Bine v-am găsit, doamnelor și domnilor! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”. Astăzi mi-am propus să discutăm despre menirea și condiția artistului într-o lume tot mai puțin artistică, adică neconfortabilă, cel puțin climateric, pragmatică, grăbită, tehnologizată, globalizată, haină, mizantropă etc., etc. Or, tocmai într-o asemenea lume colacul de salvare este artistul, actul de creație, după chipul și asemănarea. Într-o lume dominată de politicieni, unde propaganda este la ea acasă, am zis să luăm o gură de aer, să vorbim despre limbajul celor care sunt dezlocuiți de politicul acesta care dă buzna prin toate găurile posibile din zidurile existenței noastre. Și dacă vreți un motto la emisiunea de astăzi, poate servi o întrebare de la celebra emisiune „Что? Где? Когда?” („Ce? Unde? Când?”) de la ruși, o întrebare video în care era reprezentat Lev
Tolstoi, mergând la coarnele unui plug și întrebarea era: „Oare despre ce spunea Lev Tolstoi atunci când zicea că un țăran care ar face balet la arat ar semăna cu?…” și aici era dezlegarea. Și răspunsul era că Lev Tolstoi, marele romancier, prozator, s-ar fi exprimat în felul acesta despre poezie; ar fi zis că în loc autorii să meargă pe de-a dreptul, să are, să facă muncă adevărată de desțelenire, probabil, a minților, băieții, vezi, Doamne, fac balet pe ogor. Și am invitat tocmai doi oameni care fac balet în loc să are, să desțelenească mințile oamenilor. Este vorba de marele Iulian Filip care se prezintă, întâi de toate, folclorist în Wikipedia și după asta – autor de poezie, scriitor, și Leontina Vatamanu, fiică de poet, documentarist, îndărătul documentarelor întotdeauna este poetă și om de arte. Adică, doi romantici pe care vreau să-i provoc, să-i strâng la colț și să-i întreb: „Domnule Filip, de ce în lumea asta care este pragmatică, crudă, care are nevoie de oblojirea rănilor Dvs. continuați să vorbiți într-un limbaj de baleron?”, dacă să folosesc poanta lui Lev Tolstoi.
Iulian Filip: „Dragă Vasile, în dialogul cu Mariana Harjevschi, care m-a descusut așa înainte de această experiență aritmetică, de această aniversare…”
Europa Liberă: Înainte de scorul 7:0…
Iulian Filip: „Daaa. Am ajuns la o formulare care e foarte exactă. Eu nu m-am jucat ca Lev Nicolaevici cu coarnele plugului, m-am trezit că-s implicat de către părinții mei, care nu știau ce înseamnă exploatarea copiilor prin muncă, umflat la cele două norme colhoznice. Deci, n-aveam cum să protestez, pentru că dominanta „trebuie” și vedeam că trebuie să-mi pun umărul, înțelegeau toți copiii, dar m-am îngrozit , m-am îngrozit să fac un lucru care nu-mi place. N-am îndrăgit lucrul în colhoz, mă înspăimânta perspectiva acestui lucru și această frică m-a aruncat în toate cercurile de activitate artistică, de lucruri plăcute; de asta am deprins și acordeonul, și teatrul, și dansul, și fotbalul, și matematica – totul. M-am trezit în scenă unde lucrurile îmi păreau magnifice, frumoase.”
Europa Liberă: Insinuezi cumva că toți poeții și intelectualii de frica muncii fizice au devenit genii și lideri?
Iulian Filip: „Nu, eu m-am declarat de pe pagina cărții mele de proză „Cobaiul nu triumfă”, m-am declarat benevol și neconstrâns de nimeni cobai de experiență. Adică, m-am trezit, fără ca să fiu întrebat, aruncat în acest laborator – viața, pe care am acceptat-o. Am acceptat chiar să fiu cobai de experiență și mi-a devenit interesantă această lectură a cobaiului – cum reacționează? Și am văzut că nu-mi place să fac lucruri care nu-mi plac.”
