Închiderea moscheilor din Statele Unite ale Americii sau înregistrarea într-o bază de date a tuturor musulmanilor sunt doar cateva dintre ideile controversate lansate de miliardarul american Donald Trump în campania sa electorală pentru președinția SUA. În Europa, politicieni de extremă dreapta, de la Marine Le Pen (Franța) la Nigel Farage (Marea Britanie) aduc jignirea unor întregi categorii etnice sau sociale (minorități etnice, migranți, refugiați, membri ai statelor UE mai sărace) la rang de doctrină politică. Incitarea la ură a devenit un fenomen în spațiul public. Suntem noi, cetățenii, capabili să recunoaștem diferența dintre critică și promovarea urii? Avem informațiile și cultura necesare pentru a nu ne lăsa manipulați de populismul care stă în spatele unor astfel de demersuri, făcând inconștient jocurile intereselor unor politicieni sau oameni de afaceri? Cât ne este permis să criticăm și de la ce punct încolo critica se transformă în incitare la ură? Ce legi sancționează incitarea la ură?
Europa Liberă: Dle Wyrzykowski, în calitate de vicepreședinte al ECRI [Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței, organism de experți al Consiliului Europei] ați recomandat Consiliului Europei și statelor membre să sancționeze, inclusv penal, instigarea la ură. Ce categorii de persoane sau instituții ar trebui să fie obiectul acestor sancțiuni?
Miroslaw Wyrzykowski: „Discursul care instigă la ură a devenit deja un fenomen, unul foarte periculos, căci afectează un număr larg de persoane care sunt țintă ale acestor valuri de ură, fiind periculos și pentru societate, pentru pacea socială dintr-o țară, în general. Recomandările propuse de ECRI sunt foarte variate și gândite în crescendo, sancțiunile fiind ultimele pe listă. Într-o primă etapă se apelează la educație. Prin interemediul diverselor măsuri sau strategii educative guvernele trebuie să contribuie la constientizarea diferitelor grupuri ale societății cu privire la instigarea la ură și consecințele negative ale acesui fenomen. A doua noastra recomandare este ca guvernele să reacționeze într-o manieră eficientă, nu neapărat dură. Cât privește propagarea discursului instigator la ura în mass media recomandăm presei să instituie reguli pentru interzicerea acestuia. Presa trebuie sa inteleaga cat de mare este pericolul si cate de grave sunt consecintele pe termen lung. Daca jurnalistii nu vor mai disemina sau folosi cuvinte care fac parte din vocabularul specific incitarii la ura, vom stopa, in timp, acest perpetuum mobile al urii in spatiul public. Vom discuta aceste lucruri și cu organizațiile neguvernamentale și cu partidele politice. Se pune problema dacă este corect să lăsăm in responsabilitatea guvernelor reglementarile din acest domeniu. Propunerea noastră este ca guvernele, în cazuri grave de abuz al libertății de expresie, să adopte măsuri care să limiteze activitatea grupurilor de persoane implicate, ori să retragă sau să suspende susținerea financiară acestor organizații sau activități. Recomandăm, așadar, luarea unor măsuri de pedepsire financiare și administrative, intr-o primă fază. Ulterior, dacă situatia persistă, sancțiuni penale. Măsurile legislative trebuie formulate foarte precis și argumentat, mai ales cele dare impun sancțiuni penale.”
Europa Liberă: Ne puteți da exemple de „instigare la ură”? Declarațiile dlui Donald Trump, candidat la presedintia Satelor Unite, sau ale politicianei franceze de extremă-dreapta, Marine Le Pen, sunt instigare la ură? În Germania, de pildă, partidul Alternative für Deutschland promovează ideea, care se regăsește și în programul partidului, de altfel, că Islamul nu are ce căuta în Germania. Sunt acestea exemple de discurs care instigă la ură sau nu?
Miroslaw Wyrzykowski: „Depinde. Depinde ce definiție a instigării la ură va folosi un judecător pentru a analiza o anumită declarație cu caracter politic. Definiția ECRI este următoarea: instigarea la ură este susținerea, promovarea sau incitare a denigrării, demonizarea sau defăimarea unei persoane sau a unui grup de persoane, insultarea, harțuirea, stereotipizarea negativă, stigmatizarea sau amenițarea unui grup de persoane sau indivizi, din motive de rasă, culoarea pielii, religie, convingeri politice, naționalitate, vârstă, orientare sexuală, etnie. Ca atare, rugăm guvernele să preia această definiție și să analizeze cuvintele și propozițiile care apar în discursurile politicienilor. Unii ar putea considera că e vorba de instigare la ură, alții că este, pur și simplu, folosirea libertății de expresie.”
Europa Liberă: Și unde este limita, unde este granița între una și cealaltă?
Miroslaw Wyrzykowski: „Limita este contextuală și se bazează pe elementele enumerate mai devreme: ură, denigrare, incitare, demonizare și așa mai departe. Trebuie să adaptezi acestă definiție la declarația particulară care a fost făcută. Atunci, deponde de mine, de Dvs, de orice altă persoană să spună dacă este instigare la ură sau pur și simplu folosirea libertății de expresie. ”
Europa Liberă: De aceea este atât de dificil să reglementezi un fenomen ca acesta. Și tot de aceea va fi foarte dificil pentru legislatori să includă recomandarea Dvs in legislație.
