie tipărită a literelor noastre în acest an al dracului de greu. Punct. Nu se ştie dacă va urma: şi de la capăt.