Linkuri accesibilitate

Vladimir Ţurcan: „Nu ai nevoie de cinci ani şi jumătate ca să condamni pe cineva pentru «neglijenţă»”


Vladimir Ţurcan
Vladimir Ţurcan

Pe marginea deciziei de condamnare a fostului ministru de interne Gheorghe Papuc şi a fostului comisar de poliţie Vladimir Botnari, în dosarul 7 aprilie 2009.

Judecătorii Curţii de Apel Chişinău au decis, astăzi, condamnarea la patru ani de închisoare cu executare a fostului ministru de Interne Gheorghe Papuc şi la doi ani cu suspendare a fostului comisar de poliţie Vladimir Botnari în dosarul 7 aprilie 2009. Valentina Ursu a stat de vorbă cu Vladimir Țurcan, fost ministru de Interne, preşedinte al Comisiei de stat pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie, actualmente deputat pe lista Partidului Socialiștilor.

Vladimir Țurcan: „Hotărârea Curții de Apel evident că poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie. Clar că pentru a comenta ceva mai în detaliu trebuie să intrăm în posesia argumentelor, motivelor, probelor care au fost puse în baza acestei sinteze. Unica ce pot să spun, că situaţia care a avut loc șase ani în urmă…”

Europa Liberă: La 7 aprilie 2009...

Vladimir Țurcan: „Cinci ani şi jumătate, pentru a condamna pentru neglijenţă nu au avut necesitatea cei care au condamnat şi cei care au finisat ancheta de un timp de lungă durată. Neglijenţa se vede deodată. Se vede că e o situaţie foarte complicată şi pentru a da apreciere, trebuie să se ia în consideraţie absolut toate circumstanţele care au fost atunci, începând de la cât de masiv au fost toate evenimentele acestea, posibilităţile Ministerului de Interne ştiam că sunt destul de limitate.”

Europa Liberă: Dumneavoastră, care tot aţi fost în fruntea Internelor, în cazul dosarului „7 aprilie 2009” credeți că într-adevăr a fost această neglijenţă din partea domnului Papuc?

Vladimir Țurcan: „Dacă este vorba de neadmiterea acestor cazuri, eu consider că atunci trebuie să fie condamnat şi şeful SIS-ului de atunci, şi ministrul de Interne. Ministerul de Interne deja se ciocneşte numai cu evenimentele care sunt în piaţă. SIS-ul are informaţia cu una-două săptămâni, în dependenţă de posibilităţile operative. Atunci, trebuie paralel condamnat şi şeful, la momentul respectiv, al SIS-ului.”

Europa Liberă: Atunci era domnul Reşetnicov.

Vladimir Țurcan: „Eu nu vorbesc de persoana în cazul dat, eu vorbesc de atribuţiile pe care le are fiecare serviciu, fie Ministerul de Interne, fie SIS-ul. Fiecare are un segment de monitorizare a situaţiei în societate. SIS-ul – preventiv, Interne – la moment. Înseamnă că dacă sunt condamnaţi pentru neglijenţă cei care nu au contrapus măsura necesară la aceste evenimente, trebuie să fie condamnaţi şi acei care nu au preîntâmpinat Preşedintele ţării, Ministerul de Interne şi toate organele respective despre posibilitatea dezvoltării evenimentelor în aşa măsură.”

Europa Liberă: Domnule Țurcan, dar vedeţi că neglijenţă în serviciu s-a soldat cu moartea unui tânăr în timpul protestelor de atunci, din aprilie 2009.

Vladimir Țurcan: „Încă trebuie să constatăm legătura directă şi obiectivă între neglijenţa lui Papuc cu moartea acestei persoane, ceea ce nu este stabilit. Aceasta este doar o crimă prin imprudenţă. Înseamnă că ei n-au efectuat măsurile necesare pentru a: prima – preveni, pentru a sista, pentru a lua măsurile necesare pentru ca evenimentele acestea să nu aibă un aşa un caracter de amplu, cu violenţe, cu distrugeri ş.a.m.d. După cum eu ţin minte, persoana respectivă a decedat după ce deja erau luate măsuri, în ce măsură legale aceasta deja este problema judecăţii evident, din partea Ministerului de Interne pentru, să spunem aşa, de a curăţa piaţa, străzile de acei oameni care s-au folosit, au jefuit clădirile, bunurile de acolo ş.a.m.d. Eu nu ştiu ce e pus în neglijenţa lui Papuc şi a lui Botnari, dacă este şi legătura cu moartea persoanei.”

