12 persoane au fost reținute în Chișinău într-o operațiune comună a autorităților din R. Moldova și România, cu concursul Europol și Eurojust. Suspecții ar fi înșelat sute de români, luându-le din conturi de peste 3 milioane de euro, se spune în comunicate simultane difuzate pe 8 august.
Fostul lider al Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD) și vicepremier din perioada comunistă, Iurie Roșca, a fost condamnat pentru trafic de influență vineri, 2 august, la 6 ani închisoare de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Șeful departamentului juridic al Parlamentului, Ion Creangă, bănuit de trădare de patrie și complot, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată vineri, 2 august, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat miercuri, 31 iulie, că a reținut doi funcționari din Parlament și din Poliția de Frontieră, în urma perchezițiilor desfășurate în dimineața zilei de miercuri, 31 iulie.
Parlamentul a modificat miercuri, 31 iulie, legislația privind azilul, fiind introduse noi prevederi care au ca scop depășirea problemelor depistate în urma evaluării procedurilor de extrădare cu implicarea cererilor de azil.
Ofițerii SIS desfășoară miercuri, 31 iulie, percheziții la Parlament. Potrivit SIS, acțiunile au loc într-o cauză penală sub conducerea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS).
Trei candidați la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și în Colegiul disciplinar al judecătorilor din partea societății civile au picat testul de evaluare al Comisiei Vetting, care și-a anunțat decizia pe 22 iulie.
Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibilă sesizarea unor deputați din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) care au cerut verificarea legalității decretului prezidențial de eliberare a lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general, în prezent candidat la prezidențiale.
Parlamentul a aprobat un amendament legislativ, clarificând că instituțiile care sistează accesul la conținut online cu „caracter infracțional” în R. Moldova sunt Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS).
Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, va sta următoarele 30 de zile în arest preventiv, fiind cercetat pentru „corupere pasivă”.
După mai bine de un an și jumătate, dosarul în care ex-procurorul general și proaspătul candidat la prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, este învinuit pentru eliberarea ilegală din detenție a oligarhului fugar Veaceslav Platon a fost „deblocat” și va putea fi examinat în instanța de judecată.
Noul sediu al Procuraturii Anticorupție se va afla în clădirea din strada mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni din mun. Chișinău, care în prezent găzduiește alte două instituții - Autoritatea Națională de Integritate și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Încarcă mai mult