Europa Liberă: O să revenim la asta, dar, întâi de toate, mă interesează, Leontina, dacă dumneata care ești obligată, în virtutea meseriei de documentarist, să fii înțeleasă, să ai un limbaj pe potriva consumatorului, ca să fii eficientă, dar, în același timp, nu poți să-ți închizi robineții de fiică de poet și poetă prin definiție. Această, eu știu… contradicție, cum o rezolvi, dacă e o contradicție?
Leontina Vatamanu: „Eu nu știu cum aș putea, de exemplu, vorbi despre durere doar spunând cuvântul „durere” sau arătând niște imagini cu niște oameni care se țin de cap și ne transmit durere. Pentru mine, ca să ajung la inima spectatorului, procesul acesta e mult mai complex și eu cred că de aici pornește poetul și aici există cumva granița între documentar, între creație și televiziune. La Pro TV vedem știri cu duiumul despre durere și accidente, și întâmplări nefericite, le percepem altfel decât regăsim această durere în filme de referință sau în poezia unor poeți de referință. Sunt formule diferite, ecuații diferite în a transmite mesajul către spectator. Eu îmbrățișez cealaltă parte cumva, eu caut formule…”
Europa Liberă: Adică, dumneata sugerezi că tocmai limbajul acesta e mai sugestiv?
Leontina Vatamanu: „Absolut este mai expresiv și mai aproape, totuși, de sufletul spectatorului, și mai complex și duce cu el altă încărcătură, nu doar o simplă informație.”
Europa Liberă: Dar cât de sigură ești dumneata că oamenii pe care contezi lucrează în același registru, adică au aceeași frecvență de percepție, cum la savanți se convine asupra aparatului noțional, ca să înțelegem la fel cuvintele, apelând la metafore, la lucruri dintr-astea? Ești sigură că astăzi oamenii înțeleg la fel aceleași cuvinte? Oamenii cei care operează cu slanguri, cu abrevieri, cu interjecții?
Leontina Vatamanu: „Nu știu dacă a fost cândva vreo epocă în care poezia a fost o cultură de masă. Am ascultat recent o emisiune în care se spunea că în anii ’70-’80 la recitalurile lui Andrei Voznesenski sau Rojdestvenski se adunau stadioane întregi de consumatori de poezie, la fel îmi aduc aminte despre furorile pe care le făcea Păunescu cu Cenaclul „Flacăra”. Deci, cândva poezia a fost consumată la scară largă. Bănuiesc că și astăzi sunt foarte mulți oameni care tânjesc după poezie și caută aceste imagini spuse nu atât de direct și franc, și neambalat, pentru că pentru mine, cel puțin, eu simt așa o suprasaturație de franchețe și de reality shows în direct, pe care îl consumăm cu toții, folosind internetul.”
Europa Liberă: Dle Filip, aceeași întrebare pentru Dvs.: Dacă nu cumva șederea acolo sus, în turnul de fildeș, de unde vă uitați la oamenii care lucrează la câmp, nu cumva acesta e un egoism, nu cumva vă îndepărtează, mai ales, repet, de consumatorul de astăzi, care e obișnuit cu SMS-uri, cu texte scurte de pe Viber?
Iulian Filip: „Nu știu, nu cred că mi s-ar potrivi această etichetare de „retragere în turnul de fildeș”, adică, Iulian Filip, care în unii ani are câte 111 întâlniri…”
Europa Liberă: Nu, dar Iulian care a anunțat în „Epigraf…” chestia asta: „Am fugit de munca în colhoz”, ca să ajung acolo…
Iulian Filip: „Păi, nu, de munca care nu-mi place.”
Europa Liberă: Am înțeles.
