Fosta ministră de externe a Austriei, Karin Kneissl, intenţionează să se stabilească în Rusia
Circulă de la o vreme o teorie — care nici măcar nu e nouă — că românii ar fi fost creștinați abia după sosirea slavilor în Balcani și pe teritoriul României de azi.
Politiciana, contestată de propriul partid, refuză să-şi depună mandatul de deputată în Parlament
Congresul extraordinar al Partidului Social-Democrat din Austria (SPÖ) l-a ales pe Andreas Babler în funcţia de lider al formaţiunii
Una dintre teoriile cu totul greșite care au domnit în ultimele secole și de care arheologii și istoricii au început abia recent să se dezbare este cea care stabilea o corespondență automată între o anumită cultură materială și o populație bine definită, vorbind o limbă precisă.
Peste 500.000 de persoane au participat de Rusalii la tradiţionala serbare din Berlin / Etnici turci au organizat o manifestaţie neautorizată, sărbătorind victoria lui Erdoğan la alegerile prezidenţiale din Turcia
În cartea sa despre posibila origine cumană a Basarabilor (Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești, Humanitas 2007), istoricul Neagu Djuvara evocă o posibilă etimologie iraniană, persană, a numelui Basarab.
Alternativa pentru Germania (AfD), partid naţionalist-autoritar, prezent în Parlamentul Federal, acuzat de simpatii pro-ruse
Încarcă mai mult
Un episod nou în fiecare vineri
Săptămânal, în zi de joi
Un episod nou în fiecare luni
Odată la două săptămâni, marțea
De patru ori pe săptămână: luni, marți, miercuri și joi