Motto: “Acolo unde nu este lege, nu este nimic”– Monica Macovei
Propun sa iesim, daca se poate, din logica sondajelor si sa intram in aceea a valorilor. Am salutat momentul cand Monica Macovei si-a lansat blogul. Am spus atunci ca vocea acestei femei demne, una din putinele personalitati politice din Romania care nu numai ca refuza compromisurile putrede, dar o face cu argumente cristalin de limpezi, trebuie auzita. Cand altii nu stiu cum sa se fofileze atunci cand vine vorba de “Antene” si de patronul lor, actualul puscarias Dan Voiculescu, fost informator al Securitatii, fost functionar in labirintul firmelor securiste, Monica Macovei si-a spus cuvantul transant. Sinceritatea si inteligenta morala se intalnesc la ea cu competenta juridica si cu liberalismul ca mod de viata si gandire. Nu liberalismul lui Fenechiu si Tariceanu, al lui Crin si al seniorului Quintus, al Noricai Nicolai si al lui Puiu Hasotti. Nu, la Monica Macovei se regasesc cele trei valori liberale de care societatea romaneasca are vitala nevoie: adevarul, increderea si toleranta, toate trei puse in serviciul libertatii individului.
Scriam asadar: “Exista momente cand refuzul de a spune lucrurilor pe nume se transforma intr-un pericol mortal pentu soarta Cetatii. Salut aici gestul doamnei Monica Macovei de a sfida, cu probe irefutabile, calomniile crase debitate la adresa ei de oamenii unui ins dovedit turnator si gradat al Securitatii, nababul Felix, personaj malefic ale carui urzeli au jucat si joaca un rol nefast in lupta Romaniei de a deveni un veritabil stat de drept. Pe Felix si pe camarazii sai ii scoate din minti verticalitatea Monicai Macovei. Ii exaspereaza faptul ca se bucura de un imens prestigiu. Nu-i iarta ca in vara anului 2012 a fost una dintre cele mai puternice voci care au denuntat puciul parlamentar. Imaginatia democratica din Romania zilelor noastre are un nume. Acesta este Monica Macovei“.
Am scris acum cateva zile, si imi mentin pozitia, ca dintre candidatii aflati atunci in cursa pentru alegerea ca presedinte al Romaniei, cei care mi se par (mie, nu oblig pe nimeni sa-mi impartaseasca punctul de vedere) credibili si onorabili sunt Cristian Diaconescu, Monica Macovei si Catalin Predoiu. Credibili ca profesionisti, ca experienta, ca deschidere spre valorile euro-atlantice. Onorabili ca pozitie decis-critica in raport cu ceea ce-a fost tentativa de lovitura de stat esuata din iulie 2012. Celor care care se obstineaza sa se agate de ideea ca o lovitura de stat trebuie sa fie una militara si chiar violenta, indraznesc sa le recomand sa citeasca macar primele pagini din exceptionala carte a lui Andrei Cornea, “Miracolul. Despre neverosimila faptura a libertatii”, aparuta anul acesta la Humanitas.
Scrie distinsul ganditor: “In acea vara s-au scurs saptamani intregi in care am asistat la ceea ce credeam ca nu se mai poate intampla intr-o tara din UE si NATO, in secolul XXI: am vazut cum se proferau, din partea celor mai importanti responsabili politici, inclusiv din partea presedintelui interimar, amenintari si somatii la adresa Curtii Constitutionale, a procurorilor si a justitiei in general, cum se pronunta de catre prim-ministru o nesfarsita suita de minciuni, am vazut o campanie mediatica de vilificare a presedintelui suspendat si a partizanilor sai, a unor intelectuali si scriitori ostili noii puteri, campanie de o violenta verbala fara precedent; am vazut amenintari cu interventia in strada in favoarea puterii a unui veritabil ‘Freikorps’ fascistoid de ofiteri in retragere.” Eu numesc, ca si Dragos Paul Aligica, aceasta succesiune de actiuni o tentativa esuata de lovitura de stat (Andrei Cornea dezvolta demonstratia cu numeroase alte exemple). Poate fi numita si atac concertat impotriva statului de drept. Ori, cu cuvintele doctorului Ion Vianu, “asalt al faradelegii”. Ori, cu acelea ale lui Dan Tapalaga, “revolutia borfasilor”.
Cristian Diaconescu se pare ca va fi abandonat de partidul care l-a nominalizat. Argumentele sunt subtiri, ca sa ma exprim eufemistic. Fie ca va candida sau nu, pentru mine Cristian Diaconescu ramane un om politic credibil si onorabil. La fel si Catalin Predoiu, ale carui declaratii pe tema siluirii Legii Educatiei, a incapacitatii flagrante a lui Victor Ponta de a guverna, a rolului nefast al imperiului “Intact” in viata publica romaneasca, dovedesc verticalitate si viziune. Dar candidatul ACL nu se numeste Catalin Predoiu, ci Klaus Iohannis, cel caruia, in 2009, i se spunea “premierul Grivco”.
Despre Monica Macovei as spune ca ca este vocea celor fara de voce. Intr-un univers politic impregnat de oportunisme si conjucturisme, de amnezii convenabile si nu mai putin confortabile minciuni, de arivisme si parvenitisme, Monica Macovei vorbeste in numele cetatenilor uitati, ignorati, invocati strict demagogic in in marele show populist. Monica Macovei refuza gregaritatea. Este ea insasi, acceptand riscul de nu fi populara zi de zi si ceas de ceas. Crede in adevar si il rosteste de cate ori e nevoie. Are experienta de ministru al justitiei si de europarlamentar. Statul de drept romanesc a fost consolidat in chip decisiv in timpul mandatului ei. Pe nimeni nu urasc mai tare Nastase, Voiculescu, Ponta si ceilalti decat pe Monica Macovei.
Nu vine din saloanele clasei politice, ci din transeele mereu primejduite ale societatii civile. Nu stiu daca Monica Macovei il poate infrange pe Victor Ponta. E prea devreme pentru prognoze. Dar stiu sigur ca prezenta ei in ceea va fi campania electorala din toamna acestui an ofera o sansa pentru resurectia valorilor in numele carora au murit peste o mie de oameni acum un sfert de veac, in decembrie 1989. Candidatura ei inseamna, in fapt, o reimputernicire civica a celor fara de putere. O reapropriere a spatiului public de catre cei carora le apartine de drept. Candidatura ei inseamna o sansa pentru continuarea demafiotizarii vietii politice din Romania.
(articol preluat de pe site-ul Contributors.ro)