Iulian Filip: „Munca la pământ mi-ar plăcea foarte mult, dar cu altă tehnologie, cu altă remunerare, cu alt ritm, altă programare. Nu mă prinde la ceea ce am spus, că vizam colhozul, care îți oferea trudoziua aceea ca să nu zdohnești…”
Europa Liberă: Am înțeles, dar eu n-am făcut referință exact la biografia lui Iulian Filip, am zis de un poet în turnul de fildeș care, uneori, fiți de acord, vorbește într-un limbaj prea sofisticat pentru oamenii de astăzi care trec chiar și prin facultate fuguța, ca să prindă repede o diplomă și să se ducă în Italia.
Iulian Filip: „Ai operat prea frecvent până acum cu cuvântul „înțelegere”, că lumea nu înțelege…”
Europa Liberă: Așa…
Iulian Filip: „Nici poetul nu înțelege. Limbajul poetic e o expresie a căutării înțelegerii. În momentul în care în vers i se asociază cei care au același vector al căutării, cercul adepților, care poate să se cheme cenaclu, apropo de cenaclurile de pe stadioane – sunt un fel de poezii care se transmit expres; sunt alte poezii pe care ai nevoie să le citești de pe foaie, închizi ochii ca găina, te duci în ceruri pentru că asociativ îți mai apare ceva; sunt niște lucrări foarte delicate pe care n-aș vrea ca să supăr pe cineva, dar cum nu toată lumea se naște poet, nu toată lumea se naște cu receptoare pentru percepția acestui limbaj care e altul, e limbajul ritmului.”
Europa Liberă: Nu toată lumea are auz muzical.
Iulian Filip: „Absolut. Nu ai simțul ritmului, nu ai simțul… Păi, vorbește ca lumea, Lev Nicolaevici zice. Apropo de Shakespeare. Lev Nicolaevici nu-l recunoștea pe Shakespeare, nu-i recunoștea valoarea. S-a supărat Shakespeare pe asta? Nu.”
Europa Liberă: Acum, în continuarea acestei, eu știu… paranteze: atunci, limbajul poetic, limbajul metaforic, inclusiv în documentar, este, până la urmă, o auto-constrângere? Dumneata ai dat definiția de „căutare”, dar este o auto-constrângere sau o libertate?
Iulian Filip: „O libertate.”
Europa Liberă: Cum e libertate, dacă trebuie numaidecât, bine, e modă veche, numaidecât trebuie să ai o rimă, numaidecât trebuie să ai un număr de silabe? Și atunci, ce libertate e asta?
Iulian Filip: „Ai scris vreodată poezie?”
Europa Liberă: M-a împins păcatul în tinerețe.
Iulian Filip: „Deci, dacă ești fidel și ești onest cu stările tale de spirit, îți vin niște stări de spirit care te bagă în această disciplină a sonetului, a rondelului, a catrenului și-ți place chestia asta: „ia să văd cum fac față acestor rigori și acestor provocări”. Din contra, vin niște dispoziții când ești atât de dezmățat și atât de liber și toate astea și-ți iese, dom’le, un țol de poezie care, aparent, n-are nici rimă, nici ritm, nici celelalte – altă stare de spirit. De asta, poeziile poeților, care cadrează cu rigorile care ți-am spus, nu-s monotone, pentru că se învecinează poeziile cu diferite stări care le-au generat. Vorbesc de poeții care au reflexele pescarilor – a venit clipa aceea și n-o trăda, să-ți pară că ții minte cuvintele care, uite, acum se înfiripă.”
Europa Liberă: Totuși, vreau să insist pe raportul creator – receptor. Iarăși mă duc spre documentar – cât de mult îți pasă dumitale că lumea înțelege la fel sau percepe ceea ce ai vrut să spui? Hai să pornesc de la poezia cea mai egoistă care este haiku, da? Care, dom’le, el îți dă o imagine, dar în cot mă doare dacă tu mă înțelegi pe mine sau redesenezi, sau completezi imaginea cu ceea ce am vrut eu să sugerez. Mă rog, fac eu o definiție teribilistă. Or, în documentar sau într-un poem tu vrei să-l aduci pe un receptor care, admitem, are auz muzical, totuși, la o consonanță când vrei să spui despre durere, vrei să sugerezi ceva ar fi nasol dacă oamenii ar înțelege exact pe invers?
