Linkuri accesibilitate

„Rusia are în mod istoric un sentiment de proprietate şi asupra Ucrainei şi Georgiei”


Demonstrație antir-rusească la granița dintre Georgia și Osetia de sud, 14 iulie 2015
Demonstrație antir-rusească la granița dintre Georgia și Osetia de sud, 14 iulie 2015

Vladimir Socor despre asemănările și diferențele dintre conflictul ruso-georgian din 2008 și cel ruso-ucrainean de acum.

Georgia comemorează săptămâna aceasta șapte ani de la războiul-fulger ruso-georgian din 2008, lansat de Tbilisi cu scopul de a relua controlul asupra regiunii sale separatiste Osetia de Sud, dar s-a soldat cu o înfrângere usturătoare. Într-un interviu pentru radio Europa Liberă, analistul occidental Vladimir Socor compară războiul ruso-georgian cu cel ruso-ucrainean şi anticipează o îngheţare a celui din urmă anul viitor.

Europa Liberă: S-au făcut analize atunci, la fierbinţeală. S-au făcut analize şi peste ani. Multe dintre ele căutau răspuns la întrebarea „Cine a început agresiunea militară propriu-zisă?”. Aveţi un răspuns la această întrebare acum, la şapte ani consumaţi? Sau nici nu ar fi ea concludentă? Cum vi se pare?

Vladimir Socor: „Întrebarea mi se pare foarte concludentă. Mi s-a părut din capul locului concludentă. Eu am fost în Georgia, am sosit în Georgia în ziua de 9 august, a doua zi a războiului. Concluziile mele au fost clare, le-am publicat în analizele mele şi colegii mei analişti le-au publicat, agresorul este, fără doar şi poate, Rusia. Altceva este că unele cercuri din Uniunea Europeană în anul 2008-2009, când în Europa domnii Putin şi Medvedev încă mai aveau o imagine pozitivă, au reuşit să determine cercuri din Uniunea Europeană să publice un raport în două ape, un raport care nu a luat, de fapt, nicio atitudine clară în privinţa originii agresiunii. La începutul raportului se spune că Georgia a început ostilităţile, dar apoi în partea a doua a raportului se susținea că Rusia a început, de fapt, ostilităţile. Aşa încât raportul a fost neclar, a fost un exerciţiu pur politic pentru a linişti atmosfera şi a da posibilitate Uniunii Europene şi Occidentului, în general, să se reîntoarcă la relaţii normale cu Rusia, după mai puţin de un an de la atacul împotriva Georgiei.”

Europa Liberă: Cazurile georgian şi ucrainean în ce punct se întâlnesc, dar în ce punct se despart ca premise, ca și consecinţe ş.a.m.d.? Deși, în cazul ucrainean, încă urmează să vedem consecinţele.

Vladimir Socor: „De fapt, cred că asemănările sunt mai puternice decât deosebirile. Rusia are, în mod istoric, un sentiment de proprietate şi asupra Ucrainei, şi asupra Georgiei. Sentimentul acesta de proprietate are surse diferite într-un caz şi în celălalt. Marea majoritate a ruşilor, de la elită până la poporul simplu, îi privesc pe ucraineni ca pe tot un fel de ruşi, nu le acordă ucrainenilor dreptul de a exista ca naţiune de sine stătătoare, ca naţiune deosebită de ruşi. Ei sunt tot un fel de ruşi sau tot un fel de populaţie de limbă rusă, cum se exprimă preşedintele Putin. În general, ruşii, velicoruşii au atitudine de dispreţ faţă de ucraineni. Este o atitudine care s-a dezvoltat istoric, inclusiv din cauza faptului că Ucraina multă vreme, cea mai mare parte a existenţei ei istorice, nu a avut un stat propriu şi nu a reuşit să organizeze formaţiuni statale nici medievale, nici moderne pe teritoriul ei cu orice durată. Ruşii au acest sentiment de proprietate faţă de Ucraina, ei nu consideră că Ucraina are dreptul să existe separat faţă de Rusia. Dar Rusia are şi un sentiment de proprietate faţă de Georgia, de natură diferită. Georgienii nu sunt slavi, aparţin unei biserici ortodoxe, alta decât cea rusească, dar nu sunt slavi. Dar în Imperiul Rus şi în Uniunea Sovietică georgienii au fost un fel de entertainers, au avut un rol de a distra elita politică din marea Rusie. Ce au fost georgienii în Rusia şi Uniunea Sovietică? Cum i-au perceput Moscova şi Petersburgul pe georgieni? Georgienii erau dansatori, cântăreţi şi compozitori,

