Emilian Galaicu-Păun

În ajunul celei de-a 25 aniversări de la proclamarea, pe 31 august 1989, a limbii române drept limbă de stat şi trecerea la alfabetul latin, Comisia pentru decernarea Premiului Naţional nu a găsit de cuviinţă să premieze nici un scriitor. Aici s-ar putea pune punct, de vreme ce statul şi-a întors demonstrativ faţa de la oamenii de litere, acum tot mai ai nimănui; la rândul lor, aceştia nu au decât să declare greva scrisului, dar parcă-i văd pe câte unii prinşi în campania electorală de la toamnă, pe post de propagandişti de partid, în numele breslei se-nţelege, şi astfel aservind, o dată în plus, cultura noastră unei cauze politice. Care cauză – „europeană”, se-nţelege (o umbrelă tot mai încăpătoare!) – va mobiliza şi interpreţi, şi actori, şi regizori, într-un cuvânt – artişti; fiecare partid cu taraful lui. (Alt taraf, pe care unii artişti au şi început să-l părăsească în grabă, cutreieră actualmente Rusia – dar nu spre a convinge Moscova să ridice embargoul la fructe şi legume, ci pentru a se cere, cu ţară cu tot, în Uniunea Vamală –, la îndemnul socialistului Igor Dodon, acum „moldoveanul nr. 1” al ţării noastre, ce numai de „patrioţi ai Moldovei” nu duce lipsă…)

De ce nu s-au putut mobiliza cei câţiva membri ai Comisiei care reprezentau artele – de la compozitorul Eugen Doga, laureat în 2008 al Premiului de Stat în valoare de un milion de lei, la preşedintele Uniunii Scriitorilor, poetul Arcadie Suceveanu, şi el laureat al Premiului de Stat –, după ce că mai multe instituţii de cultură, dar şi alţi laureaţi ai Premiului de Stat, l-au susţinut pe singurul candidat la Literatură rămas în cursă, este greu de spus, dacă nu cumva tocmai interesul politic de moment şi-a spus cuvântul, printr-o jenantă conspiraţie a tăcerii în jurul lui Paul Goma. Senzaţia că jocurile erau făcute de la bun început, de dragul corectitudinii politice, se amplifică pe măsură ce numiţii membri ai juriului nu se grăbesc să-şi explice absenţa de la şedinţa finală (à propos, şi votul în plic nu s-a putut?! – este o practică acceptată în numeroase ţări), care în cazul candidatului la Literatură s-a dovedit a fi… sentinţa finală.

Dintr-odată credibilitatea unui sistem construit în toţi aceşti ani, care de dragul „interesului naţional” nu va ezita să scoată din cursă anumite personalităţi incomode – nu atât prin mijloace cinstite, cât prin neprezentare, apelând pentru asta la oameni-curele de transmisie –, s-a prăbuşit. La fel, şi „neafilierea politică” a unor uniuni de creaţie & instituţii ştiinţifice; şi iluzia autonomiei esteticului odată cu ea. („Scrieţi băieţi, orice, numai… să vă [în]scrieţi în partidul nostru!”, astfel s-ar putea răstălmăci, în noile condiţii, apelul paşoptistului Ion Heliade-Rădulescu. Muzicienii & reprezentanţii altor arte să-şi caute sloganurile lor, bune de întors pe toate feţele…) De unde în ultimii ani ai guvernării comuniste prim-planul scenei îl ocupase „Caravana culturii” – această replică peste veacuri a renumitelor „sate potiomkiniene” –, acum există riscul transformării unor bresle artistice în oficine pdl-iste, pd-iste, plr-iste…

În ciuda faptului că nici un scriitor nu s-a învrednicit anul acesta de Premiul Naţional, Ţara Moldovei nu este în pană de scris, şi nici de citit – editorii continuă să scoată cărţi; librăriile sunt deschise, unele şi sâmbăta şi duminica; autorii îşi lansează opusurile chiar şi în perioada estivală în faţa unui public când mai numeros, când mai select… Or, în ultimă instanţă, prin neacordarea Premiul Naţional nici unui scriitor, Comisia prezidată de Primul ministru, în componenţa căreia se regăsesc mai mulţi miniştri & funcţionari de stat, tocmai i-a acordat Republicii Moldova (ce-şi datorează existenţa şi Republicii Literelor de la 1989, „anul când Dumnezeu a fost român” – a nu se uita acest lucru), nici mai mult, nici mai puţin, Clauza Naţiunii celei mai Defavorizate. Punct. Capătul nu se vede.