Miroslaw Wyrzykowski: „Desigur, nu este simplu, Daca ar fi fost atât de ușor, nu ar fi fost atât de dificil să găsim răspunsul potrivit pentru aceasta. Pentru că este, de asemenea, vorba de proporționalitate. Care sunt măsurile cele mai potrivite de folosit pentru aceasta problemă sau alta. Recomandarea ECRI pentru combaterea discursului care instiga la ură propune diferite niveluri de reacție ale guvernelor sau legislatorilor.”
Europa Liberă: O astfel de reglementare trebuie să fie foarte clară, pentru ca ulterior, daca un judecător are de analizat un astfel de caz in instanță, să aibă o lege clară pe care să se bazeze. De aceea definiția instigarii la ură trebuie să fie, in lege, foarte clară.
Miroslaw Wyrzykowski: „Așa este. Acesta este unul dintre obiectivele ECRI, ca autor al acestei recomandari. Este la latitudinea guvernelor și parlamentelor să formuleze foarte precis legile care reglementeaza incitarea la ura ca un fenomen. Este important să ințelegem că vom avea mereu de-a face cu un conflict între libertatea de expresie, ca o libertate și un drept fundamental al cetățenilor si societății, și abuzarea acestui drept până se transformă în incitare la ură, potrivit definiției de mai sus. Însă guvernele sunt responsabile pentru adoptarea unor norme și măsuri legislative adecvate. Următoarea problemă este cum să aplicăm aceasta reglementare în practică. Tribunalul trebuie sa decidă dacă într-un anumit context cineva a instigat la ură și este pasibil de o pedeapsă penală sau nu. Pe de altă parte, dacă guvernul abuzează, poate considera discursuri instigatoare la ură discursurile opozitiei sau orice alta organizatie care se exprima in opozitie cu guvernul. Un guvern poate abuza si reduce la tacere aceste grupuri. Guvernul are această putere, dar nu trebuie să abuzeze de ea. În cazul unei dispute poate fi adus in fața justiției.”
Europa Liberă: Presupunând că țările vor include recomandările Dvs în legislatie…Este de așteptat ca primii care le vor respecta să fie jurnaliștii, caci isi vor pierde altfel pâinea. Dar publicul larg? Platformele de comunicare socială, blogurile, comunicarea pe internet, cum poate fi controlat aici discursul urii?
Miroslaw Wyrzykowski: „Publicul are tot dreptul să își exprime dorințele, așteptările.. Nu ne propunem să controlăm aceste lucru. Însă toate acestea trebuie exprimate într-o manieră decentă. Când ne exprimăm opinia trebuie să folosim cuvinte care nu provoaca ură sau care denigrează oameni.”
Europa Liberă: Asta într-o lume ideala… În lumea reala lumea nu vorbește intodeauna decent, mai ales sub protecția anonimatului…
Miroslaw Wyrzykowski: „Aceasta este situația, într-adevăr. Ce intentionam noi să creem este să evitam elementele negative care modifica comportamentul oamenilor. Suntem la curent cu faptul că pe interenet, grație anonimatului, valul urii crește mult, iar limitele decenței sunt incălcate. Problema este cum sa limitam pagubele provocate de aceste situații. Știm că, din cauza evoluției tehnologice, metodele de ieri nu se pot aplica azi. Furnizorul de servicii este responsabil pentru conținutul de pe pagina sa de internet, de exemplu, si tot el este acela care trebuie să retragă materialele instigatoare la ură de pe pagină. În caz că acesta nu se supune regulilor, guvernul trebuie sa reacționeze. Noi, ca opinie publică, avem dreptul legitim să le cerem furnizorilor de servicii să retragă aceste comentarii instigatoare, iar dacă acest lucru nu se intâmplă el trebuie sanctionat: se poate ridica licenta, se poate limita activitatea acestuia etc. In final, justiția va decide soluția cea mai bună. Tot justiția decide dacă limitarea activității unui furnizor de servicii s-a facut legal sau nu.”
Europa Liberă: Ce anume credeți că a provocat revigoarea discursului urii în Europa?
Miroslaw Wyrzykowski: „ rebuie să luăm în calcul câteva elemente ale tensiunii uriașe din societate. Este vorba de criza economica, de criza refugiaților, de dezamăgire, mai ales a generației tinere, lipsa perspectivelor, toate acestea crează o tensiune uriașă, socială și politică. Unul dintre elementele de relaxare a acestei tensiuni este limbajul- ne exprimăm emoțiile negative, pentru faptul că nu s-a găsit modul corespunzător care să articuleze interesele noastre. Ne exprimăm frustrarea si dezamăgirea pentru că statele și guvernele nu ne rezolvă problemele. Dacă urmăriți limbajul folosit pe internet veti constata diferențe intre limbajul tinerilor și celor mai in vârstă. Limbajul este adaptat problemelor specifice varstei. Trebuie să îi invățăm pe profesorii din scoli, pe jurnalisti si pe părinți cum să dezamorseze tensiunile din societatea noastră exprimate prin limbajul urii.”