Leontina Vatamanu: „Exact pe invers, nu, pentru că tu, totuși, îl duci spre o idee, dar îi transmiți o emoție, îi transmiți o stare, deci nu-i transmiți doar o informație. Atunci ai scrie un text exact și l-ai spune în cadru, sau nu, îi transmiți o emoție și o viziune a ta, o percepe el sau nu această viziune, deja depinde și de receptorii lui, de sensibilitatea acestui spectator, dar într-adevăr poezia, după mine, este o stare de spirit, nu este neapărat o rimă sau un tipar în care se toarnă niște cuvinte, dar este o stare de spirit. Asta încerc să transmit prin imagini. Poezia tatălui meu este plină de imagini, de aceea, acum când am făcut acest spectacol „Pasăre - Eu”, am făcut o partitură vizuală, prin care am încercat cumva să transmit această lume a lui, eu cumva cunoscând-o, pentru că am fost în preajma lui. Nu știu dacă am reușit, dar, cel puțin, am încercat să creez o stare de spirit, să-l redau prin felul lui… Cred că tatăl meu a fost unul dintre cei mai autentici poeți, adică eu l-am văzut cum respira el cu această poezie. Vreau să spun că se închidea în camera lui și când intra în această stare ieșea spre seară, după masă era un nor de fum de țigară, puteai să-l tai… Era într-un proces, într-o... Se întâmpla acolo ca într-un laborator de chimie ceva, nu știu. După mine, poeții, totuși, trăiesc cu ceea ce transmit, cu ceea ce scriu. Se adâncesc așa ca un scafandru în adâncurile lor, dar tot ei sunt; ei, cei care fac joking sau ei care țin în ei acolo lumea lor în care se întâmplă niște procese.”
Europa Liberă: Apropo de asta, e o resursă energetică inepuizabilă, până la urmă.
Leontina Vatamanu: „Absolut. Tata are un vers: „Trupul meu preface durerea în frumusețe”. Deci este un proces care consumă într-adevăr; este și se întâmplă la alte temperaturi, la altă intensitate și de aceea, poate, poeții au o viață atât de scurtă și ardentă. E un zbucium, e o căutare de sine, e o căutare a unor răspunsuri la niște întrebări care preocupă omenirea de veacuri.”
Europa Liberă: Iulian Filip sunt convins că are resurse suficiente ca să ne bucure în continuare.
Iulian Filip: „Dar tu n-ai reacționat la ceea ce a spus Leontina că poeții au o viață scurtă și s-a uitat la mine…”
Europa Liberă: Tocmai de asta m-am speriat, ca să nu fie…
Iulian Filip: „Vezi, Leontina, mi s-au mai adăugat niște ani, pentru că m-am dat și la teatru, și la proză, și la folcloristică, și la desen, și la altele și de asta Domnul a mai adăugat ceva față de 56 de ani…”
Europa Liberă: V-ați dat în sens că la muzele astea?
Iulian Filip: „…față de 56 de ani ai lui Ion, 51 de ani ai lui Liviu Damian, Dumnezeu să-i ierte, 49 de ani ai lui Petru Zadnipru. Mă îngrozesc.”
Leontina Vatamanu: „Îmi dați voie o paranteză? Eu cred că pe tata l-a doborât nu poezia, dar politicul de aici. Acesta a fost consumul lui total.”
Iulian Filip: „Poezia nu macină, poezia nu macină… Poezia fortifică în alt fel. Uneori, pseudoreperele, să zicem, alcoolul în cazul unor poeți cărora li se pare că de acolo li se trage inspirația; n-au încercat alternativa, dar poezia nu macină.”
Europa Liberă: Da, dar Leontina spunea - politicul, în sens de opreliștile care se ridică în fața poetului, mi se pare că-i determină uneori să recurgă la alcool, neputința de a fi înțeleși sau barajele care se ridică în fața unui discurs poetic tocmai pentru că el îi mai rebel, pentru că nu-i aliniat, pentru că se îmbracă altfel, îi determină uneori să recurgă la, nu neapărat că își caută acolo resursa. Mă gândesc, de exemplu, la Vîsoțki. Opreliștile astea Dvs. le-ați simțit?