Sărbători fericite!

August. Luna unor mari pierderi neprevăzute, de unde anul se arăta mai degrabă mănos. La ce bun însă au rodit fructele şi legumele, de vreme ce piaţa de desfacere s-a restrâns ca o piele de şagri, după impunerea embargoului rusesc?! Mai încoace, se pare că nici zahărul moldovenesc nu mai corespunde înaltelor standarde ale Роспотребнадзор-ului, instituţie independentă bătută de vânturile politice ca o trestia (gânditoare) de zahăr, de dorit… cubaneză.

În tot acest timp, zeci de panouri publicitare care au „bandajat” spaţiul vizual al capitalei – spaţiu altădată destinat păsărilor –, „leagă pe ochi” cu promisiuni care mai de care mai aiuritoare. (Între paranteze fie spus, se pare că metrul pătrat de publicitate orăşenească aduce Primăriei mult mai mulţi bani decât hectarul de cernoziom, păcat doar că asta nu duce şi la nişte străzi asfaltate mai acătării, ca să nu mai vorbim de un sistem de drenaj al apei de ploaie adaptat unui oraş care trebuie să facă faţă unor intemperii de genul celor din vara aceasta.) Trec peste panourile explicit politice, dintre care cele ale lui Igor Dodon şi ale lui Renato Usatâi sunt plasate strategic la toate intersecţiile, ca nişte crucifixe pravoslavnice, dacă nu cumva ca nişte uriaşe panouri solare ce-şi propun să capteze „lucoarea de la Răsărit”. Privirea mi se opreşte asupra unor anunţuri de genul: „Cu – şi se dă numele băncii & logo-ul acesteia – câştigi 100.000 lei plus 5.000 lunar…”, sau: „Cu – şi se dă numele altei băncii & logo-ul acesteia – poţi lua un credit în valoare de 100.000 lei…” etc. Ca şi cum s-ar fi înţeles între ei, bancherii se arată de o generozitate jenantă, tocmai în luna în care atât Ministrul Agriculturii, cât şi Primul Ministru depun eforturi considerabile pentru a cumpăra, fie şi pe mai nimic, producţia de fructe & legume a fermierilor, sau cel puţin pentru a le permite amânarea rambursării unor credite bancare. Or, în contextul actual, slogan „Câştigă” – după care urmează o sumă cu 5 zerouri – arată ca o indecenţă publică, una în plus pe lângă atâtea altele cu care, vai! se pare că ne-am obişnuit încât nici nu le observăm. (Colac peste pupăză, mai vin peste capul nostru şi rezultatele ultimului sondaj de opinie, care dau câştigătoare nu patru, ci deja cinci formaţiuni politice – dar despre astea, vezi textul colegului nostru Vitalie Ciobanu, Concerte şi sondaje la moldoveni.)

Şi tot în luna august, pe 27, ce va acorda Premiul Naţional – şi el în valoare de 100.000 lei! – în domeniul ştiinţei, tehnicii, culturii, artei şi sportului. Premiul este chemat să recompenseze excelenţa, şi cel puţin în domeniul Literaturii, dacă judecăm după laureaţii din anii trecuţi (Ion Druţă, Dumitru Matcovschi & Nicolae Dabija, Andrei Strâmbeanu, Spiridon Vangheli) – munca de-o viaţă. Bani munciţi, cum ar veni, şi nu „câştigaţi” pe loc, fiindcă o bancă sau alta tocmai îşi promovează imaginea de filantroapă. Nu pot să nu mă întreb, în condiţiile actuale, de unde va lua Guvernul suma necesară – căci, din câte ştiu, la final trebuie să iasă 10 învingători. 10 x 100.000 – iată şi milionul! Şi dacă tot se dau aceşti bani, n-ar fi fost oare cazul să existe şi nişte dezbateri publice cu/despre personalităţile propuse? Asta pentru a scăpa de logica lui „Câştigă!”, logică de loz în plic…