Congresul extraordinar al Partidului Social-Democrat din Austria (SPÖ) l-a ales pe Andreas Babler în funcţia de lider al formaţiunii
Una dintre teoriile cu totul greșite care au domnit în ultimele secole și de care arheologii și istoricii au început abia recent să se dezbare este cea care stabilea o corespondență automată între o anumită cultură materială și o populație bine definită, vorbind o limbă precisă.
Peste 500.000 de persoane au participat de Rusalii la tradiţionala serbare din Berlin / Etnici turci au organizat o manifestaţie neautorizată, sărbătorind victoria lui Erdoğan la alegerile prezidenţiale din Turcia
În cartea sa despre posibila origine cumană a Basarabilor (Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești, Humanitas 2007), istoricul Neagu Djuvara evocă o posibilă etimologie iraniană, persană, a numelui Basarab.
Alternativa pentru Germania (AfD), partid naţionalist-autoritar, prezent în Parlamentul Federal, acuzat de simpatii pro-ruse
Găsim în „Istoria Romei” a lui Mary Beard confirmarea că trebuie să relativizăm toate miturile, chiar și cele care păreau consfințite definitiv de tradiție.
Pagini inedite din istoria Partidului Social-Democrat din România inter- şi postbelică şi biografia necunoscută a lui Duiliu Vinograschi
Pagini inedite din istoria Partidului Social-Democrat din România inter- şi postbelică şi biografia necunoscută a lui Duiliu Vinograschi (1)
Încarcă mai mult
Un episod nou în fiecare vineri
Săptămânal, în zi de joi
Un episod nou în fiecare luni
Odată la două săptămâni, marțea
De patru ori pe săptămână: luni, marți, miercuri și joi