Iulian Filip: „Am avut doi ani de zile care au finalizat cu plecarea de la Academie, grație unor scrisori care au pornit de la Simion Cuzmici Grosu și ultima a fost lui Gorbaciov. După fiecare scrisoare de aceasta, m-a citit lumea care nici de gând nu avea să mă citească. Îmi radiografiau cărțile între care „Primiți căluțul” era cea mai vizată, unde se găseau elemente unioniste, neofasciste, de preamărire a monarhiei și a religiei. Imaginează-ți, mastodontul de editură „Literatura artistică”, directorul spune: „Toți vă puneți deoparte lucrul pentru azi, îmi citiți cărțile lui Iulian Filip pe diagonală sau cum, la sfârșitul zilei – nota fiecăruia”, adică câte o recenzie. Am plecat de la Academie, mi-am luat vacanța ceea de 25 de ani, am ajuns la Departamentul cultură, am fost cinci ani și liber-creator. Lucrurile cred că m-au salvat anume grație complexității formulei mele de creație, adică, dacă aveam probleme pe un ogor, aveam de lucru în alt ogor – fie cu teatru, fie cu televiziunea, fie cu poezia, fie cu publicistica și celelalte. Adică m-au ferit de crize și de aceste spectacole.”
Europa Liberă: Adică, polivalent de nevoie?
Iulian Filip: „Nu. Mi-a plăcut. Eu ți-am spus…”
Europa Liberă: Trebuia să câștigi dumneata și un salariu, să ai cu ce plăti facturile?
Iulian Filip: „Știi, când am fost racolat la Primărie, când am fost pețit, nu racolat, au încercat să mă racoleze pentru alte instituții, dar la Primărie am venit în birocrație condiționat. Am zis că am atâta poftă de lucru – și acolo, și acolo, și acolo, încât de o pâine nu ajunge. Poetului Iulian Filip nu-i trebuie ca să ajungă în birocrație, dar vin condiționat să încerc să realizez acest proiect – satul „Trei iezi” –, ceva de tipul „Disney Land”, dar și cu marca asta identitară. Uluitor, Consiliul m-a votat anume cu chestia asta, dar am încercat să nu fac caz, să nu pierd timpul cu spectacol în jurul opreliștilor. Adică nu am scris poezie și am plătit cu… deși aveam deja două cărți la Uniunea Scriitorilor, Leontina cunoaște, poeții care au discutat manuscrisul și manuscrisul era spre editură primeau deja apartament. Eu aveam deja două cărți, și nu aveam apartament. Erai taxat, erai, mă rog, dar am evitat spectacolele dramatice, martirajul, îți fură timp.”
Europa Liberă: Acum, în zilele de azi, poate e o întrebare stupidă: există opreliști de genul acesta când s-ar părea că e democrație, e libertate, poți să-ți plătești și tirajele pe care să le scoți, să te cocoțezi pe muntele creației? Ce condiții are astăzi poetul?
Iulian Filip: „Depinde cât preț pune pe această relație a lui. Eu m-am îmbolnăvit iremediabil de cuvânt, adică am deprins chestia asta, relația asta, dependența asta în copilărie și nimic n-a tras mai greu decât această relație pentru mine pe tot parcursul acesta. De asta am rezistat la ceea ce numești „opreliști și încercări, și cumpene”. Pe urmă, când am descoperit și folclorul, dar realmente l-am descoperit, deși m-am născut în această ambianță, m-am fortificat în acest noroc al meu de a trăi o viață întreagă între lucruri care-ți plac, între cărți. Nu ale mele, mie-mi place mai mult să citesc, să consum decât, mă mir chiar cât am scris, dar sudura asta și prețuirea poeziei, cuvântului mi-a rămas.”
