Pentru Lenin, soarta revoluției comuniste anticipate de Karl Marx depindea de maturitatea și voința politică a partidului revoluționar. Când Lenin și-a început cariera politică, social-democrații din lumea întreagă erau reuniți în cea de-A Doua Internațională. Marxismul acestei asociații internaționale respingea mijloacele revoluționare de răsturnare a ordinii stabilite și accentua rolul reformelor evolutive, graduale. Lenin însă considera că această abordare este prea moderată. El credea că stânga ca atare, clasa muncitoare nu se va angaja niciodată într-o mișcare revoluționară totală pentru distrugerea capitalismului. La fel ca Marx, el vedea revoluția proletară ca pe un fenomen global, dar a modificat anumite principii de bază ale teoriei marxiste.
Tot Lenin a observat pasivitatea muncitorilor din țările cu industrie avansată și a explicat-o ca fiind abilitatea burgheziei de a coopta clasa muncitoare în sistem. Potrivit lui, burghezia reușise să-i corupă ideologic pe proletari și partidele lor. Era, prin urmare, importantă crearea unui nou tip de partid politic care să refuze orice înțelegere (complicitate) cu forțele dominante existente și care să-și exercite, în cele din urmă, puterea politică exclusivă. Pentru Lenin, o organizație revoluționară bine sudată, strâns unită și organizată, structurată pe model militar, era necesară pentru a induce conștiința revoluționară la nivelul proletariatului și a-i conduce pe muncitori în lupta revoluționară.
Partidul era întruparea logicii istoriei și susținătorii lui trebuiau să-i ducă la îndeplinire ordinele fără ezitare sau rezerve. Disciplina, păstrarea secretelor și ierarhia rigidă erau esențiale pentru un astfel de partid, mai ales în condiții de clandestinitate (cum se întâmpla în Rusia). Principalul rol al partidului era să trezească conștiința de sine proletară și să insufle doctrina (credința) revoluționară unui proletariat prea puțin conștient. În loc să se bazeze pe dezvoltarea spontană a conștiinței în rândurile clasei muncitoare, leninismul vedea în partid agentul catalizator al cunoașterii revoluționare, al voinței și al capacității de organizare a maselor exploatate: „Fără o teorie revoluționară nu poate exista mișcare revoluționară.” Leninismul adăuga la recunoașterea importanței propagandei ideologice accentul asupra organizației revoluționare care era sacralizată drept stâlpul practicii revoluționare. Lenin este cel care a impus aura partidului de tip nou, care a devenit o trăsătură a politicii radicale a secolului XX. Partidul era agentul istoric, pentru că îi aducea laolaltă pe revoluționarii profesioniști, pe aceia care, reunindu-și abilitățile de acțiune și gândire, au recâștigat—vorba lui Igal Halfin—„grația unei ființe originare armonioase”.
Absolutismul ideologic, sacralizarea țelului final, suspendarea facultăților critice și cultul politicii partidului ca expresie perfectă a voinței generale erau toate prezente în proiectul bolșevic inițial. Lenin a impus două elemente fundamentale în concepția bolșevică a politicului: legea privită ca epifenomen al moralei revoluționare și ca heteronomie a acțiunii individuale. Anihilarea democrației în practica leninistă este determinată de natura partidului ca substitut laic al aurei unificatoare, atotcuprinzătoare a aparatului politic al suveranului absolut (regele medieval). Cu alte cuvinte, modelul leninist susține omogenizarea integrală a spațiului social ca ideal politic și pragmatic. Ideologia străbate întreaga dinamică a regimului, „pregătind și declanșând acțiunea, fără de care guvernarea, violența și socializarea devin imposibile”. (spre a-l cita pe istoricul Michael Geyer)
Tot Lenin a revizuit teoria marxistă clasică referitoare la poziția centrului revoluționar în Vestul capitalist dezvoltat. În Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului, una dintre cele mai importante lucrări ale sale, Lenin susținea că a apărut un stadiu nou, final al capitalismului, în care monopolul a înlocuit competiția, concentrarea capitalului a atins punctul maxim, iar războiul dintre puterile capitaliste a devenit inevitabil. Așadar, din perspectiva lui, imperialismul se făcea vinovat de indescriptibilele orori ale războiului mondial.