Vladimir Socor
Vladimir Socor

actori, regizori de cinematografie, artişti, deci, ei distrau clasa dominantă rusească, dar la un nivel intelectual foarte înalt, nu la nivelul de muzică uşoară, de exemplu, ci un nivel cultural înalt. Georgienii erau personalităţi culturale în Rusia şi Uniunea Sovietică. Şi de aici se năştea un sentiment care nu permitea Rusiei să acorde Georgiei o calitate de independenţă. Ruşilor li se părea, pur şi simplu, scandalos, de neconceput, revoltător ca Georgia să se despartă în mod definitiv de Rusia, să-i întoarcă spatele şi să se îndrepte spre Occident. Era de neconceput, din punctul de vedere velicorus, care domină şi până astăzi, domină şi propaganda rusească televizată, este viziunea domnului Putin ş.a.m.d. Deci, aici avem o asemănare, între Georgia şi Ucraina, dar o asemănare cu nuanţele ei respective. Ruşii îi consideră şi pe georgieni, şi pe ucraineni ca fiind incapabili de a-şi construi propria statalitate. Ruşii echivalează statalitatea cu dictatura sau cu despotismul, cum este situaţia din Rusia. Libertatea georgiană, libertatea ucraineană este foarte greu acceptată de către ruşi. În plus, este valoarea strategică a Ucrainei, respectiv, a Georgiei, din punctul de vedere al politicii externe ruseşti, ambele sunt ţări-cheie. Rusia nu poate fi o mare putere, dacă nu subjugă Ucraina. Rusia nu poate deveni o putere europeană, dacă nu subjugă Ucraina. La fel, în cazul Georgiei, Rusia nu poate deveni o putere în Caucaz, în zona Mării Caspice, dacă nu domină, sau cel puţin ameninţă în mod constant, Georgia şi pe vecinii ei. Iată şi aici o asemănare cu nuanţele ei în atitudinea Rusiei faţă de Ucraina şi, respectiv, faţă de Georgia. În Georgia Rusia a experimentat, pentru prima dată în perioada post-sovietică, ideea de a încetăţeni pe aşa-zişii compatrioţi, aşa-zisa populaţie de limbă rusă. În cazul Georgiei erau abhazii şi osetinii. Bineînţeles că nu sunt slavi, dar Rusia are acest concept pe care îl promovează şi acum. Putin doar a început cu invazia din Georgia prin care fostele naţionalităţi ale Uniunii Sovietice, aşa-zişii vorbitori de limbă rusă ar avea dreptul la protecţie din partea Rusiei şi Rusia ar avea dreptul să intervină inclusiv cu trupe, pentru a le proteja drepturile. Aceasta a fost justificarea intervenţiei Rusiei în Georgia. Pentru a-i proteja pe cine? Pe abhazi şi osetini, declaraţi „соотечественники”, o categorie foarte largă, o categorie care poate să includă, practic, orice grup etnic sau social din fosta Uniune Sovietică. Atunci domnul Medvedev, care tocmai devenise preşedinte al Rusiei, a enunţat două doctrine: doctrina stării privilegiate de interese şi doctrina dreptului Rusiei de a-şi apăra pe „соотечественники” în anul 2008. În Occident nu s-au luat în serios aceste lucruri. După mai puţin de un an, s-a trecut la relaţii normale cu Rusia lui Medvedev şi a lui Putin. Medvedev a fost supraapreciat, nu s-a conştientizat faptul în Occident că Medvedev nu era decât un interpus al lui Putin, fără puteri, Medvedev a fost greşit interpretat ca fiind un reformist şi ca având puteri de sine stătătoare. Prin urmare, a avut loc, practic, un fel de competiţie între marile capitale occidentale de a normaliza relaţiile cu Rusia în anul 2009. Astăzi în Ucraina nu am ajuns în acest punct, nu cred că va exista un proces de normalizare a relaţiilor cu Rusia din partea occidentalilor. Dacă va exista, va cere foarte mult timp. Nu va mai fi o repetare a cazului georgian de normalizare rapidă a relaţiilor Occidentului cu Rusia. Dar ne putem aştepta, sunt aproape sigur că aşa va fi, după ce se îngheaţă conflictul din Ucraina, Rusia va veni cu propuneri de reconstruire a arhitecturii europene de securitate. Şi Uniunea Sovietică proceda în acest mod, după fiecare invazie majoră, după invazia din Cehoslovacia din ’68, de exemplu, de asemenea, după declararea stării marţiale în Polonia în 1981 şi, bineînţeles, după invazia din Georgia din 2008. Sunt sigur că şi acum Moscova deja pregăteşte nişte iniţiative pe care le va prezenta occidentalilor pentru a reconstrui arhitectura europeană de securitate cu scopul de a asigura Rusiei acces la deciziile de securitate europeană. Cred că Germania va manifesta interes faţă de aceste propuneri, este ideologia politicii externe germane de a include Rusia în procesele de decizie ale securităţii europene în general. Deci, şi aici avem o asemănare între situaţia de după 2008 din Georgia şi situaţia care se profilează, după îngheţarea conflictului din Ucraina. Cred că această îngheţare se va produce aproximativ anul viitor, ceea ce va face posibil şi demontarea treptată, nu bruscă, dar treptată, demontarea sancţiunilor europene împotriva Rusiei.”

XS
SM
MD
LG