Europa Liberă: Leontina, ceea ce convențional se numea „cenzură” sau „persecutare subtilă politică”, astăzi mai există reminiscențe? Și eu vă dau cel mai proaspăt exemplu: obstrucționarea proiecției de film la București de la Muzeul Satului. Și mai multe exemple avem în Rusia…
Iulian Filip: „Adică, alt fel de cenzură?”
Europa Liberă: Da. Tocmai de aici pornesc că într-o societate liberă, democratică s-ar părea că nu mai există loc pentru cenzura troglodită din regimul sovietic. Dumneata ca artist, ca organizator de festivaluri o simți mai sofisticată, mai dificilă?
Leontina Vatamanu: „Înainte de a răspunde, aș vrea să spun că bănuiesc că atunci cenzura era și un catalizator, în același timp, adică, oamenii de creație căutau formule subterane…”
Europa Liberă: Șopârle…
Leontina Vatamanu: „Da, da… pentru a transmite anumite mesaje și poate de aceea și spectatorii sau publicul ciulea urechea la poeziile astea spuse pe stadioane ș.a.m.d. Era pentru ei o gură de aer și de libertate; astăzi avem libertate, dar există un alt soi de cenzură, eu cred. Totuși, invazia aceasta de comercial, într-adevăr, aveți dreptate, nu vrei să stai în turnul tău de fildeș, vrei, totuși, să ajungi la un public cât mai larg și atunci cumva poate îți mai adaptezi cumva mesajul. Mai ales vorbim despre film, pentru că este, totuși, destinat unui public larg filmul. Cred că și astăzi artistul are o cenzură…”
Europa Liberă: Dar cenzura economică?
Leontina Vatamanu: „Și economică există în domeniul filmului la sigur aici, la noi, mai ales. Eu de 20 de ani activez în domeniul acesta și am făcut filme și filme. Cred că am vreo trei, patru, cinci în care pot să spun că am avut parte de libertate de creație, dar în rest există comanditarul, care-ți impune anumite idei; există alte structuri pentru care faci film și care te pun în niște tipare, da? Vorbim despre cinematografie acum...”
Europa Liberă: Ai deschis iarăși poate chiar o cutie a Pandorei, dar nu avem foarte mult timp să răscolim în ea. Și totuși, în ziua de astăzi când s-au deschis ecluzele comercialului, dumneata convențional l-ai numit, dar al nonvalorii, al moralității. Și vă dau un exemplu din cinematografie, din cinematografia utilitară – la un moment dat, în publicitate s-a folosit „procedeul zgârceniei reabilitate”. Deci, vă amintiți, sunt filmulețe de publicitate, când sunt două personaje și pe ascuns soțul fură de la soție prăjitura sau copilul, și asta e o chestiune de laudă, ceea ce înainte era de condamnat de Doamne, ferește –trebuie să fii generos, trebuie să fii darnic, trebuie să te împarți. Deci, valoarea și miza, șpilul acestui spot publicitar este faptul că ești șmecher, că l-ai fraierit pe omul drag, nu pe altcineva.
Leontina Vatamanu: „Da, ești întreprinzător…”
Europa Liberă: În sensul acesta, iată, cum vă descurcați Dvs. cu scorul 7:0, cu 2:0 în meserie, cum vă descurcați în condițiile în care nonvaloarea sau substituenții valorilor vin peste dvs., mai ales peste publicul dvs.? Dvs., ca un Don Quijote, trebuie să luptați cu morile.