Europa Liberă: Este şi legătură cu moartea lui Valeriu Boboc…

Vladimir Țurcan: „Eu consider că aceasta este o greşeală din partea judecăţii. Şi e greşeală sau nu va fi verificat la Curtea Supremă de Justiţie. Eu consider că unica ce a putut să fie pus în învinuire e că nu au fost luate măsurile posibile, anume posibile şi necesare pentru a curma situaţia în cauză. Dar ceea ce ţine de măsurile după evenimentele de tulburări în masă, aceasta deja e problemă de altă natură. Acolo este o noţiune în jurisprudenţă, de exces a executorului. Şi moartea lui Boboc în cazul dat poate fi legată anume cu exces a executorului.”

Europa Liberă: Dumneavoastră admiteţi că numărul celor condamnaţi va creşte pe viitor? În general, care va fi finalitatea acestui dosar „7 aprilie 2009”, din punct de vedere juridic?

Vladimir Țurcan: „Din punct de vedere juridic, eu consider că toate posibilităţile de a condamna unii vinovaţi reali au fost atunci. Acum, după expirarea termenului, tot mai puţine şi mai puţine sunt posibilităţile de a condamna pe cineva pentru ceva.”

Europa Liberă: Bine, dar dacă s-au adunat suficiente probe, niciodată nu e târziu.

Vladimir Țurcan: „Cinci ani şi jumătate pentru aşa ceva... Eu înţeleg când este vorba de un act terorist, când sunt într-adevăr probe. Dar în cazul dat probele acestea sunt bazate pe ce? Este ordinul ministrului, vorbesc în cazul dat de Papuc şi Botnari, sunt planurile speciale pentru o situaţie sau alta. Au fost luate măsurile necesare şi destule pentru a executa acest ordin sau nu? Dacă nu, atunci este condamnat. Dacă au fost luate, atunci el nici nu poate fi condamnat.”

Europa Liberă: Domnul Papuc atunci a îndeplinit ordinele venite de mai sus, de la şeful statului de pe atunci, domnul Voronin…

Vladimir Țurcan: „Papuc nici nu executa ordinele lui Voronin. Voronin nu avea dreptul să emită nişte ordine în acest sens. Au putut fi nişte indicaţii orale, care nu erau obligatorii în sensul legii pentru Papuc. Dumnealui totuna a trebuit să se conducă de lege.”

Europa Liberă: Vă întrebam, finalitatea dosarului „7 aprilie” e ziua de astăzi sau am putea să mai aflăm şi alte detalii?

Vladimir Țurcan: „Finalitatea va fi atunci când vor fi numite persoanele care au organizat sau, în orice caz, au provocat aceste evenimente.”

Europa Liberă: Şi vom afla vreodată cine au fost acele persoane?

Vladimir Țurcan: „Eu cred că de întrebat trebuie pe cei care sunt la guvernare.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi fost atunci la guvernare...

Vladimir Țurcan: „În primul rând, atunci, chiar după aceea când eu eram numit preşedintele Comisiei speciale, am pus întrebarea ca să fie completată această comisie din partea unor experţi europeni. Europenii au răspuns după vreo trei-patru luni că nu au posibilitate. Şi după aceasta a început procedura de pregătire pentru alegerile anticipate, şi această Comisie a fost suspendată. Ulterior, a fost formată altă comisie, comisia condusă de către domnul Nagacevschi, a primit de la mine personal, din mână în mână, toate materialele, şi mi-a mulţumit chiar, printre altele, pentru că noi atunci am acumulat toate materialele pe urme fierbinţi.”

Europa Liberă: Dar în toate rapoartele se arată că justiţia moldoveană mai este restanţieră la capitolul adevărul despre 7 aprilie 2009...

Vladimir Țurcan: „Dar şi ei nu au făcut nicio concluzie referitor la cei care sunt organizatori şi provocatori.”

Europa Liberă: Ei – cine?

Vladimir Țurcan: „Comisia următoare, în frunte cu domnul Nagacevschi. Urma ca să fie deja din partea anchetei respective. Doar în 2010 deja în fruntea anchetei şi a Procuraturii erau acei care sunt şi azi la putere. Rezultatul?”

Europa Liberă: De aceasta şi vă întrebam: justiţia rămâne restanţieră la capitolul adevărul despre evenimentele din aprilie 2009, despre acele proteste…

Vladimir Țurcan: „Exact. Dacă ai în vedere justiţia începând de la anchetă până la instanţa de judecată. Instanţa de judecată judecă ceea ce prezintă ancheta. Aceasta este.”

XS
SM
MD
LG