Iulian Filip: „Ați atins mai înainte motivul receptoarelor. Hai să lăsăm și pe seama calității receptoarelor, adică…”
Europa Liberă: Of, acolo nu vorbim…
Iulian Filip: „Păi, nu… Eu iată ce fac. Eu mă testez. Este lume care-și ia pulsul, tensiunea, una-alta; eu în fiecare an când constat că s-a încheiat anul, îmi adun poeziile mele noi, îmi fac prepressul, îmi fac coperta, îmi fac grafica și mă duc la o tipografie; contabilizez, îmi fac o mie de exemplare, mi le pun în buzunar și mă duc la întâlniri. Sunt poeziile mele, e pulsul meu, starea mea de spirit; am acest format comod pentru buzunar…”
Europa Liberă: Exact cam cât pașaportul…
Iulian Filip: „Anul acesta cartea se cheamă „Poezii din dormitorul cu insomnii”. Apropo de preț, de reflexe. Am multe insomnii, dar care m-am deprins să nu le plâng, să nu le deplâng. Văd că mi-a venit insomnia asta grație unui gând de care nu m-am putut scutura și dacă îl pot răsfrânge într-un mecanism de creație și mă alungă la calculator sau e suficient carnetul de pe noptieră, sau lucrez cu tărtăcuța așa, insomniile mi-s foarte productive. Referitor la cititor, la receptoare. Îți spuneam de foarte multe întâlniri. Nașterile mele continuă. Adică știu că la 21 februarie mă duc la Drochia, vor cei de la Fălești; la 21 martie mă duc la Cahul, la Edineț am fost…”
Europa Liberă: Vă cheamă lumea, vă cereți Dvs.?
Iulian Filip: „Mă invită lumea.”
Europa Liberă: Cum se organizează de regulă? Sunt niște colective pedagogice, cine le solicită?
Iulian Filip: „În fiecare caz este un inițiator. De pildă, telefonul de la Edineț mi-a plăcut foarte mult. Mă sună dl Ion Buju și-mi spune că dl primar de Edineț v-a văzut în emisiunea asta și a zis că „Iulian Filip când ar accepta să vină la Edineț?”. Ne oprim la cărțile în jurul cărora se învârte comedia. Adică a apărut cartea aceasta dialogală, au apărut altele, adică nu te poți pulveriza. Și atunci se manifestă elevii, profesorii și noi venim sub incidența acestei dominante a lui 1 februarie – Ziua Internațională a Lecturii cu Voce Tare, zic auditorii…”
Europa Liberă: Și n-ați avut niciodată senzația că sunt aduși de mână acolo, ca să umple sala?
Iulian Filip: „Nu, nu!”
Europa Liberă: Nu. Deci, adică sunt receptori care sunt pe aceeași undă cu Dvs., cărora le puteți în continuare povesti despre autenticitatea valorilor pe care le împărtășiți?
Iulian Filip: „Eu altfel operez cu lumea. Deci, eu nu mă duc la Gimnaziul „Mihai Eminescu” de la Orhei pe data de 19 februarie când sunt invitat, dar ne întâlnim la jumătate de drum, figurat vorbind. Adică, ei se pornesc răsfoind cărțile lui Iulian Filip, pregătindu-se cu re-citirea, citirea cu voce tare, apropo de această zi internațională, eu îi ascult și pun niște accente la sfârșit sau le mai spun ca răspuns niște poezii mai noi sau felul cum se poate de prezentat o formulă de monospectacol. Dacă au învățat poezia lui Iulian Filip, au vrut melci să se bată.”
Europa Liberă: Apropo, ați auzit pledoaria cea mai recentă a lui Matei Vișniec în legătură cu lecturile orale pentru citit și pentru verbalizare? Eu cred că asta ar trebui predat la școală. Acest mic crochiu, acest mic editorial al lui Matei Vișniec tocmai în raport cu, și mă întorc la tema pe care am abordat-o eu, în raport cu scurtimea mesajelor, cu modul de a percepe lumea prin niște imagini luate la întâmplare, că toată lumea are telefon acum și toată lumea se pretinde a face documentare. Și despre asta vreau și dumneata, Leontina, să te pronunți tocmai în condițiile în care ca și cum toată lumea poate să facă o poză. Selfie-uri, nu știu ce, toată lumea prinde un amurg sau, iată, o lună de asta roșie și devine artist de-o singură dată. În lumea asta tehnologizată și cu avalanșa asta de pretinse valori sau chiar autentice, voi ce loc mai aveți? Cei cu școli făcute ani de zile, istoria cinematografiei, cadramente și vine unul care întâmplător a tras o imagine și zice: „Dar cu ce-i mai rea imaginea mea decât a Leontinei, elaborată și gândită”?
Leontina Vatamanu: „Păi, vedem. Eu cred că viitorul o să ne arate ce se întâmplă și care sunt roadele acestei tehnologii la îndemâna tuturor. În fond, e posibilitatea unui antrenament, a unui exercițiu de zi cu zi, dar, totuși, eu consider că trebuie să ai niște noțiuni de meseriaș, de profesionist în domeniu, ca să ridici standardele, să aduci, totuși, la nivelul unui produs care se poate numi operă estetică. Adică să fie plăcută ochiului, să fie plăcută sufletului, să fie un produs estetic. Vorbeam despre cum adunăm sălile ș.a.m.d. În 2001, când am pornit CRONOGRAFUL, aveam zece oameni în sală. Deci, dacă ne-am fi oprit, cred că ar fi fost o greșeală, dar am insistat și acum vine mai multă lume la CRONOGRAF și gustă din documentar, și încearcă să înțeleagă ce mâncare de pește e documentarul. Și tinerii de astăzi de la Academia de Teatru și Film încearcă să facă documentar. Adică, eu sunt pentru o dictatură culturală, un pic trebuie, iată, trebuie să scoatem asemenea cărți, trebuie să facem niște filme, trebuie să procreăm și să arătăm lumii și în timp lucrurile astea au să aducă roade.”
Iulian Filip: „Această pornire spre tagma profesioniștilor e de salutat. Am mitraliat 100 de cadre și la un moment dat s-a întâmplat – și expoziție, și unghi, și lumină…”
Europa Liberă: Da, dar, până la urmă, trebuie să existe cineva în juriu care să spună: „dom’le, totuși…”
Leontina Vatamanu: „Pentru aceasta există, probabil, și aceste festivaluri de film, în domeniul filmului spun, unde, totuși, etalezi niște standarde, niște opere la care cumva consumatorii trebuie să se raporteze. Aceste tehnologii noi le permit copiilor să intre în lumea filmului mai devreme sau, cel puțin, să cocheteze cu ideea de a face și film. Iată, cum aveți în buzunare câte o cărțulie, acum în buzunare puteți ține filme…”
Iulian Filip: „Da, am luat stick-ul și…”
Leontina Vatamanu: „Înainte erau ditamai bobine și era un proces complicat și facerea filmului. Fetița mea cea mică a participat anul trecut la un festival organizat de adolescenți pentru filme regizate de adolescenți. Și este anul acesta ambasadoarea acestui festival care se numește „Super” și-i făcut la București. Și am fost mai deunăzi la o prezentare de filme din cadrul acelui festival. Ce am remarcat în aceste filme, într-adevăr, filmate cu telefon sau cu aparat de filmat cam stângaci, nu știu cum, dar am văzut în selecția lor filme în care primează ideea sau mesajul, filme originale. Dincolo de acest ambalaj, să zicem, sau de…”
Iulian Filip: „…stăpânirea echipamentului, da, da…”
Leontina Vatamanu: „Da, de echipament. Acesta stă la îndemâna oricui, totuși, trebuie să existe acolo o zvâcnire de artist, un moment de creație, o căutare, un mesaj transmis interesant. Mă gândeam că, iată, e foarte interesant acest nou fenomen. Unde am mai fi văzut noi festivaluri organizate de adolescenți acum 30 de ani?”
Doamnelor și domnilor, aici se încheie emisiunea noastră de astăzi, la care au participat cineasta Leontina Vatamanu și poetul Iulian Filip. Ne reauzim duminica viitoare. Până atunci, ne puteți asculta zilnic, dimineața și seara, pe frecvențele care vă stau la îndemână sau pe internet, la orice oră, iar sâmbătă, ca de obicei, vă dă întâlnire Valentina Ursu, după care eu, Vasile Botnaru, o să vă invit duminică s-o luăm de la capăt. Pe curând!
